Cartea a VII-a

I

Trecand acum la examinarea unor noi chestiuni, se cuvine sa mentionam ca, in materie de moralitate, exista trei feluri de dispozitii pe care trebuie sa le evitam: viciul, lipsa de stapanire si bestialitatea. Dispozitiile opuse primelor doua sunt evidente: pe una o numim virtute, pe alta stapanire de sine; cat despre cea opusa bestialitatii, cel mai potrivit ar fi sa vorbim despre o virtute supraumana, intr-un fel eroica si divina, asa cum ni-l arata Homer pe Priamos vorbind despre Hector, datorita extraordinarei sale bravuri:

“el nu parea / fiu de muritor, ci de zeu”

Daca, deci, cum se spune, excesul de virtute face din oameni zei, e clar ca o asemenea dispozitie morala este cea pe care am putea-o opune bestialitatii; caci nici animalul, nici zeul nu cunosc nici viciul, nici virtutea, starea de zeu fiind mai presus de virtute, cea a animalului fiind de un alt gen decat viciul. Dealtfel, foarte rar se poate spune despre cineva ca este un “om divin”, in sensul in care lacedemonienii obisnuiesc sa-l califice pe cel ce le starneste o profunda admiratie (“e un om divin”, spun ei), dupa cum la fel de rara este printre oameni bestialitatea. Pe aceasta din urma o intalnim mai ales la barbari, dar uneori ea apare si ca o consecinta a unei maladii sau a unei dezvoltari anormale; apelam insa la acest termen degradant si pentru a-i califica pe oamenii care duc viciul pana la exces.

In legatura cu aceasta dispozitie vom reveni insa mai tarziu; iar despre viciu am vorbit anterior. Trebuie sa tratam acum despre nestapanirea de sine si slabiciunea de caracter (sau lipsa de fermitate), pe de o parte, ca si despre stapanirea de sine si taria de caracter, pe de alta parte. Nici una dintre dispozitiile incluse in aceste doua grupe nu trebuie considerata identica cu virtutea sau viciul, dar nici de un gen diferit.

Trebuie insa, asa cum am procedat si in alte cazuri, sa expunem diversele puncte de vedere legate de subiect si, dupa ce vom fi relevat dificultatile pe care acestea le suscita, sa ajungem astfel sa dovedim valabilitatea tuturor opiniilor curente privitoare la aceste dispozitii sufletesti sau, daca nu este posibil, a celor mai raspandite si mai importante; caci, daca dificultatile sunt rezolvate si daca opiniile curente raman valabile, demonstratia va fi satisfacator incheiata.

Iata deci opiniile curente: 1) stapanirea de sine si taria de caracter fac parte dintre dispozitiile virtuoase si laudabile, in timp ce nestapanirea si slabiciunea de caracter fac parte dintre dispozitiile vicioase si blamabile. 2) Omul capabil de stapanire de sine este cel ce ramane ferm in judecata, pe cand cel incapabil de a se stapani este inclinat spre nestatornicie. 3) Omul nestapanit face, din pasiune, ceea ce stie ca e rau, in timp ce omul capabil de a se stapani, stiind ca dorintele sunt rele, le respinge in virtutea regulii rationale. 4) Omul cumpatat este stapan pe sine si manifesta tarie de caracter, dar omul stapan pe sine si cu tarie de caracter este, dupa unii, cumpatat in toate imprejurarile, dupa altii nu; de asemenea, unii il confunda pe omul necumpatat cu cel nestapanit si invers, altii insa fac o distinctie intre ei. 5) Cat despre cel ce poseda intelepciunea practica, se spune cand ca este imposibil sa nu fie stapanit de sine, cand ca anumiti oameni, desi intelepti si abili, dau dovada de nestapanire. 6) In sfarsit, se vorbeste despre oameni nestapaniti si in materie de manie, onoruri sau castig.

Iata, deci, care sunt opiniile curente.