Bastroe a fost o vreme totem. Mai multe zile. De fapt, suficient de multe incat, insumate, sa alcatuiasca vreo cativa ani buni. Mai precis, patruzeci si sapte de ani batuti pe muchie. Intr-o buna zi, insa, lui Bastroe i s-a intamplat ceva cu totul neasteptat. El a ajuns chiar si sa pluteasca in vazduh. Dar mai bine sa o luam cu inceputul.

Pe parcursul celor patruzeci si sapte de ani Bastroe a reprezentat pentru membrii tribului care il salvasera legatura cu stramosii lor. Ba chiar, spre sfarsitul perioadei despre care vorbim, el a ajuns sa reprezinte pentru urmasii salvatorilor lui legatura cu aceia dintre salvatorii sai care murisera deja.

Aceasta legatura speciala avea o caracteristica aparte: in cazul acelor stramosi mai recenti legatura nu era doar simbolica. Bastroe era dovada unei fapte a acelor stramosi – pescuitul marelui peste, care dusese chiar la descoperirea sa.

In orice caz, in tot acest timp, un trib invecinat cu tribul care il avea drept totem pe Bastroe a prosperat si a inceput sa dezvolte un sentiment de rivalitate fata de vecini.

Intr-o buna zi, membrii acestui trib vecin i-au atacat pe urmasii salvatorilor lui Bastroe. Nu doar barbatii, ci si femeile si copiii au fost innecati intr-o baie de sange. Iar Bastroe a fost ars pe foc.

Daca aceasta ar fi fost o pedeapsa, poate ar fi fost o pedeapsa meritata. In fond, Bastroe nu reusise (in calitate de totem) sa ii protejeze pe sateni, sau macar sa le aduca noroc in lupta.

Pe de alta parte, e discutabil ca i-ar fi stat in putere sa faca asa ceva si, in plus, nici nu se angajase printr-o promisiune ca va face un asemenea lucru, asa ca s-ar putea spune, totusi, ca pedeapsa nu ar fi fost meritata. Dar, in orice caz, arderea pe foc a lui Bastroe nu era o pedeapsa, asa ca pana la urma poate nu e atat de important daca ar fi fost o pedeapsa meritata sau nu.

Revenind, cenusa lui Bastroe plutea acum prin aer, purtata de vant. Altfel spus, Bastroe plutea in vazduh, asa cum va spuneam si la inceput.

Sigur, acum unii dintre voi ar putea spune ca a afirma, intr-o asemenea situatie, ca Bastroe pluteste in vazduh nu poate fi decat rezultatul unei alegeri nefericite a cuvintelor. Poate acele persoane ar spune: “Bastroe nu pluteste in vazduh, fiindca el nu mai exista.”

Dar Bastroe nu exista nici inainte, de vreme ce era, oricum, deja mort. Prin urmare, daca ati acceptat ca Bastroe a stricat prietenia dintre doua veverite, a salvat de la pieire un ghiocel, a facut tumbe prin aer, a calatorit in burta unui peste si a simbolizat legatura dintre membrii unui trib si stramosii acestora, asta in ciuda faptului ca el deja nu mai exista, de ce sa nu acceptati si ca el a plutit in vazduh, desi nu mai exista?

Iar acum poate ca persoanele respective vor raspunde ca inainte, cel putin, Bastroe inca mai avea un anumit corp, iar noi puteam, totusi, sa vorbim despre ce se intampla cu corpul lui, in timp ce in prezent nu mai putem vorbi nici macar despre asta.

Dar la asta vom raspunde spunand ca chiar corpul lui Bastroe, sub forma de cenusa, este cel care pluteste in aer. Unde scrie ca toate partile componente ale unui corp trebuie sa fie lipite unele de altele?

Concluzia, pentru a nu mai lungi discutia, nu poate fi decat una singura. Bastroe a plutit in vazduh, in bataia vantului, dupa care a fost imprastiat in toate cele patru zari. Iar acum speram ca sunteti un pic curiosi sa aflati ce a mai facut Bastroe in continuare. Pentru azi, insa, povestea se incheie aici.