[comentariul pentru textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere]

III

Intrucat omul nedrept este lipsit de simtul egalitatii, iar nedreptatea corespunde inegalitatii, exista, evident, si un termen mediu relativ la inegalitate, acesta fiind egalitatea; caci in orice tip de actiune in care exista un plus si un minus exista si egalul. Iar daca ceea ce este nedrept este inegal, implicit ceea ce este drept va fi egal, lucru admis in unanimitate, fara a avea nevoie de demonstratie. Si, pentru ca egalul este un termen mediu, ceea ce este drept va fi de asemenea un termen mediu.

Dar egalul presupune existenta a cel putin doi termeni. Deci, in mod necesar, ceea ce este drept trebuie sa fie un termen mediu si in acelasi timp un egal, iar pe de alta parte relativ, adica drept pentru anumite persoane: in calitate de termen mediu, el se afla intre doua extreme (acestea fiind plusul si minusul), in calitate de egal presupune doi termeni, iar in calitate de drept se raporteaza la anumite persoane.

In consecinta, ceea ce este drept implica in mod necesar cel putin patru termeni: caci doua sunt persoanele pentru care el este drept si doua, de asemenea, obiectele in care rezida. Si aceeasi egalitate va trebui sa existe atat pentru persoane cat si pentru lucruri, pentru ca acelasi raport care exista intre lucruri trebuie sa existe si intre persoane: daca intre persoane nu exista egalitate, ele nu vor detine parti egale. Aici isi au sursa disputele si incriminarile, cand cei ce sunt egali nu au sau nu primesc parti egale sau cand persoane inegale au sau primesc parti egale.

Acest lucru reiese si mai evident cand se ia in consideratie meritul personal. Toata lumea este de acord ca, in materie de distribuire, dreptatea consta in raportarea la un merit, dar nu toti inteleg prin merit acelasi lucru, ci democratii vad in el conditia libera, oligarhii bogatia sau originea nobila, aristocratii virtutea.

Dreptatea este, prin urmare, un fel de proportie (caci proportia nu este numai o proprietate a numarului abstract, ci a numarului in general), proportia fiind o egalitate de raporturi si presupunand cel putin patru termeni.

Ca proportia discontinua comporta patru termeni este evident; dar acelasi lucru este valabil si pentru proportia continua. Caci, in aceasta din urma, un termen unic are rolul a doi termeni si este enuntat de doua ori: de exemplu, raportul dintre A si B este identic cu cel dintre B si C; aici termenul B este enuntat de doua ori, astfel incat, daca-l punem pe B de doua ori, termenii proportiei vor fi patru. Or si ceea ce este drept presupune minimum patru termeni, iar raportul [dintre perechile de termeni] este identic, intrucat diviziunea dintre persoane este similara cu cea dintre lucruri. Asadar, raportul dintre termenii A si B va fi identic cu raportul dintre C si D si, prin permutare, raportul dintre A si C va fi identic cu cel dintre B si D. In consecinta, si cele doua totaluri se vor afla unul fata de altul in acelasi raport. In acest fel distribuirea partilor realizeaza asamblarea termenilor si, astfel reuniti fiind, asamblarea se face in mod just.

Asadar, asocierea termenului A cu C si cea a termenului B cu D reprezinta dreptatea distributiva, iar acest tip de dreptate este un termen mediu intre doua extreme situate in afara proportiei; caci proportia este un termen mediu, iar ceea ce este drept inseamna proportie. Proportia de acest fel este numita de matematicieni geometrica, pentru ca proportia geometrica este cea in care totalul se afla fata de total in acelasi raport ca fiecare termen fata de alt termen. Ea nu este insa o proportie continua, caci, numeric, nu exista un termen unic pentru persoana [careia i se distribuie] si pentru lucrul [distribuit].

Dreptatea despre care este vorba aici este deci o proportie, iar nedreptatea este ceea ce se afla in afara proportiei, presupunand pe de o parte mai mult, pe de alta mai putin decat ceea ce se cuvine. Acest lucru survine si in practica, pentru ca cel ce comite nedreptatea detine din bunul distribuit o parte mai mare, iar cel nedreptatit o parte mai mica decat i se cuvine.

In ce priveste raul, este invers: raul mai mic este considerat, in comparatie cu raul mai mare, un bine, pentru ca un rau mai mic este preferabil unuia mai mare. Or, demn de preferat este binele, care, cu cat este mai mare, cu atat este mai demn de dorit.

Aceasta este, deci, una dintre speciile dreptatii.