E vorba de un post mai ciudatel, care incepe asa:
Cui nu i s-a intamplat in copilarie sa plece noaptea din casa pe furis, sa se duca in parc, sa se dezbrace si sa faca dragoste cu statuile? Toti am trecut prin asta, bineinteles.
Restul il puteti citi acolo. Beware, spre sfarsit apar niste poze cu o femeie gonflabila. E imbracata, dar intr-una dintre poze are camasa descheiata si i se vede un san, asa ca s-ar putea ca postul respectiv sa fie NSFW.
p.s.: Daca ne-ati lasat comentarii si n-au aparut, nu va impacientati. Nu s-au pierdut, dar probabil trebuie sa fie aprobate, iar noi suntem in continuare la mare (postul asta e scris de fapt pe 14 august). In orice caz, azi (adica pe 17) o sa incercam sa gasim un wireless (fiindca vrem sa intram pe la pranz pe BlogTV). Daca reusim, o sa aruncam un ochi si prin administrarea blogului.
Am citit acum si postul cu statuile, iar intrebarea “Si atunci, de unde stiu ca ma iubesti pe mine? De unde stiu ca nu e vorba de o fantezie de-a ta?” mi-a amintit de o intrebare f. interesanta. In aceeasi paradigma, cum sa deosebesti iubirea (ma raportez aici la o persoana reala) de simpla cristalizare stendhaliana? Ok, poti raspunde ca lucrurile astea se simt, logic, nu suntem retarzi…dar cum sa convingi pe celalalt (un sceptic, care nu stie ce este iubirea) ca ceea ce simti tu pentru el e real si nu fantezie sau cristalizare?