[textul e aici]

Aristotel spune ca in orice prietenie cautam fie placerea, fie utilitatea, fie binele. Sigur cautam doar una dintre chestiile astea trei? De ce nu si altceva? De ce nu, de pilda, frumusetea? Daca ma imprietenesc cu un tip fiindca imi place cum arata, de ce nu s-ar putea spune, in jargonul lui Aristotel, ca “ratiunea care sta la baza prietenie” este frumusetea?

Ok, imi inchipui ca ar raspunde cam in felul felul asta: “Si frumusetea de ce o urmaresti? Nu fiindca iti face placere sa te uiti la un chip frumos sau la un corp frumos?”

Dar tot nu e sigur ca doar alea trei motive pot sta in spatele oricarei prietenii. Si in plus, de ce trebuie sa impartim prieteniile in functie de scopul urmarit de cei care se imprietenesc? De ce sa fie asta criteriul de clasificare? Doar avem multe alte lucruri la indemana: frecventa cu care se intalnesc prietenii, intensitatea sentimentelor lor, tipul de activitati pe care le realizeaza impreuna s.a.m.d.

Chiar daca si clasificarile alternative s-ar putea subsuma impartirii lui Aristotel, asta n-ar insemna ca sunt mai proaste. De ce alege Aristotel clasificarea asta?

In fine, trec mai departe. In capitolul II Aristotel mai spune ca nu te poti imprieteni cu obiectele (Duhhh!? Credea cineva altfel?) si ca prietenii trebuie sa-si doreasca binele unul altuia. In plus, pentru a fi prieten cu alt om trebuie sa vezi ca iti doreste binele si sa apreciezi asta. La fel, si el trebuie sa observe ca ii doresti binele si sa aprecieze asta.

Lucrurile astea mi se par mai limpezi. Oamenii care-si ignora reciproc sentimentele nu pot fi prieteni, clar. Iar daca doi oameni nu-si doresc binele unul altuia, e greu de crezut ca sunt prieteni. Pot fi cunostinte, sau cel mult un fel de amici (sau tovarasi de bautura, de pilda), dar atat.

In capitolul urmator Aristotel incearca sa arate ca prietenia bazata pe placere si cea bazata pe utilitate ar fi mai prejos decat prietenia insufletita de dorinta de a fi mai bun (adica mai virtuos). Asa se vede mai bine de ce a folosit clasificarea aia pentru a vorbi despre tipurile de prietenie.

Dar asa, putea sa spuna pur si simplu: “daca nu cauti sa fii mai bun in tot ceea ce faci, e nashpa. Si in prietenie, daca vrei sa te imprietenesti cu altcineva fiindca ti se pare ca ti-ar fi utila persoana aia sau ti-ar putea produce o placere, nu faci altceva decat sa te folosesti de ea (persoana), fara sa o vezi, fara sa o apreciezi, fara sa o intelegi cu adevarat.

Ideal e sa apreciezi oamenii pentru virtutile lor (vezi ca ti-am dat o lista mai inainte), si sa te imprietenesti cu oamenii care se straduiesc sa fie mai buni si asa mai departe.”

In plus, nu s-ar putea ca motivul initial pentru care se imprietenesc doi oameni sa nu fie asa de inalt, dar in timp, dupa ce se cunosc, relatia lor sa se schimbe in relatia aia despre care spune Aristotel ca e cea mai tare?

In orice caz, partea in care Aristotel vorbeste despre “oamenii care se grabesc sa-si dea unul altuia dovezi de prietenie” mi s-a parut foarte tare. Mi-au venit in minte o multime de oameni (nu-i mai pun la socoteala pe cei de pe net).