[gata, s-a intors si Etica din vacanta; textul e aici, comentariul la ultimul capitol din Aristotel postat aici o sa apara pana la sfarsitul saptamanii, dupa care reintram in normal: text nou la inceputul saptamanii, discutii timp de o saptamana, comentariu la sfarsitul saptamanii]

Aristotel vorbeste despre dreptate inteleasa ca reciprocitate. Mai intai arata de ce nu merge ca dreptatea sa fie inteleasa asa in toate cazurile. Exemplul cu magistratul (“daca un magistrat loveste pe cineva, nu trebuie sa fie lovit la randul sau”) pare cam slab, dar e interesant.

Cei care sunt pentru pedeapsa cu moartea (pentru criminali) au, probabil, o viziune de tipul asta. Ai ucis un om, trebuie sa ti se plateasca cu aceeasi moneda si sa platesti cu viata.

Dar magistratilor de ce nu sa nu li se platesca cu aceeasi moneda? Banuiala e ca din cauza respectului pe care il avem pentru ei. Cel putin pentru Aristotel. Dar s-ar putea replica: “Si de ce sa nu-i respectam pe toti oamenii la fel?”

Oricum, se pot gasi exemple mai bune. Un om il tortureaza pe altul. Il prindem si il judecam. Nu il torturam, fiindca asta ar fi o chestie prea nashpa si nu facem asa ceva. Dar pedeapsa pe care o primeste e dreapta. Ergo, dreptatea nu e totdeauna reciprocitate.

Apoi Aristotel incepe sa vorbeasca despre schimburi economice. Are si o mica teorie despre aparitia banilor (daca nu avem bunuri comensurabile intre ele nu putem avea o comunitate de interese; iar bunuri comensurabile nu putem avea decat cand avem bani; in ce priveste comunitatea de interese, aceasta apare datorita nevoilor; mai scurt, banii apar datorita nevoilor pe care oamenii nu si le pot satisface singuri; dar e asta singura teorie posibila?)

O chestie i-a atras atentia lui Gramo acolo. Aristotel spune ca moneda e un fel de etalon. Dar recunoaste ca valoarea unei monezi nu e fixa. Aceasta isi poate schimba puterea de cumparare de-a lungul timpului (se pare ca aveau si ei inflatie). Si atunci, cum poate fi un lucru care se schimba de-a lungul timpului un etalon? Cum am mai putea masura distantele daca metrul ar avea in fiecare zi alta lungime? Chestia asta nu pare sa aiba, totusi, prea mare legatura cu dreptatea. Dar e ciudat, nu? Cum de functioneaza, totusi, economia, cand nu exista nimic stabil?

Spre sfarsitul capitolului Aristotel trece la ceva mai interesant. Vine, in sfarsit cu un raspuns la intrebarea “Cum poate fi dreptatea o chestie aflata pe linia de mijloc? La mijloc intre ce si ce?” Ce spune e clar: extremele sunt a comite o nedreptate si a suporta o nedreptate. Intre astea trebuie sa pastrezi echilibrul. Virtutea dreptatii la asta revine, la a pastra echilibrul intre aceste extreme.

Dar apoi lucrurile se complica din nou, cand spune ca nedreptatea e si un exces, si o insuficienta. Cum adica? Si ce legatura are asta cu explicatia de dinainte? Cel care permite sa i se faca o nedreptate are o insuficienta, asta intelegeam. Dar este si el, la randul lui, nedrept? De ce? Fiindca se nedreptateste pe el insusi?

Dar asta nu se leaga cu ce spune Aristotel pe acolo: “este un exces in sensul ca cel care comite nedreptatea isi atribuie siesi prea mult din ceea ce este util si o insuficienta in sensul ca, din ceea ce este daunator, isi atribuie prea putin”.

E ca si cand Aristotel ar incerca sa dea doua explicatii total diferite in acelasi timp. Iar cele doua nu par sa se lege intre ele. Weird!

p.s.: Si am ramas si cu alta nelamurire: Care e diferenta dintre egalitate si reciprocitate pentru Aristotel?