Prima afirmatie care mi-a sarit in ochi (ca sa zic asa) atunci cand am citit capitolul asta e urmatoarea: “nu poti fi indragostit simultan de mai multe persoane”. Aristotel da si o justificare. Dragostea, spune el, e un fel de exces si nu poti face excese decat fata de o singura persoana la un moment dat.

Acum, e limpede ca iubirea si indragostirea sunt lucruri diferite. Poti sa-ti iubesti parintii sau prietenii si totusi sa te indragostesti de altcineva. Sau poti sa fii impreuna cu o persoana, sa o iubesti si chiar sa te mai simti indragostit(a) de persoana respectiva, si totusi sa te mai indragostesti si de alta persoana.

Poate Aristotel vrea sa spuna ca nu te poti indragosti de doua persoane in acelasi timp. Desi si lucrul asta e discutabil. Am auzit oameni care povesteau ca s-au indragostit nu de o singura persoana, ci de un cuplu format din doua persoane.

Dar poate Aristotel ar raspunde ca in cazul asta e ca si cand te-ai indragosti de o singura persoana, fiindca te raportezi la cuplul respectiv ca la o unitate nedecompozabila (ok, poate n-ar folosi expresia asta). Si ar insista ca el vrea sa spuna doar ca nu te poti indragosti in acelasi timp de doua persoane diferite, pe care nu le percepi ca pe un intreg.

In cazul asta, nu stiu ce sa spun. Dar nu pot sa nu observ ca din ce mai spune el in acelasi paragraf pare sa reiasa ca daca totusi spui ca te-ai indragostit de doua persoane diferite in acelasi timp, inseamna ca la mijloc nu e vorba de dragoste, ci de placere sau interes.

Altfel spus, daca lucrurile stau asa, atunci ar fi greu sa respingi afirmatia lui Aristotel, fiindca orice exemplu recalcitrant ar putea inlaturat sub pretextul ca acolo nu e vorba de indragostire autentica. Dar poate am inteles eu lucrurile gresit.

In orice caz, n-am inteles ce rost au toate observatiile astea. Oamenii ciufuti si batranii nu prea isi mai fac prieteni, prietenia perfecta nu poate exista decat intre doua persoane, oamenii realizati in viata nu mai au prieteni din interes si asa mai departe – care e semnificatia morala a acestor observatii? Prin ce anume ne ajuta ele sa avem prietenii de calitate?

Hmmmm,… Sa vedem,… Daca e adevarat ce spune Aristotel, atunci n-are rost sa incerc sa am mai multi best friends. Asta poate fi o chestie utila, fiindca daca stiu asta o sa ma concentrez doar asupra relatiei pe care o consider cea mai importanta. La fel, n-o sa fac eforturi sa ma imprietenesc cu oamenii trecuti de o anumita varsta, daca e corect ce spune el.

(In paranteza fie spus, cred ca observatia ca odata cu varsta oamenii se imprietenesc tot mai greu e corecta, dar s-ar putea ca explicatia sa fie mai complicata decat crede Aristotel.)

O alta observatie a lui Aristotel mi s-a parut interesanta: daca o relatie de prietenie e bazata pe placere, atunci cel mai ok e ca placerea primita sa fie de acelasi fel cu placerea oferita. De ce spune asta? Trebuie sa existe un soi de egalitate in schimbul de placeri, iar daca acestea sunt de tipuri diferite e mai greu sa le punem in balanta? Asta sa fie motivul?

In incheiere Aristotel lasa sa se inteleaga ca prieteniile in care prietenii sunt egali nu sunt singurele relatii de prietenie. Dar despre prieteniile care “nu se bazeaza pe egalitate” o sa fie vorba in capitolul urmator.