Inchisoarea – afacerea viitorului

Am vorbit aseara despre inchisori si despre ideea infiintarii unor inchisori private. Pana la urma am ajuns la concluzia ca ar fi o chestie destul de tare sa existe asa ceva. Dar sa o luam pe rand cu inceputul.


Mai intai am vorbit despre ce ar trebui sa li se asigure detinutilor intr-o inchisoare: hrana, adapost, conditii bune pentru a se putea odihni, asistenta medicala, conditii pentru a se putea ocupa de igiena personala, acces la invatatura, informatii, posibilitati de comunicare, serviciu religios, posibilitati de socializare, conditii pentru sport si lectura s.a.

Sigur, exista si o serie de restrictii: nu mai ai dreptul sa te deplasezi liber unde vrei, nu poti trai impreuna cu familia, nu poti (de obicei) sa iti mai exerciti profesia pe care o avea inainte de a fi inchis, nu poti consuma alcool la discretie, nu poti face sex etc.

Conditiile de detentie sunt probabil descrise undeva mult mai in detaliu. Ideea e ca exista o astfel de descriere, in linii mari. Stim ce-i aia o inchisoare si ce se poate face si ce nu se poate face intr-o inchisoare.

Cu alte cuvinte, cunostintele si mijloacele materiale pentru a infiinta si a conduce o inchisoare nu le are doar statul.

Apoi ne-am gandit ca ar fi aiurea sa ne amagim cu ideea egalitatii de tratament a detinutilor in inchisori. Nu exista asa ceva. In diferite inchisori detinutii au conditii diferite de detentie – unii, mai bune, iar altii, mai proaste.

Chiar si in aceeasi inchisoare detinutii sunt tratati diferit. Cei care au mai multi bani (si eventual mai multe relatii) vor avea conditii mai bune.

Si atunci asa. Asistenta medicala nu e oferita doar de stat. La fel stau lucrurile si cu educatia. De ce nu ar putea sta lucrurile la fel si cu inchisorile?

In prezent, cei care au mai multi bani pot plati si pot beneficia de asistenta medicala mai de calitate (sau cel putin asa se presupune), sau de o educatie mai buna. De ce n-ar fi la fel si in cazul detinutilor?

Cei care au bani ar putea sa isi plateasca detentia si sa mearga intr-o inchisoare privata. Vor avea conditii un pic mai bune, bineinteles, dar tot conditii de detentie (statul poate aviza inchisorile private, poate efectua controale etc.).

In felul asta s-ar putea economisi niste bani publici – banii care se cheltuiau cu intretinerea detinutilor care vor alege sa-si plateasca detentia intr-o inchisoare privata.

In plus, va fi mai usor sa lupti impotriva mecanismului ocult al privilegiilor acordate in inchisori (cei care ar fi tentati sa plateasca pentru privilegii ar avea la dispozitie o alternativa).

Iar proprietarii inchisorilor private vor plati impozite la stat (e usor de presupus ca vor realiza un profit), asa ca statul nu doar ca va face economii, dar chiar ar putea castiga.

Cam asta e ideea, pe scurt. Cum vi se pare?

21 thoughts on “Inchisoarea – afacerea viitorului

  1. alecs

    mi se pare o idee foarte buna, as cumpara actiuni la o astfel de institutie. si are sanse mari sa prinda, asta pe langa faptul ca e originala.

  2. C.T. Daniel

    nu se poate infiinta ceva care sa ajute oamenii sa nu ajunga in inchisori?

    daca s-ar face spitale si nu s-ar mai face si medicamente ce ar fi lumea asta?

  3. Geo Atreides

    E o idee (foarte) proasta fiindca neaga principiul egalitatii in fata legii. Pentru aceeasi infractiune trebuie sa existe mereu aceeasi pedeapsa, indiferent de averea infractorului (sau sexul lui, sau religia lui, sau rasa lui). Alte conditii de detentie pentru cei bogati inseamna de fapt alta pedeapsa.
    Da, practic in inchisoarile romanesti cei cu bani o duc mai bine decat restul, dar asta e o anomalie care nu trebuie normalizata, au contraire.
    In plus, ar putea fi vazuta ca o recompensa/incentive pentru furt: cine fura destul isi va petrece cei 10 ani de inchisoare lejer, in lux. Brusc, infractorul devine mai relaxat, iar pedeapsa isi pierde caracterul preventiv.

    Principiul egalitatii juridice e unul din stalpii civilizatiei, e insasi esenta justitiei. Mi se pare (foarte) slaba pozitia economica (“statul va economisi”) de pe care il ataca Gramo.
    Justitia e si trebuie sa ramana oarba.
    G.

  4. Camelia7396

    Daca detinutilor li se asigura totul… parca parca-mi vine sa dau in cap unuia sa ma duc sa stau linistita acolo, sa nu ma mai stresez in “libertate”.

    Eu vin cu alta ideea, aceea de a fi dusi pe o insula pustie si tratati toti in mod egal. Sa se hraneasca si sa se imbrace din ceea ce produc si sa plateasca statului, ori persoanelor ce au suferit din urma infractiunilor daunele. Sa nu aiba nici un drept si ma gandesc eu ca asa ar mai scade numarul din numarul infractorilor.

