[comentariul pentru textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere, sorry! sunt mai multe chestii interesante acolo si vrem sa mai discutam despre ele]

XIII

Asupra faptului insa ca durerea este un rau si ca trebuie evitata, acordul este unanim; caci ea este intr-adevar un rau, fie in mod absolut, fie prin aceea ca ne impiedica intr-un fel sau altul activitatea. Or, contrariul a ceea ce trebuie evitat, in masura in care este un rau ce trebuie evitat, este un bine. In mod necesar, deci, placerea este un bine. Felul in care Speusippos incerca sa respinga acest argument (uzand de comparatia cu plusul care este contrariu in acelasi timp si egalului si minusului) nu rezolva nimic, pentru ca nici el n-ar putea sustine ca placerea este in esenta un rau.

Pe de alta parte, nimic nu impiedica faptul ca binele suprem sa constea dintr-o placere determinata, chiar daca unele placeri sunt rele, dupa cum la fel de bine ar putea consta intr-o stiinta determinata, chiar daca exista si stiinte rele. Dar poate ca este chiar o necesitate, din moment ce fiecare dispozitie habituala isi poate desfasura nestanjenit activitatea (fie ca fericirea consta in activitatea ansamblului acestor dispozitii, fie doar in cea a uneia dintre ele, cu conditia sa fie libera in desfasurarea ei), ca activitatea in cauza sa fie cea mai demna de dorit; or, o astfel de activitate este placerea. Asadar, binele suprem poate fi o placere determinata, desi cele mai multe pot fi rele si chiar, in anumite cazuri, rele in sens absolut.

Acesta este motivul pentru care toti oamenii cred ca viata fericita este o viata placuta, asociind strans placerea cu fericirea; si asta pe buna dreptate, caci nici o activitate nu este perfecta daca e stanjenita in desfasurarea ei, iar fericirea se numara printre activitatile perfecte. De aceea, omul fericit are nevoie, pe langa celelalte, si de bunuri ale corpului, si de bunuri exterioare, si de bunuri datorate hazardului, pentru ca activitatea lui sa nu fie stanjenita sub acest aspect. Cat despre cei ce pretind ca un om supus torturii de a fi tras pe roata sau coplesit de mari nenorociri este fericit daca e un om virtuos, ei nu fac decat sa debiteze, cu sau fara voie, un nonsens.

Dar pentru ca omul fericit are nevoie si de ajutorul hazardului, unii cred ca norocul este identic cu fericirea, desi in realitate nu este deloc asa: norocul insusi, daca este excesiv, constituie un obstacol pentru activitate si, in acest caz, poate e impropriu sa-l mai numim noroc; caci limita norocului este determinata de relatia lui cu fericirea.

Faptul ca toate fiintele, oameni si animale, cauta placerea este si el un indiciu ca, intr-un anume sens, placerea este binele suprem:

Nu se stinge cu totul un renume pe care atatia / oameni …

Dar pentru ca, nici in realitate, nici in aparenta, natura sau dispozitia habituala cea mai buna nu este aceeasi pentru toti oamenii, nici placerea cautata de ei nu este aceeasi, desi toti cauta placerea. De altfel, poate ca in realitate ei urmaresc nu placerea pe care isi inchipuie sau sunt dispusi sa declare ca o urmaresc, ci o placere care este aceeasi pentru toti; caci natura a pus, in toate fiintele, un element divin. Dar placerile senzoriale sunt cele ce si-au insusit numele de “placere”, pentru ca cel mai adesea in ele ne ancoram si pentru ca la ele participam cu totii; si, cum acestea sunt singurele cunoscute, se crede ca ele sunt si singurele existente.

Este clar, de asemenea, ca, daca placerea nu este un bine si daca activitatea nu este o placere, viata omului fericit nu va putea fi o viata placuta (caci pentru ce ar mai avea nevoie e placere, daca placerea nu este un bine?), ci, dimpotriva, el va putea trai si in mijlocul suferintelor (caci durerea nu poate fi un rau, nici un bine, daca nici placerea nu este nici una, nici alta; si atunci, de ce ar mai evita-o?). In aceste conditii, deci, viata omului virtuos nu va fi mai placuta decat a oricarui altul, daca nici activitatile sale nu sunt mai placute.