Nu credem ca e prea placut. Pozele sunt facute azi pe la 16 si 10, pe strada Turmelor.

Nu credem ca e prea placut. Pozele sunt facute azi pe la 16 si 10, pe strada Turmelor.

O parte din cenusa lui Bastroe s-ar putea sa pluteasca si acum, sub forma de particule foarte fine, in aer. Am putea spune, in acest sens, ca in prezent noi toti respiram un iepure.
Iar acest lucru nu poate fi respins spunand ca nu respiram intreaga cantitate de cenusa produsa prin arderea corpului lui Bastroe (corp care era, probabil, deja eviscerat). Nici aerul nu-l respiram pe tot, si tot spunem ca respiram aer.
Bastroe a fost o vreme totem. Mai multe zile. De fapt, suficient de multe incat, insumate, sa alcatuiasca vreo cativa ani buni. Mai precis, patruzeci si sapte de ani batuti pe muchie. Intr-o buna zi, insa, lui Bastroe i s-a intamplat ceva cu totul neasteptat. El a ajuns chiar si sa pluteasca in vazduh. Dar mai bine sa o luam cu inceputul.

O chestie funny: daca crezi ca ideile sau conceptele sunt niste imagini in minte o sa ajungi sa fii solipsist. Cum se intampla asta? Pai, reprezentarea unui obiect (a unui scaun, de pilda) nu poate fi distinsa de reprezentarea unui obiect care apare intr-o imagine (a unui scaun fotografiat, de pilda).
In ziua urmatoare pe Bastroe l-a inghitit un peste mai mare, care a pornit inot cu el in burtica pana in largul oceanului. In burtica pestelui cel mare Bastroe redevenise, bineinteles, iepuras, dar nu despre asta voiam sa va povestim.
Pentru ca era sa ma culeg de sub biroul situat vizavi de cimitirul “Reinvierea”, am plecat spre imensul pat de acasa.
Cum te poti distra in pat cand ai corpul ca un morcov si capul ca o varza?
Tam! Tam! Cu televizorul, normal. Avand posibilitati limitate, adica o prima, o antena si un tvr, le-am tot schimbat din 2 in 2 minute, de am avut senzatia ca ma uit la un post tv din viitor. Sa va povestesc cum era: cineva incepea o propozitie in maghiara, aceasta continua in stil militaresc de “trasnit in nato”, sper ca am inteles bine, si se termina apoteotic cu “vaca in hazna”.
IX
S-ar putea pune intrebarea daca am adus suficiente precizari referitoare la suportarea nedreptatii si la comiterea ei, in primul rand daca lucrurile stau ca in straniile cuvinte ale lui Euripide:
“Ca sa vorbesc pe scurt, mi-am ucis mama.”
“Ai facut-o oare de bunavoie si cu consimtamantul ei, sau impotriva vointei tale si a vointei ei?”
In capitolul anterior Aristotel a spus deja ca e posibil ca un lucru sa fie nedrept, dar sa nu fie, cu toate astea, un act de nedreptate. Exemplul era de felul asta: furtul unui iepure de la piata de animale e un lucru nedrept, dar daca inca nu l-ai infaptuit, nu e un act nedrept. 🙂
Acum mai spune, in plus, ca daca iepurele iti sare in buzunar fara sa observi, tu ai plecat de la piata cu un iepure pe care nu l-ai platit, dar totusi nu ai facut un act nedrept.