    Inchisoare privata? Sa mai am si posibilitatea de a investii in inchisoarea mea? Buna afacere…

    Ce rea sunt…

  5. Raluca Hippie

    Hmmmmmmmmmmm…. e foarte foarte discutabil…. Geo has got a point: adica-daca un amarastean culege portofele din 368 iar un politician sau functionar public ia spagi de ‘jde sute de coco, de ce ar fi OK ca spagarul sa aibe un pat mai moale decat amarasteanul?

    Eu ma gandeam la alta chestie care ar ajuta din punct de vedere economic: detinutii sa munceasca. Stiu ca nu-i poti obliga la munca, dar ar fi o idee buna ceva gen: pentru aceeasi infractiune, sa ai de ales-sa zicem-sau faci 2 ani de puscarie cu munca, sau faci 4 ani fara munca. Si ar fi si o chestie care ar ajuta la reabilitarea detinutilor- ar simti in mai mica masura cca sunt “rejects” si ca societatea n-are ce sa faca cu ei, deci ar fi (macar un pic) mai motivati ca dupa ce ies din inchisoare sa duca o viata OK/cinstita si nu sa se apuce din nou de potlogarii.

  6. antinous

    nici nu pare foarte fezabila ideea de afacere. cati detinuti ar avea destui bani sa plateasca doar pentru conditii ceva mai bune (mai ales presupunand ca pentru bani au conditii mai bune ca ceilalti si in cele de stat)? ar fi probabil niste inchisori foarte mici pentru bogatasi si unde e castigul pentru societate?

  7. Anx

    Ideea este utopica.

    Scopul inchisorii este realizat in primul rand prin egalitatea (cel putin pe hartie) de tratament a tuturor.

    Inclusiv povestile despre violurile si bataile din inchisoare au un rol preventiv. Cum ar fi sa stii ca omori un om si ajungi intr-un loc unde sa traiesti in conditii bune, cu internet, TV si orice alt moft la dispozitie? Mult mai reconfortant decat gandul la o camera stramta, cu 30 de paturi in care dorm 50 de insi, cu nopti mult prea lungi si unde sa fii strigat “fetita”.

  8. gramo

    @Geo Atreides: “neaga principiul egalitatii in fata legii” – scuze, n-am vazut pe ce s-ar baza afirmatia asta; n-am propus ca legea sa prevada pedepse diferite pentru oamenii care au incalcat-o in acelasi fel;

    “lejer, in lux” – n-am vorbit nicaieri despre lux; o inchisoare privata din ro ar oferi probabil conditiile pe care le ofera o inchisoare publica dintr-o tara mai civilizata;

    @antinous: n-am inteles pe ce se sprijina intrebarile tale retorice; ai facut o cercetare de piata, cumva? 🙂 crezi ca s-ar apuca vreun om sa investeasca fara sa faca o astfel de cercetare?

  9. Geo Atreides

    “Alte conditii de detentie pentru cei bogati inseamna de fapt alta pedeapsa.”… spuneam eu in postul original. Oricum, reiau:

    In general [teoretic vorbind], cand spui: “Ati facut aceeasi infractiune, dar el, fiindca isi permite, fiindca e mai bogat decat tine, are regim diferit”, oricare ar fi regimul ala, oricat de minuscula ar fi diferenta, ei bine, atunci parca justitia nu mai e la fel de oarba, parca discrimineaza intr-un fel, nu? Incercati sa discutati chestia asta cu un jurist.

    Practic vorbind… Presupun, in primul rand, ca statul ar limita luxul: fara x, fara y, fara z. Bineinteles, cei trimisi [permanent sau in controale periodice, probabil insa un reprezentant permanent] sa verifice respectarea acestei limitari, vor fi foarte… motivati sa treaca cu privirea o multime de lucruri. La urma urmei, sunt inconjurati de oameni bogati. Inchisorile publice au o infrastructura gandita sa tina luxul out; la inchisorile private ar fi invers…
    In al doilea rand, inchipuiti-va pentru un moment ce scandal ar iesi. The newspapers would have a field day. Inchipuiti-va titlurile.
    In al treilea rand, s-ar putea sa maraie si Uniunea Europeana, intai pe criterii de teoria dreptului, in al doilea rand fiindca nu stiu cum ar privi o asemenea initiativa venind din partea unei tari foarte corupte.
    In al patrulea rand: cati infractori care si-ar permite exista? Cati bani ar economi statul?

    In cazul in care va gandeati la inchisori privatizate, cum au americanii… ei bine, uitati-va la americani ce “succes” au fost.

    G.

  10. nenea cosmos

    buna ideea, despre continut am o problema.

    imi cumpar o ocna. bag pirnaiasii inauntru. iese metrul cub de sare, le dau o galeata de ciorba. daca nu, nu. platesc impozite doar cind vind sarea. in rest sa se organizeze singuri. nu vreau bani de la nimeni, doar ocna.

