Asa se cheama o poveste frumoasa, scrisa de Emil Garleanu:
Multumim pentru poveste, Letitia!
p.s.: Daca vreti sa le faceti si voi copiilor cadou o poveste, puteti sa folositi indicatiile de aici.
Asa se cheama o poveste frumoasa, scrisa de Emil Garleanu:
Multumim pentru poveste, Letitia!
p.s.: Daca vreti sa le faceti si voi copiilor cadou o poveste, puteti sa folositi indicatiile de aici.
E vorba despre chestia asta (via Scientific American). Pe scurt, ideea e ca niste oameni de stiinta din Japonia au reusit sa puna la punct un programas de calculator care interpreteaza rezultatele unui fMRI (v. si aici) pe o anumita portiune din creier (in cortexul vizual) si produce ca rezultat imaginile la care se uita posesorul creierului in momentul respectiv (ok, cu un delay de cel putin 12 secunde).
Gramo are niste idei legate de toata povestea asta, dar voiam sa stim mai intai ce parere aveti voi.
(poza e de aici)
Beethoven’s 13th piano sonata has also got a name: “Quasi una fantasia”. This is actually an indication written by Ludwig on the front of his score – “like a fantasy”. Some say this is because this composition doesn’t have a regular sonata structure. We like to think this is how Beethoven’s thinking sounded like when he left his mind to wander:
As always, Bunji Hisamori gets the credit for creating the midi file and allowing us to post an audio rendering of it on our blog. The file was downloaded from The Classical Music Archives. Here are the other “concerts” from this series.
Uneori ma gandesc cum ar fi daca s-ar interzice telefonul mobil in mijloacele de transport in comun. 🙂
Errr, da, in caz ca aveti nelamuriri, eu sunt pisica din poza aia de sus, din dreapta. Si cred ca am si eu dreptul sa ma exprim din cand in cand aici. Dar nu voua va spun sa ma pupati sub coada, ci unor copii de pe strada mea. Si ii numesc prost-crescuti fiindca chiar sunt asa.
Normal era, cand erau mici, sa ii certe stapanii (sau parintii, ma rog) atunci cand luau ceva care nu era al lor. Cum puneau laba pe un lucru care nu le apartinea, sa le spuna: “Nu e voie! Nu!”. Sau: “Foarte rau! Copil rau!”. Sau alte chestii de genul asta, pe un ton ferm si de fiecare data, fara concesii. E important sa inveti de mic sa respecti proprietatea altcuiva.
O sa vedeti imediat de ce spun toate astea.
Cautam o sursa silentioasa. Pana la urma am gasit una pe un site romanesc care vinde tot felul de produse online: eMarkt.ro. O gasisem si in alte 2-3 locuri, dar nimeni altcineva n-o avea pe stoc, iar eu doream sa-mi rezolv problema cat mai repede:
In sfarsit am terminat de adaugat toate insemnarile din seria asta. Am facut o pagina speciala in care le gasiti pe toate. Lectura placuta!
Cezar a inceput. 🙂
Un ceas care functioneaza cu lamai, proiect prezentat de Anna Gram la Bienala Internationala de Design 2008.
[via Unplggd]
Nu adevaratul Hippie Fest, ci balul bobocilor de la Filosofie. Pana sa cante, Adi Despot a stat la o masa de langa noi. Ne-am abtinut cu greu sa nu-l deranjam cu o intrebare de genul “crezi ca o persoana care isi face prost meseria de jurnalist merita sa fie tratata nepoliticos?”
(impolitetea o vedeam in principal la faza cu “cum ati angajat-o?” – e nepoliticos, atunci cand un om ti se adreseaza, sa il ignori si sa vorbesti despre el ca si cand n-ar fi de fata)
Mai bine va intrebam pe voi ce parere aveti. Iar acum sa ne uitam la poze: