Din nou despre vecini

Dar inceputul o sa fie mai pe ocolite. In copilarie am intrat intr-un magazin de geci de pe Lipscani. Sau, oricum, de pe o straduta din centru. Atunci am intalnit pentru prima data in viata un vanzator. Adica un om care nu indeplinea doar rolul asta social, ci unul care avea har de vanzator.

Poate suna pompos, dar batranelul ala isi facea meseria de vanzator intr-un fel extraordinar. Era greu sa nu cumperi ceva de la el. Stia sa iti vorbeasca despre fiecare geaca din magazin. Cum e facuta, ce avantaje are, ce dezavantaje, cu ce se potriveste. Reusea sa te ajute sa-ti dai seama ce ai vrea sa cumperi fara sa fie intruziv.

Avea rabdare infinita cu fiecare client in parte. Zambea. In principal din cauza lui (si a unui alt batranel care lucra intr-un atelier vechi de reparat biciclete) am inteles ca nici o meserie nu e mai prejos decat alta meserie. Un vanzator care isi face meseria cu talent si pricepere e mult mai misto decat un om care se incapataneaza sa faca o meserie “intelectuala”, in ciuda faptului ca nu e potrivit pentru asa ceva.

De mai putin de un an a aparut la magazinul din colt o doamna care semana cu vanzatorul de geci. Mica, slaba, cu aspect de fumatoare. Magazinul e si el mic, iar pe timpul iernii e neincalzit.

Doamna de la magazinul din colt era extraordinara. Tinea minte ce ai vrut sa cumperi si incerca sa vorbeasca apoi cu furnizorii, sa le ceara produsul respectiv. Stia cum sa ii ia pe toti clientii. Era amabila si binedispusa si te servea la fel de frumos chiar si atunci cand veneai la 10 minute dupa terminarea programului.

De curand a fost prinsa, fara sa fie vina ei, intr-un scandal de presa. Si-a vazut intimitatea invadata de jurnalisti si a reactionat ca un om simplu. Povestea a trecut, ne-am bucurat sa vedem ca e ok. Intre timp s-a mutat la magazinul de alaturi. Un magazin mai mare, incalzit. Ieri ne-a spus: “Vedeti, avem mai multe produse, aici gasiti tot ce vreti!” Ne-am intrebat: “Oare nu s-a prins ca noua ne place sa cumparam de la ea, indiferent de magazin?”

Iar azi am aflat ca a fost accidentata destul de grav de un taximetrist. Am fi preferat sa aflam de la ceilalti vanzatori sau de la vecini, nu din presa. Cui ii foloseste ca problemele pe care le are biata femeie sa fie mediatizate? Celor care chiar o cunosc sau familiei? Nu prea credem. De ce trebuie sa fie vanata de jurnalisti si la spital? N-am inteles.

Povestea asta ne-a lasat un gust amar. Nu i-am gasit nici o morala. Sau, in fine, daca vreti o incheiere, aceasta ar putea fi la fel de bine si asta: E frumos sa iti faci meseria bine, chiar daca esti vanzator. Si e urat sa iti faci meseria prost, chiar daca esti jurnalist. 🙁

5 thoughts on “Din nou despre vecini

  1. dina

    am plans la articolul asta. ceea ce nu stiu daca e de bine sau e de rau, dar ati vorbit de lucrurile cele mai …heart touching(cum se zice asta in romana? atingatoare la inima) pentru mine: batrani si oameni care isi fac bine si mai ales frumos meseria…

    stiu ca ati mai auzit asta de o mie de ori, dar trebuie sa v-o zic si eu. va plac.

  2. Raluca Hippie

    La urmatorul Schimb de Carti neaparat neaparat va aduc sa cititi si voi “Onoarea pierduta a Katharinei Blum” -apropo de ziaristi care isi fac treaba foarte urat…

    Sper sa fie OK tanti vanzatoarea, eu ii urez insanatosire grabnica…

    In the same line of thought… tabloidizarea presei desensibilizeaza foarte mult oamenii-I mean, dupa ce vezi in fiecare zi la Stirile de la Ora 5 n-spe crime si babe violate deja ajungi sa ti se para ca violenta e ceva normal, o chestie impotriva careia nu trebuie sa actionezi. Inteleg sa se zica la stiri: “Atentie, in Cuca Macaii se afla inca in libertate un violator de babe, sfatuim batranelele sa nu deschida usa strainilor” inteleg sa se prezinte mai multe cazuri asemanatoare intr-un reportaj sa zica, de exemplu, “in decursul acestui an s-au comis sapte crime din ura rasiala, ar trebui sa creasca pedeapsa pentru crima” dar stirile astea cu accidente, sau de tipul “badea Vasile de la Cocarlatii din deal si-a omorat nevasta” astea cui folosesc?

  3. leprosy

    este foarte trist ce i sa intamplat acestei familii… eu nu ma uit la TV, si nici ziare nu prea citesc, dar stiu ca multi jurnalisti isi fac prost meseria, totusi am inteles din film ca in primul accident a fost implicat un om politic, iar greselile politicienilor trebuiesc facute cunoscute de cineva, altfel ne intoarcem la comunism…

  4. Monica

    celm mai urat e cand jurnalistii (si de nu sunt prosti) au niste sefi (ingineri reconvertiti, alti eshuatzi) care isi imagineaza ca stiu ei cel mai bine ce vor oamenii sa auda/ vada…

  5. Zoonapolitikon

    In presa romaneasca sunt putini ziaristi in adevaratul sens al cuvantului. Marea majoritate sunt scribalai si scriu ce li se spune sa scrie. Din pacate, cine are suficienti bani, isi poate cumpara ziaristi la kil …

Comments are closed.