Mai intai o lista de cuvinte: noapte, caldura, oboseala, pisica insistenta, net, liniste, tantari, oboseala, insomnie, lipsa de inspiratie, sictir, dor de duca, ganduri fragmentate (whatever that means), metafore, caldura, lichefiere, oboseala, torcaiala, motaiala, lipiciosenie, torpoare, miros de ulei ars, dogoreala, sastiseala, stop.

Apoi: Am fortat-o pe pisica sa ma pupe pe obraz, fiindca prea era bagacioasa. Acum s-a invatat minte, a plecat si s-a dus sa se tarasca pe podea.

Apoi: Nu stiu daca acum e sfarsitul zilei trecute sau inceputul noii zile. N-am nici un chef sa-mi bat capul cu astfel de pseudo-probleme. E prea cald chiar si pentru lucruri mai serioase.

Dar tot ma rod niste chestii. Oamenii spun uneori “corpul lui lupta cu boala”. Ciudat, nu? Corpul meu poate sa piarda lupta cu boala, dar asta e treaba lui. Daca pisica mea pierde bataia cu alta pisica, asta nu insamna ca eu am pierdut. Nu?

Oricum, cand vorbesti despre lupta cu boala, folosesti “lupta” intr-un sens figurat (poate e vorba despre o metafora aici). In sens propriu, numai un om se poate lupta.

Corpurile nu se lupta. Si nici cocosii, desi se vorbeste despre lupte de cocosi. Cocosii se bat, dar o lupta e altceva. O lupta e o confruntare constienta, in cadrul careia exista cel putin doi oponenti. Fiecare urmareste sa-l invinga pe celalalt utilizand forta fizica.

Nu ma pot lupta decat cu o persoana care e capabila sa lupte. Cand spun ca Vasile se lupta cu un sac de cartofi, vorbesc, iarasi, intr-un mod figurat (sau metaforic). Pe scurt, nici eu nu ma pot lupta, in sens propriu, cu boala, si nici corpul meu nu poate sa faca asta.

Ar fi interesant de vazut cand a aparut metafora asta, a corpului care se lupta singur cu boala, fara sa aiba nevoie de ajutorul meu. Oamenii n-au vazut lucrurile asa dintotdeauna. Are chestia asta vreo legatura cu descoperirea sistemului imunitar?

Important insa este ca vorbesc despre corpul meu separat de mine. Corpul meu e activ – se lupta. Face singur diverse lucruri. E distinct de mine. Eu sunt altceva decat corpul meu. Nu asta sugereaza felul asta de a vorbi?

Altceava: “am o imagine in cap” – nu, daca nu-ti deschide cineva capul si nu-ti baga acolo o fotografie, sau daca nu-ti deseneaza chestii cu un marker pe creier, n-ai nici o imagine in cap.

Cand te uiti la un bradut, nu iti apare pe creier imaginea unui bradut. O imagine de felul asta (sursa aici) exprima, pardon de expresie, o mare tampenie. N-ai imagini in creier, asa cum n-ai imagini nici in ficat.

Sigur, ai putea avea o tumoare in forma de bradut. Si in creier, si in ficat. Si in diverse alte parti ale corpului. Iar tumoarea din creier sa te prosteasca si sa te faca sa crezi ca ai “o imagine in cap”.

Dar o tumoare nu e o imagine. O imagine e creata cu scopul de a reprezenta ceva. O tumoare nu apare asa cum apare, in mod obisnuit, o imagine. Deci nu, n-are nimeni imagini in cap cu adevarat.

Poti avea imagini in minte, dar acum “in minte” nu mai este ca “in cap”. Fiindca poti sa arati cu degetul inspre capul tau, dar nu poti sa arati cu degetul inspre mintea ta. “In minte” nu iti ofera nici o indicatie spatiala. Imaginile din minte nu sunt in nici un loc spatial. N-are sens sa spui ca sunt in interiorul capului, fiindca mintea, daca e ceva distinct de corp, nu a acolo. Nu e nicaieri. N-are sens sa te intrebi unde mintea ta. Asa cum n-are sens sa te intrebi unde e functia de primar.

Altceva: Sau nu.