O chestie funny: daca crezi ca ideile sau conceptele sunt niste imagini in minte o sa ajungi sa fii solipsist. Cum se intampla asta? Pai, reprezentarea unui obiect (a unui scaun, de pilda) nu poate fi distinsa de reprezentarea unui obiect care apare intr-o imagine (a unui scaun fotografiat, de pilda).

Reprezentarea, in paranteza fie spus, e un fel de imagine pe care o am in lipsa senzatiilor. Cand vad cu ochii mintii chipul cuiva care nu e de fata am o reprezentare. Cand imi cant in cap o piesa am tot o reprezentare, dar nu vizuala, ci auditiva.

Revenind, unii oameni cred ca atunci cand ne formam un concept (conceptul de scaun, de pilda) ceea ce se intampla e ca ajungem sa avem un soi de imagine in minte (ceva de genul “imaginea generica a scaunului”).

Dar daca e vorba de imagini in minte (sau de reprezentari), nu poti distinge reprezentarea scaunului de reprezentarea scaunului infatisat intr-o imagine. Iar daca te gandesti la senzatiile vizuale pe care le ai atunci cand vezi un scaun ca la o imagine (vizuala), atunci ajungi sa spui ca nu poti distinge intre o reprezentare a unui scaun si o reprezentare a imaginii vizuale a unui scaun.

Dar daca tu crezi ca reprezentarile sunt concepte, atunci crezi, de fapt, ca nu poti distinge intre conceptul de scaun, ca obiect existent in realitate, independent de mintea ta, si conceptul de scaun ca imagine vizuala care exista in mintea ta.

Cu alte cuvinte, conceptul de scaun ca obiect real ajunge “sa se prabuseasca”, pentru tine, peste conceptul de scaun ca imagine vizuala din propria ta minte. Si o sa sustii, bineinteles, ca asa stau lucrurile si cu toate celelalte concepte. Altfel spus, o sa sustii ca existenta unor lucruri in afara imaginilor din mintea ta este o imposibilitate conceptuala.

Si atunci o sa te cheme Berkeley. 🙂 Sau cel putin asta crede Hilary Putnam (vezi aici, paginile 143-144).

Toata povestea e delicioasa. Si devine si mai funny daca stii ca Berkeley insusi nu credea ca a intelege un concept (sau a cunoaste intelesului unui cuvant) inseamna sa ai o imagine mentala (o idee, in sensul lui Locke).

Iata ce spune el, de pilda:

Iată ce se poate spune, în întregime, despre toate semnele: că ele nu sugerează minţii întotdeauna ideile semnificate; că atunci când sugerează idei, acestea nu sunt idei abstracte generale; că au şi alte utilizări pe lângă că stau pentru idei şi le înfăţişează, cum ar fi să stârnească emoţiile potrivite, să producă anumite dispoziţii sau înclinaţii ale minţii şi să ghideze acţiunile noastre în urmărirea fericirii, aceasta fiind menirea şi scopul nostru ultim, izvorul primar şi motivul ce îi pune în mişcare pe agenţii raţionali; că semnele pot presupune sau sugera relaţiile dintre lucruri, care relaţii, habitudini şi proporţii, neputând fi înţelese de către noi decât cu ajutorul semnelor şi tot astfel fiind exprimate sau infirmate, ne ghidează şi ne abilitează să acţionăm cu privire la lucruri; că adevăratul scop al vorbirii, raţiunii, ştiinţei, credinţei, asentimentului, în toate gradele sale variate, nu constă doar (sau în principal, sau totdeauna) în împărtăşirea ori în dobândirea ideilor, ci mai degrabă în ceva de natură operativă activă, tinzând către un bine conceptibil ce poate fi uneori realizat nu doar fără ca ideile simbolizate să fie oferite minţii, dar chiar şi atunci când nu e posibil ca asemenea idei să fie oferite ori înfăţişate minţii; de pildă, notaţia algebrică ce denotă rădăcina unui pătrat negativ îşi are utilizarea sa în cadrul operaţiilor logistice, deşi este imposibil să ne formăm ideea unei astfel de cantităţi. Iar ceea ce este adevărat pentru semnele algebrice este de asemenea adevărat şi pentru cuvintele limbajului, algebra modernă fiind de fapt un soi de limbaj artificial, prescurtat. […]

(sursa aici, traducerea a fost facut cu multi ani in urma de G.)