Beethoven dedicated this sonata to one of his students, the Duchess Thérèse von Brunswick (she might be the one for whom Für Elise was written too). So this is perhaps how Beethoven sounds when he’s in love. 🙂 Happy listening:
As usual, we want to thank Bunji Hisamori for his kind permission to post the above audio rendering on our blog. The midi file was downloaded from The Classical Music Archives. You can find some technical details and the previous sonatas from this series here.
Ne-am gandit ca v-ar putea amuza. Concursul dureaza pana duminica seara, cand va vom spune cine credem noi ca a castigat admiratia noastra. Da, asta e premiul. Nu stim cat valoreaza, sorry!
Iar ideea e urmatoarea. O sa va aratam trei obiecte. Daca vreti sa participati la concurs, trebuie sa scrieti o povestire scurta (de cateva paragrafe) in care toate cele trei obiecte sa joace un rol cat de cat semnificativ (adica sa nu fie mentionate doar in treacat). Obiectele sunt astea:
Pentru Electrica S. A., societate comerciala care ne-am mancat zilele si (mai ales) noptile.
Domnule Director!
Subsemnata X, domiciliată în …, care-l am contorul cu nr. Z, vă aduc la cunoştiinţă următoarele.
Cam pe la începutul lunii decembrie, a anului trecut, căţeaua mea Forica, dându-i drumul prin curte să se mai plimbe, aceasta jucându-se pe lângă casă, de la contorul electric, cu dinţii şi cu botul său, a rupt firul albastru care face împământarea şi imediat curentul electric s-a întrerupt. Am telefonat la deranjamente electrice şi mereu mi s-a promis că „vom veni!” dândumi-se chiar trei numere de înregistrare.
“Sa spui despre cineva ca e o lepra”, se gandi pisicuta Straciatella, “e destul de urat. Si ineficient. Pana la urma, lepra nu e rautacioasa. Doar un cineva poate fi rautacios.”
*
“Descopera prieteni noi!” (dintr-o reclama) – ca si cand o relatie de prietenie nu s-ar lega in timp; ca si cand ai putea sa o gasesti gata constituita, asa cum gasesti un portofel pe strada.
Asta in caz ca erati curiosi sa mai vedeti cum aratam pe dinauntru. 🙂
Acest post trebuia sa fie despre science journalism. Am citit si am urmarit pe blogurile de stiinta reactii si articole despre moartea acestui tip de jurnalism si despre oamenii care scriu articole de popularizare a stiintei. Ma intrebam cine face cu adevarat science journalism in Romania, daca exista jurnalisti ok pe domeniul asta si care sunt ei, cat de aiurea e ca in urma unor articole stiintifice scrise prost oamenii sa spuna nu unui vaccin sau sa ignore descoperiri stiintifice importante.
M-au oprit din cautari si intrebari accidentul aviatic de la Amsterdam si amploarea reactiilor de pe Twitter. Twitterul a devenit mai tare ca o agentie de stiri: fotografii, marturii live, video, inregistrari audio, linkuri catre cele mai relevante surse din mass-media internationala. Pana revin cu articolul despre science journalism, urmariti ce se intampla pe Twitter (vezi #schiphol). Eu asta fac. 🙂
LE: Azi a scris si Petreanu.
1) Suntem superocupati si destul de obositi in ultima vreme.
2) Am aruncat ieri o privire in interiorul chioscului dezafectat din Grozavesti unde ii vazusem pe catei (no link, am scris mai demult). In locul cainilor in chiosc a aparut Noul Testament. Imediat s-a ridicat intrebarea: “O fi un miracol?”. Dupa care intrebarea s-a asezat la loc. Daca ar fi fost un miracol ar fi aparut si Vechiul Testament, fiindca fusesera doi caini.
3) Am revazut Y tu mamá también in seara asta si am descoperit ca stilul comentariilor din film seamana destul de mult cu stilul comentariilor din Ilha das Flores. Oare a fost Cuarón influentat de Furtado?
4) Ultimul post scris de Manafu ne-a facut si pe noi sa ne gandim la print vs. online. Daca avem vreo idee despre care sa credem ca merita comunicata, va spunem. 🙂
5) Am aflat ca avem nisip la rinichi (am fost in week-end la medicul de familie si ne-a facut cate o ecografie). Adica pe langa toate celelalte chestii.
Destula lume a scris despre trafic si de ce e aiurea sa evaluezi un blog, pur si simplu, uitandu-te la asa ceva. Nu despre asta vreau sa vorbesc. Vreau sa vorbesc despre cum ajunge obsesia pentru statistici sa dauneze comunicarii dintre bloggeri.
Ideea e a Anei, ea ne-a promis ca o sa ne dea si un exemplu. Daca am inteles bine intrebarea ei, atunci ar suna asa: “E ok sa ii spui / citesti unui copil orice fel de poveste (sau orice text literar)? Unele povesti, cel putin, par sa fie destul de violente. N-ar trebui sa selectam uneori textele pe care i le citim unui copil? Iar in cazul asta, care ar fi criteriile de selectie?”
p.s.: Discutia se poarta pe forum.
