“Planeta” mea, nu mai stiu daca v-am spus, e de fapt un satelit al lui Jupiter. Noi ii spunem altfel, dar aici i se spune Europa. Asa ca parlamentul nostru s-ar putea numi “Parlamentul European”. 🙂 Nu stiu daca o sa vi se para prea interesant, dar m-am gandit sa va povestesc cum functioneaza lucrurile acolo.

In primul rand, parlamentul este unicameral. In al doilea, nu exista o granita bine delimitata intre discutiile din parlament si ceea ce s-ar numi aici, probabil, dezbateri ale societatii civile. E ca si cand discutiile din diferite comisii parlamentare s-ar purta pe net, fiecare discutie pe cate un forum de discutie, iar parlamentarii ar fi moderatorii.

Pe fiecare forum exista cativa parlamentari, fiecare reprezentand un punct de vedere diferit, in acord cu doctrina politica pe care o sustine fiecare.

De obicei discutiile ajung la un rezultat, adica se impune un anumit punct de vedere, iar parlamentarii preiau propunerea in parlament si, de obicei, o accepta.

Cum e posibil ca un numar mare de cetateni sa participe la discutii, fara ca lucrurile sa o ia razna, iar cei care urmaresc discutiile sa fie coplesiti de o cantitate prea mare de informatii?

Simplu. Mai intai, europenii nostri nu sunt prea multi – cateva milioane. Apoi, nu toti cetatenii se implica activ in discutii. Iar cei care se implica urmaresc intreaga discutie si nu repeta, in interventiile lor, ceea ce s-a spus deja. Daca nu au de spus nimic nou, nu intervin.

In orice caz, parlamentarii sunt intr-un dialog continuu cu restul cetatenilor si nu incearca sa-si impuna punctul de vedere prin orice mijloace in fata acestora. De fapt, ei nu prea incearca sa impuna vreun punct de vedere.

La inceputul discutiei fiecare incearca sa spuna care ar fi decizia potrivita sau modificarea legislativa potrivita, in acord cu doctrina politica pe care o reprezinta. Lucrul asta il fac mai ales pentru ca tuturor participantilor sa le fie mai limpede care sunt diferitele puncte de vedere politice care se confrunta.

Dar apoi discutia o poarta in principal oamenii de rand. Ei dau cele mai bune si mai interesante argumente. Ei sunt, in fond, cei care guverneaza.

Exista, pe de alta parte, discutii academice, purtate intr-un mediu ceva mai rarefiat (si poate un pic elitist). In cadrul unor discutii de felul asta se ajunge la conturarea unor puncte de vedere politice distincte. Daca vreti, puteti sa va ganditi, pur si simplu, ca doctrinele politice sunt produse de universitari.

Iar de alegeri nu e nevoie. In fiecare an partidele propun cativa membri care sa joace rolul de parlamentari – adica de moderatori ai discutiilor publice in urma carora se iau decizii in parlament. Fiecare partid are un numar egal de membri in parlament, fiindca nu numarul parlamentarilor influenteaza deciziile, ci argumentele.

Numarul e stabilit in asa fel incat fiecare doctrina politica sa poata fi reprezentata in cadrul fiecareia dintre discutiile care au loc, in paralel, pe forumurile de discutie (de obicei nu au loc mai mult de 10 discutii in paralel). Si cam asta e tot.

Sau poate nu e tot si nu-mi dau eu seama. Dar poate aveti voi intrebari.