“Cum as conduce tara” e o formulare “comerciala”, desigur. E vorba, de fapt, de confruntarea unor opinii politice. Noua ni se pare fain ca leapsa circula. Si nu ne deranjeaza deloc ca alti bloggeri au opinii politice diferite de ale noastre. E normal sa fie asa. Iar acum am vrea sa-i raspundem domnului Constantin Gheorghe (ce scrie dansul puteti citi aici).

Mi se pare cel puţin absurdă, dacă nu imbecilă de-a dreptul discuţia despre reducerea rolului statului şi preluarea unora dintre funcţiile sale de către piaţă.

Well, nici o discutie nu poate fi imbecila, in sens propriu. Fiindca doar oamenii pot fi imbecili, iar discutiile nu sunt oameni. O discutie poate fi inutila, sau pe parcursul ei pot fi facute afirmatii absurde. Dar probabil ca aici e vorba despre altceva, fiindca “oponentul nostru” ia parte la discutie si chiar da argumente in favoarea ideii ca rolul statului nu ar trebui sa scada in societatea romaneasca.

La partea cu functiile nu ne bagam, fiindca n-am sustinut ca vreuna dintre functiile statului (legislativa, executiva, jurisdictionala) ar trebui sa fie preluata de o firma comerciala. E vorba insa de formulari, si nu vrem sa ne impiedicam de lucruri de genul asta aici, fiindca abia atunci ar deveni discutia inutila.

Domnul Constantin Gheorghe spune ca statul trebuie sa gestioneze riscurile, iar noi nu prea stim ce sa intelegem din asta. Exista, totusi, firme private de asigurari. Exista firme private care ofera consultanta in domeniul managmentului riscurilor pentru firmele comerciale. Si exista o multime de riscuri pe care ni le asumam in fiecare zi fara sa ne asteptam la nimic din partea statului. Despre ce riscuri e vorba? Chiar nu intelegem.

S-a tot vorbit despre faptul că statul este un forte prost administrator. Să fim serioşi! Statul este de departe cel mai bun administrator, pentru că, indiferent cât de coruptă ar fi o guvernare, mai devreme sau mai târziu tot va da socoteală de felul în care cheltuieşte banii publici.

Sa zicem ca avem doi oameni. Unul e competent, iar altul e incompetent, dar e dispus sa faca inchisoare daca greseste. Pe care il punem administrator de bloc? 🙂

Cat despre dat socoteala, chiar daca n-ar mai exista coruptie si birocratie, care ar fi modalitatea prin care da statul socoteala? Nu poti sa nu mai platesti impozite la stat. Trebuie sa platesti, chiar daca banii sunt cheltuiti prost. O sa votezi peste patru ani alti politicieni, si cam asta e tot ce poti sa faci. Daca ii dau, in schimb, niste bani unei organizatii neguvernamentale si nu sunt multumit de activitatea oamenilor de acolo, nu o sa le mai dau bani data viitoare.

Principalele riscuri vin din instabilitatea economică, politică sau socială. Mai ales din instabilitatea socială. Un simplu calcul de costuri beneficii ne arată că a “cumpăra” pacea socială, prin politici redistriburive(incluzând aici şi subvenţiile, şi ajutoarele sociale) este mai rentabil decât să le accepţi, în numele unei ortodoxii ideologice a statului minimal.

A, dar nu e vorba, cel putin pentru noi, de nici o “ortodoxie ideologica”. E vorba de altceva. Nu sunt bani. Exista bugetari care nu pot fi platiti decat din banii publici – judecatorii, de pilda. Dar medicii din spitalele de stat ar putea fi platiti de bolnavii care au nevoie de ajutorul lor.

De fapt, chiar sunt, doar ca nu pe fata. Cati oameni sunt dispusi sa isi asume riscul de a intra intr-o operatie fara sa plateasca doctorul sau anestezistul? Isi asuma statul riscuri in locul lor? Avem atatia bani incat sa le marim, din impozite, salariile doctorilor pana la nivelul la care aceastia sa nu mai primeasca bani de la bolnavi? Sa recunoastem, cel putin o parte dintre noi nu condamna spaga doctorilor. Asta fiindca recunoastem ca doctorii merita sa fie platiti mai bine. Dar din impozite? Adica sa plateasca si aia care nu sunt bolnavi? Nu e bine ca spagile sa devina plati legale ale interventiilor medicale importante, iar statul sa se rezume la a plati consultatiile si spitalizarea?