  11. Geo Atreides

    @nenea cosmos: e ilegal sa fortezi puscariasii sa munceasca. De altfel, poti si acum sa angajezi puscariasi, la salariul minim, parca, dar nu se inghesuie nimeni.
    G.

  12. bog306

    In nici o inchisoare “puscariasii ” nu sunt fortati sa munceasca. Ar merge …cu o investitie medie nu mare pt. ca nu cred ca sunt foarte multi oameni care si-ar permite sa plateasca ca sa stea inchisi …in conditii mai bune decat ce ofera statul . Pentru a deschide o asemenea institutie iti trebuie relatii pentru a obtine aprobarile necesare …… cred ca o sa vedem asa ceva pe viitor . Si cel mai probabil de la un om cu influente politice.

  13. gramo

    @Geo Atreides: “oricare ar fi regimul ala, oricat de minuscula ar fi diferenta, ei bine, atunci parca justitia nu mai e la fel de oarba” – exista o ramura a dreptului numita Drept penal executional care cuprinde legi privitoare la executarea sentintelor (10x pt informatie, Cosmin!);

    sunt precizate acolo, asa cum presupuneam si noi, conditiile de detentie; nu exista insa precizari de tipul “toti detinutii trebuie sa foloseasca cutare marca de sapun”.

    exista diferente intre regimul de detentie al detinutilor din acelasi penitenciar, diferente intre penitenciare si diferente intre inchisorile din tari diferite; nu toate diferentele arata ca justitia nu mai e oarba;

    presupunerea ca instantele superioare de control ale statului ar fi mai coruptibile decat personalul penitenciarelor nu se bazeaza pe nimic;

    “Inchisorile publice au o infrastructura gandita sa tina luxul out; la inchisorile private ar fi invers…” – nici asta nu se bazeaza pe nimic; in plus, e ca si cand ai spune ca facultatile private ajung in mod automat sa vanda diplome;

    in genere, nu se vede de ce ar trebui sa presupunem ca statul respecta legile mai bine decat institutiile private;

    “inchipuiti-va pentru un moment ce scandal ar iesi” – nu stim daca ar iesi scandal sau nu; exista in prezent in Romania detinuti care au conditii mult mai bune de detentie decat majoritatea celorlalti detinuti; presa nu a parut sa se scandalizeze prea tare; oricum, chestia cu scandalul din presa nu ni se pare relevanta; si o idee buna poate provoca scandal in presa, in timp ce tu incerci sa sustii ca ideea inchisorilor private este o idee proasta.

    “s-ar putea sa maraie si Uniunea Europeana, intai pe criterii de teoria dreptului” – n-am inteles ce vrei sa spui

    “in al doilea rand fiindca nu stiu cum ar privi o asemenea initiativa venind din partea unei tari foarte corupte” – sofism ad ignorantiam

    “cati infractori care si-ar permite exista? Cati bani ar economi statul?” – am raspuns deja intr-un comentariu anterior; oricum, e o diferenta intre a sustine ca o idee nu e fezabila d.p.d.v. economic si a sustine ca o idee ar avea consecinte negative pentru societate daca ar fi pusa in aplicare.

    p.s.: Am avut impresia, citind ce ai scris, ca pentru tine rolul principal al pedepsei e ca omul care a incalcat legea “sa plateasca” pentru ce a facut, iar partea “sa il educam sa nu mai faca fapte de felul respectiv” e in umbra. E adevarat?
    p.p.s.: Uite aici un text interesant despre mai multe moduri diferite de a intelege ce e aia o pedeapsa.

    @nenea cosmos: hmmmm,… 🙂

    @flu: 10x! acolo am gasit niste probleme cu adevarat interesante.

  14. Mih_nea

    peste 15-20 de ani ce descrii tu aici va fi o realitate, si exact din motivul pe care l-ai propus – odata cu falimentarea sitemului public, suprasaturat, puscariile private vor fi singura alternativa viabila in tarile civilizate. cei mai putin civilizati (a se vedea America de Sud) vor provoca revolte mai dese pt. a omori mai multi “rezidenti”.

  15. Fighter

    mie mi se pare OK ideea. daca unii indura mai mult decat prevede legea, de ce sa moara si capra vecinului?

  16. UnKnOwN2000

    O inchisoare nu ar trebui sa devina o scoala pentru infractorii cu consecinta ca atunci cand vor fi eliberati o vor lua de la capat si vor comite fapte si mai grave decat in precedenta. Ar fi in interesul tuturora … in interesul [b]societatii[/b] in care traim … in interesul buzunarelor noastre (public sau privat banii cine-i pune, noi!).
    Pedeapsa, ca sa foloseasca, trebuie bine inteleasa si bine aplicata. Un privat isi pune, in primul rand, problema profitului si ar costa si mai mult pentru ca trebuiesc controlati … un alt deficit mai peste tot.
    Remarc, cu neplacere, un mare deficit de civilizatie … va furati palaria (relele comunismului metabolizate 100%)… la nimeni nu trece prin minte ca si voua (sau celor apropiati) vi se poate intampla …

  17. Pingback: Cum as conduce tara (leapsa) at Gramo`s World

  18. Pingback: Krossfire’s Blog » Sistemul inchisorilor

Comments are closed.