[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere]

VIII

Dupa cum am mai spus, omul necumpatat nu este inclinat sa regrete, pentru ca persista in hotararea aleasa, in timp ce omul lipsit de stapanire isi regreta totdeauna actele. De aceea, nu este chiar asa cum puneam problema la inceput, ci, dimpotriva, omul necumpatat este cel incurabil, iar cel nestapanit poate fi vindecat. Caci viciul este asemanator cu boli ca hidropizia si ftizia, pe cand lipsa de stapanire poate fi comparata cu epilepsia, primul fiind un rau cronic, cealalta un rau intermitent. De altfel, lipsa de stapanire si viciul apartin unor genuri total diferite, caci viciul este inconstient, lipsa de stapanire nu.

Dar si printre oamenii lipsiti de stapanire, impulsivii sunt preferabili celor ce, desi poseda regula rationala, nu o respecta; acestia din urma se lasa invinsi de o pasiune prea slaba si nu fara sa fi deliberat in prealabil, ca ceilalti. Omul lipsit de stapanire seamana de fapt cu cei ce se imbata repede, dintr-o cantitate de vin mult mai mica decat le-ar fi necesara celor mai multi.

Este clar, deci, ca lipsa de stapanire nu este un viciu (desi, intr-un sens, ar putea fi); caci in primul caz se actioneaza contrar alegerii deliberate, in al doilea conform unei alegeri deliberate. Exista totusi o similitudine intre ele, cel putin daca luam in consideratie actele pe care le genereaza. Asa cum spunea Demodokos despre milesieni: “milesienii nu sunt prosti, dar actioneaza ca niste prosti”, la fel si cei incapabili de a se stapani, desi nu sunt oameni nedrepti, comit acte nedrepte.

Dat fiind ca natura omului nestapanit il face sa urmareasca placerile fizice in exces si impotriva regulii drepte, fara sa fie insa convins ca asa trebuie sa procedeze, pe cand omul necumpatat o face din convingere, pentru ca sta in natura lui sa le urmareasca, primul va fi usor determinat sa-si schimbe conduita, celalalt nu. In fond, atat virtutea cat si viciul privesc principiul, prima conservandu-l, celalalt distrugandu-l. Or, in actiunea morala, principiul este scopul propus, asa cum in matematica sunt ipotezele. Dar, nici intr-un caz, nici in celalalt, rationamentul nu poate oferi cunoasterea principiilor, ci numai virtutea (fie o virtute naturala, fie una dobandita prin deprindere) este cea care ne face sa avem o opinie corecta despre ele. Cumpatat este prin urmare omul ce poseda aceasta opinie corecta, iar necumpatat este contrariul lui.

Dar pasiunea il poate indeparta pe om de la regula dreapta, impiedicandu-l prin dominatia ei sa actiuneze in conformitate cu aceasta regula, fara sa-l stapaneasca insa pana intr-atat incat sa-l convinga ca trebuie sa urmareasca fara retinere placerile despre care vorbeam. Un astfel de om este cel lipsit de stapanire de sine, care este preferabil celui necumpatat si care nu este cu totul vicios; caci in el este salvat lucrul cel mai de seama, adica principiul. Un altul este contrariul lui: cel ce-si pastreaza fermitatea, pasiunea neputandu-l indeparta de la regula dreapta.

Consideratiile de mai sus ne arata limpede, asadar, ca stapanirea de sine este o dispozitie habituala buna, iar nestapanirea o dispozitie rea.