Asta e doar un exemplu, bineinteles. Sa ne gandim insa ce s-ar fi intamplat daca statul incerca sa cumpere pacea sociala si pana acum, in loc sa faca privatizari.

Dacă am fi mers pe această logică a neintervenţiei, statul american nu ar fi trebuit să intervină nici în 1933, după patru ani de gravă criză economică şi socială, nici acum.

Da, n-ar fi trebuit sa intervina nici acum (iar de intervenit a intervenit chiar de la inceputul crizei, din ’30). Asa, in locul unei crize de scurta durata, or sa aiba o criza de lunga durata. In privinta asta Gramo vede lucrurile cam la fel ca oamenii astia (yep, we believe that the Austrian School is right).

Asta contrastează violent cu tipul imbecil de campanie electorală la care asistăm acum, şi în care parlamentarii sunt văzuţi ca un soi de super-primari.

Da, cu asta suntem de acord.

Apare tot mai des ideea asta: să nu mai dăm banii statului, să-i dăm societăţii civile, că ea îi cheltuieşte mai bine pe programe sociale. O tâmpenie monumentală! În primul rând, dacă vezi cât cheltuieşte un ONG cu funcţionarea proprie şi cât pentru programe, vezi că statul este net mai rentabil şi mai eficient.

Si apoi vin mai multe idei despre cat sunt de nashpa organizatiile neguvernamentale. Ok, de ce avem noi mai degraba incredere in ong-uri si in oameni decat in stat. Sa incepem cu oamenii, fiindca e mai usor.

In oameni avem incredere fiindca avem incredere in noi insine. Iar noi am fi dispusi sa platim anumite servicii, in loc sa asteptam mura-n gura de la stat si sa ne implicam in actiuni sociale. Dar avem incredere si in alti oameni. Iata un exemplu. Ne-am uitat timp de cativa ani de zile la ce s-a intamplat cu niste cersetori. E vorba de cersetori care au aparut la un moment dau in cate un loc si au inceput sa traiasca acolo, nu de cersetori pe care ii vezi cateva zile, dupa care dispar.

E greu de crezut ca oamenii respectivi aveau vreo treaba cu statul. La inceput erau intr-o stare ingrozitoare, cativa pareau sa aiba si probleme mintale serioase s.a.m.d. Treptat, oamenii din zona in care aparusera au inceput sa-i ajute. Lucrul asta s-a intamplat in fiecare caz pe care l-am urmarit in parte, indiferent ca era vorba de un cartier bogat sau de unul sarac.

Dupa un an sau doi, cersetorii respectivi nu mai umblau murdari si rupti, nu mai bataiau din cap sau din picioare. Dadeau cate o mana de ajutor la magazinele sau terasele pe langa care cerseau, oamenii din jur stateau de vorba cu ei. Incepusera sa se integreze in comunitatile respective. Dupa vreo trei ani nici nu mai erau priviti ca niste cersetori, ci mai degraba ca niste oameni saraci.

Care a fost rolul statului in toata povestea? Nici unul. In toate orasele mici si in toate satele, lucrurile functioneaza in stilul asta. Oamenii se ajuta intre ei, fara sa apeleze la institutii ale statului care sa le rezolve problemele. Faca asta doar atunci cand nu au de ales. Si atunci, de ce se le cerem bani pentru diverse “protectii sociale” de care nu beneficiaza cu adevarat aproape nimeni?

Sa trecem si la ong-uri. La nivelul statului exista o institutie care se cheama “Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului”, cu filiale judetene. In Bucuresti exista filiale in fiecare sector. Exista, in schimb, o multime de ong-uri care se ocupa de copii, batrani, persoane singure sau cu dizabilitati. Daca institutia statului cheltuieste banii prost si nu face nimic, s-a terminat povestea. Dintre ong-urile alea, in schimb, e imposibil ca toate sa cheltuiasca banii prost.

Dar când “societatea civilă” se străduieşte timp de patru ani să convingă populaţia că a face politică e de porc, degeaba se strofoacă o săptămână să convingă oamenii să vină la vot. […] Cel puţin în România “societatea civilă” mai mult încurcă, decât ajută!

Nu suntem de acord. In particular, nu societatea civila s-a straduit sa-i faca pe oameni sa nu voteze. Cauzele absenteismului sunt altele, dar nu vrem sa intram in discutia asta. In orice caz, noi nu credem, de pilda, ca bloggerii mai mult incurca societatea decat sa o ajute si ca era mai bine, in loc sa platim bani pentru domeniu si hosting, sa dam banii respectivi tvr-ului. 🙂