Am ajuns la intrebarile astea dupa ce am dat intamplator peste raspunsurile la postul de aici.
Intai am spus: Wow!. Apoi, am incercat sa vad daca inteleg ceva.
Pe scurt, sunt 2 tabere de parinti grupate in functie de durata alaptarii. Daca esti pentru mai mult de 1 an, ti-ai ridicat in cap o gasca, daca renunti mai devreme ti-ai pus in cap alta gasca.
Apoi discutiile au luat-o spre ce inseamna sa fii femeie, mama, feminism, sacrificiu matern, femeile care stau acasa cu copilul vs. cele care merg la job s.a.m.d. Femeile care alapteaza sunt acuzate de delasare, cele care renunta la alaptare si se intorc la job de lipsa sentimentului matern. Scandal in toata regula! 🙂
Ei, discutiile astea nu sunt noi. Le-am intalnit pe aproape toate forumurile, blogurile despre si cu parinti, mame, copii.
Dar cu ocazia asta mi-am dat seama ca nu am simtit niciodata sinceritate, nici chiar in cazurile fericite, cand o femeie care sta acasa ii spune alteia foarte bine ai facut ca te-ai intors la job!.
La fel, cand o tipa care merge la job ii spune alteia super ca stai cu copilul acasa!. Pentru ca dupa asta urmeaza ceva de genul nu ai avut de ales sau e alegerea ta si un dar,… care schimba tot. Exista un “dar” care contine un nu stii ce pierzi. Nu e niciodata privita o situatie din perspectiva celeilalte persoane.
Oamenii vorbesc ca si cand a fi parinte e un soi de rol care te anuleaza complet ca persoana. Daca esti parinte, gata, nu mai esti nimic altceva.
Si de multe ori, chiar daca discuta in contradictoriu, par sa se raporteze doar la ceea ce cred ei ca trebuie sa faca si sa nu faca un parinte. La parerile (ca sa nu spun “prejudecatile”) social acceptate in grupul lor. Interesele reale ale copiilor n-au nici o legatura cu discutia. 🙁
Voi, care sunteti sau nu mame si femei, tatici si barbati (si nu neaparat in ordinea asta 🙂 ), cum credeti ca arata un parinte fericit si ce face el?
Nu sunt inca parinte, dar ma bag si eu tipic romaneste in treaba care nu e mea si ma intreb ce se va intampla cu mamele care au ales sa devina casnice de grija odorului in momentul in care sotii lor (cum ar veni singura sursa de venit din casa) le vor parasi pentru alte femei mai tinere. Ce vor face atunci? Isi vor reincepe cariera la 40 de ani? Ca ce? Femeie de serviciu? (nu ca ar fi ceva rau in asta, doar ca din pacate e prea prost platat jobul asta).
Intrebarea se referea la un cuplu in care exista o anumita siguranta (“normal”).
Tu pui problema despartirii ca pe un lucru normal; pe principiul asta de ce naiba mai faci un copil sau de ce mai zici ca exista un cuplu.
Teoretic momenul inmultirii este un lucru discutat impreuna in cuplu si intr-un moment in care se stie (sau se banuieste in proportie de 90%) care este viitorul acelui cuplu.
Ce-i aia “parinte fericit”? Va-ntreaba o mama fericita, care-si pune zi de zi intrebari chinuitoare si crede ca asa-i normal. Si mai crede ca, indiferent cat timp iti alaptezi copilul, e foarte nasol sa ai certitudini.
dar cale de mijloc nu exista? sunt chiar multe
nu s-o plictisi bebelul ala de mancat nontstop doar tzatza?
cat e mic si cu stomacelul neformat, e bun lapticu (dar atentie ca sunt femei care nu dau lapte prea hranitor, o analiza cam trebuie facuta)
dar cand incepe sa aiba dintisori, poate sa pape la mic dejun laptic, si la pranz mancare mai variata, sa fie deschis la gusturi diverse
si cred ca pana la urma argumentele pro-alaptat acopera cea mai banala zgarcenie si limitare in gandire
indiferent de asta, cred ca o femeie trebuie sa stea cel putin 3 ani cu copilul, apoi macar unul din parinti sau o ruda apropiata
oare cum arata fericirea?!
Voi fi mamica de gemeni, in cateva luni. Imi doresc copii de multi ani, insa abia acum a sosit “timpul potrivit” pentru a aduce pe lume doua fiinte care vor depinde total de noi, ca parinti.
Fiind preocupata de subiect, studiez de ceva vreme diverse forumuri si site-uri de profil, imi pun si eu intrebari – atat “tehnice” cat si personale… caut raspunsuri si ma izbesc de noi si noi temeri, de noi si noi intrebari… Printre acestea, cea mai chinuitoare intrebare este: “voi sti sa fiu o mama buna?”
Intrebarea mea este similara cu a ta… si cred ca scopul ei este sa nu fie lamurita niciodata pe deplin, astfel incat sa lase fiecaruia libertatea personala de a adauga ceva la acest raspuns…
Cheia, insa, eu o gasesc in folosirea substantivului “mama”: Cum arata o MAMA fericita? Daca intrebarea ar fi fost: cum arata o FEMEIE fericita, raspunsul ar fi putut consta intr-o insiruire de atibute: implinirea ca sotie, mama, femeie de cariera etc.
Insa, de vreme ce ne intrebam cum trebuie sa fie o MAMA fericita, pornim de la premiza ca acesta femeie isi accepta si isi atribuie in totalitate rolul de mama, care presupune o serie de responsabilitati, dar si o serie de satisfactii particulare… Fericirea devine, astfel, un efect al indeplinirii celor doua premize: a reusi sa te “achiti” cat mai bine de responsabilitati, astfel incat copilul tau sa obtina cat maimutl din ceea ce o mama ii poate oferi… si, pe de alta parte, sa stii sa te bucuri de tot ceea ce copilul iti ofera inapoi: dragoste, inocenta, incantare, intimitate…
Fiecare femeie intelege sa atinga acest status intr-un mod subiectiv si personal: daca pentru unele fericirea consta in a-si tine copilul la piept si a-i ramane alaturi cat mai multa vreme, oferind si primind afectiune… pentru altele masura fericirii poate fi cuantificata prin intorcerea la job, intr-un mediu “cult si elevat”, si angajarea unei bone “profesioniste”, care sa ofere copilului intreaga atentie si educatie de care are nevoie, timp in care mama se simte la randul ei implinita, intre adulti… iar seara ofera copilului din fericirea si starea ei de bine.
Offf… nu-mi prea iese ceea ce vreau sa spun, daca gasesc o formulare mai clara, voi reveni! 🙂