[textul e aici]
“Care sunt actele nedrepte pe care trebuie sa le comita cineva ca sa fie nedrept?” – am stat un pic pana am inteles intrebarea asta. Un om care nu se poate abtine si, din cauza unui impools de moment, baga in buzunar un bec si pleaca din Carrefour cu el fara sa-l plateasca, nu e neaparat un hot.
Poate e prima si ultima data din viata lui cand face asa ceva. Si nici nu a planuit furtul. I s-a intamplat.
Ok, am inteles, dar n-am inteles ce relevanta are observatia asta pentru lucrurile pe care le spune Aristotel. Am zis asa: grecul nostru vrea sa vorbeasca despre virtutea dreptatii. Poate se gandeste ca nu strica sa vorbeasca si despre viciul nedreptatii. Daca faci la un moment dat o actiune nedreapta, asta nu inseamna, in mod automat ca e un om nedrept. E bine de stiut.
Apoi Aristotel zice ca trebuie sa ne intereseze si “dreptul politic”. Probabil se gandeste la dreptate in sensul legilor. Asta e mai limpede atunci cand spune ca intr-o societate in care oamenii nu sunt liberi si egali, nu se poate vorbi despre dreptate (chiar daca exista legi). Nu e clar pe ce se bazeaza atunci cand spune asta, dar pare o chestie acceptabila.
Iar apoi vorbeste un pic si despre tiranie si incearca sa arate de ce e mai bine ca statul sa se bazeze pe legi si nu pe deciziile pe care le ia un om – legile nu pot actiona in interesul propriu, in timp ce oamenii, da. Dar si legile sunt facute tot de oameni, nu?
Iar la sfarsit mai spune cateva lucruri interesante: ca in relatiile cu copiii sau cu sclavii nu se pune problema dreptatii si ca in relatiile dintre sot si sotie se poate pune, dar nu e vorba despre “dreptul politic”, ci despre “dreptul familiei”. Hmmmm,…
Cred ca spune ca actul nedrept comis cu premeditare il face pe faptas un om nedrept. Adica daca este constient de nedreptatea faptei si alege in cunostinta de cauza sa faca nedreptatea, si isi planifica si pregateste fapta.