[scuze pentru intarziere; textul pe care il comenteaza Gramo e aici]

In “episodul” anterior Aristotel a inceput sa vorbeasca despre dreptate. Am avut mai multe nedumeriri, dar cateva lucruri tot am inteles. Am inteles, in primul rand, ca spune ca “drept” are mai multe intelesuri. 🙂

Intr-un sens, cand se vorbeste despre dreptate, zice el, se vorbeste despre respectarea legilor. In alt sens, e vorba de egalitate. La noi s-ar putea ca primul sens sa nu mai fie atat de puternic (incalcarea legilor nu o numim “nedreptate”, ci “ilegalitate” sau ceva de genul asta), dar asta nu conteaza prea mult.

In al doilea rand, Aristotel mai vorbeste depre dreptate inteleasa ca o “virtute perfecta”, in ideea ca ar trebui sa existe o potrivire perfecta intre legi si exercitarea virtutilor. Adica legile sa recomande exercitarea virtutilor si sa interzica viciile (chestie cam trasa de par). In situatia asta ideala, dreptatea, ca respectare a legilor, ar fi un fel de suma a tuturor virtutilor (desi s-ar putea sa existe virtuti care nu presupun interactiunea cu alti oameni, iar dreptatea nu apare, cred el, decat cand sunt implicati mai multi oameni).

Ceea ce a inteles Gramo a fost ca in varianta asta dreptatea ar fi ca un soi de ideal care sa ne ghideze toate actiunile.

Iar acum ajungem la textul de saptamana trecuta. Acolo zice ca sa nu vorbim despre dreptatea asta ca suma a virtutilor, ca ideal, ci despre dreptate ca o virtute particulara, intre celelalte virtuti.

Si incepe sa arate ca o astfel de virtute chiar exista. Cum? Aratand ca pentru anumite actiuni pe care le numim “nedrepte” nu putem da explicatii vorbind despre lipsa altor virtuti sau de prezenta altor vicii decat dreptatea si nedreptatea.

Asta pana la paragraful in care spune: “Este deci evident ca exista mai multe forme de dreptate, adica exista si una diferita, pe langa virtutea luata in totalitate.”

De ce e important sa arate ca exista o virtute a dreptatii? Fiindca altfel se poate raspunde: nu pot sa imi formez o virtute care nu exista.

Hai sa ne uitam la un exemplu. Un om isi deschide umbrela in statia de metrou. Am putea spune ca actiunea lui e curioasa. Dar de aici nu reiese ca exista un viciu al “curioseniei” actiunilor si o virtute care i se opune si ca daca ti-ai educa virtutea aia nu ai mai face actiuni curioase.

Asa si cu dreptatea. Din faptul ca noi spunem despre unele actiuni ca sunt nedrepte nu reiese, automat, ca exista o virtute a dreptatii si daca ti-ai educa-o pe aia nu ai mai face nedreptati.

Aristotel vrea sa arate ca o asemenea virtute chiar exista, dar altcineva poate sa nu fie convins ca e asa. Aici e loc pentru o intreaga discutie. Sau mai bine zis era, fiindca saptamana s-a incheiat de vreo 3 zile. 🙂

Mai departe. Aristotel ajunge sa spuna ceva de felul asta, daca nu l-am inteles aiurea: ‘Dreptatea, in sensul de respect pentru legi e chestia aia generala, dreptatea ca ideal, ca suma a virtutilor etc. Dreptatea asta particulara despre care vreau io sa vorbesc acum (daca tot am stabilit ca exista) e legata mai mult de egalitate si consta in deprinderea de a imparti corect bunurile (materiale si imateriale) si in corectitudinea in interactiunile cu alti oameni (si in alea liber consimtite, si in alea in care una dintre parti nu consimte si e tratata incorect fie pe furis, fie pe fata).’

Lista exemplelor de la sfarsitul capitolului e si ea interesanta. E clar in ce sens nu ma port corect atunci cand e vorba de vanzare si cumparare si in ce sens, atunci cand nu m-am purtat corect, am facut o nedreptate. Si aici poti sa si banuiesti cum ar trebui educati copiii ca sa nu dea tepe atunci cand se fac mari. 🙂

E mai ciudat insa sa ti se spuna ca atunci cand un om il asasineaza pe altul (asasinatul e pus pe lista actiunilor “clandestine” – neconsimtite si pe la spate), problema e ca da dovada de lipsa de corectitudine. Pai daca ii pun otrava in mancare, asta sa fie problema, ca l-am tratat incorect? 🙂

In fine, am inteles, de bine de rau, ce ar fi pentru Aristotel dreptatea ca virtute particulara, care poate fi educata. Iar in textul de saptamana asta putem vedea cum incearca sa aplice principiul liniei de mijloc si la virtutea asta.

p.s. (in caz ca ati deschis mai tarziu televizoarele): celelalte episoade ale telenovelei cu Aristotel sunt aici.