[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere]
VI

Dat fiind insa ca cineva poate comite un act nedrept fara sa fie neaparat un om nedrept, se pune intrebarea: care sunt actele nedrepte pe care trebuie sa le comita cineva ca sa fie nedrept in fiecare forma de nedreptate, de pilda pentru a fi un hot, un om vinovat de adulter sau un talhar? Sau poate ca nu in natura actului sta deosebirea?

Caci cineva poate avea relatii cu o femeie casatorita stiind prea bine cine este ea, fara ca actul lui sa fie consecinta unei intentii premeditate, ci a unui impuls pasional. El comite, fara indoiala, un act nedrept, dar nu este pentru asta un om nedrept, dupa cum nu este neaparat hot cel ce a comis un furt, nici neaparat adulter cel ce a comis un adulter si asa mai departe.

Am aratat mai inainte relatia dintre reciprocitate si dreptate. Dar nu trebuie sa pierdem din vedere ca obiectul cercetarii noastre il constituie nu numai dreptatea in sens absolut, ci si dreptul politic. Acesta din urma exista in societatea al carei scop este o existenta autarhica, adica ai carei membri sunt liberi si egali fie dupa criteriul egalitatii proportionale, fie dupa cel al egalitatii aritmetice. In societatea in care aceste conditii nu sunt indeplinite, nu exista cu adevarat o justitie politica pentru reglarea raporturilor dintre cetateni, ci un fel de justitie ce prezinta doar o asemanare cu ea.

Dreptatea exista, de fapt, numai la cei ale caror raporturi sunt reglate prin lege. Dar legea presupune o societate in care este posibila existenta nedreptatii, caci procedura legala inseamna a face distinctia intre ceea ce este drept si ceea ce este nedrept. Prin urmare, acolo unde exista nedreptate se pot comite si acte nedrepte (desi nu toate actele nedrepte inseamna nedreptate). Nedreptatea consta in a-ti atribui tie insuti prea mult din ceea ce este bun in sine si prea putin din ceea ce este rau in sine. De aceea, nu ne lasam guvernati de un om, ci de lege, pentru ca un om isi poate exercita puterea in propriu-i interes, devenind astfel un tiran. Cel investit cu autoritate nu este decat aparatorul dreptatii si, aparand dreptatea, apara implicit si egalitatea. Si, intrucat se considera ca, daca este drept, el nu poseda nimic in plus fata de ceea ce i se cuvine (caci nu-si atribuie siesi din bunurile in sine o parte mai mare decat cea proportionala cu meritul sau, ci, dimpotriva, eforturile sale se indreapta in favoarea altora, motiv pentru care se si spune ca dreptatea este un bine pentru altul, asa cum am aratat mai inainte), un astfel de om trebuie recompensat, prin onoruri si prerogative. Cei care nu se multumesc cu astfel de recompense sunt cei ce devin tirani.

Dreptatea stapanului fata de sclavi si a tatalui fata de copii nu este identica cu dreptatea politica, ci prezinta doar unele asemanari. Caci nu exista nedreptate in adevaratul sens al cuvantului fata de ceea ce-ti apartine, sclavii si copiii (cel putin pana la o anumita varsta, cand devin independenti) fiind ca o parte a propriei fiinte. Dealtfel, nimeni nu-si poate aduce singur prejudicii in mod intentionat, astfel incat nimeni nu se poate nedreptati pe sine; deci nu poate fi vorba aici de dreptate sau nedreptate in sens politic. Acesta din urma, dupa cum am vazut, se bazeaza pe lege si-i priveste pe cei ce au drepturi egale in a guverna si a fi guvernati. Exista aici o forma de justitie mai degraba in raporturile cu sotia decat in cele cu copiii si sclavii si aceasta forma de justitie este dreptul familiei, diferit insa, si el, de dreptul politic.