După cum deja am mai precizat, mă super calcă pe bătătură toată agitaţia care musai trebuie să înceapă cu una-două-trei luni înainte, cînd vine vorba de: ziua lui valentin, paştele, ziua mamei, a tatălui (păi ei cu ce-au greşit?!), heloinu, moş nicolae, moş crăciun şi na, c-a decedat, mojgerilă (dacă am mai uitat diverse, să le fie ţărîna uşoară).

Azi am avut deosebita plăcere să stau la casă (adică în spatele casei, ca să mă înţeleagă toţi telespectatorii) şi să mă pun la curent în cîteva ore cu ce s-a întîmplat în aproximativ patru săptămîni de cînd n-am mai prea dat eu pe la muncă (s-au întîmplat şi se vor întîmpla numai chestii naşpa, cică, dar măcar e bine să le afli). În răstimpuri am încasat şi-am turnat în straiţe diverse obiecte de sezon, anume zeci de feluri de lumînărele, care mai de care mai parfumate şi mai aurii sau bronzulii sau argintii sau roşii, instalaţii fără număr, cu becuri în formă de stea nu mai aveţi? da’ mai primiţi? primim, doamnă, da’ le dăm ca pîinea caldă (habar n-am dac-am avut sau dacă primim, da’ am observat că pe om tre’ să-l duci cu vorba şi să-l faci să creadă că zici ca el) (ce frază!), oameni de zăpadă (care merg, care stau, care susţin o lumînare), moşi crăciuni, globuri, beteală (în culorile ideme ca la lumînări), în formă de steluţe sau fîşii, brazi (artificiali), pinguini cu căciulă roşie, hîrtie de împachetat de sezon, bandă de sezon de legat cadourile (m-am spurcat amabil cu un nene care mi-a scos ochii că i-am vîndut-o mai scumpă şi l-am trimis la informaţii, în timp ce o doamnă îmi zîmbea dulce (uite-aşa se naşte saramago carpatin de pădurea-neagră!!) că aşa e de sărbători, spiritul crăciunului, şi cînd a zis asta, m-am ofilit vag şi mi-am adus aminte cum a fost anul trecut cînd am avut voie în mod excepţional de la stăpînire să mă duc la mama mea şi cum în ultima zi înainte de ajunul crăciunului tot la casă eram, răcită bocnă, dar cum să mă dau bolnavă, cînd au fost aşa de drăguţi şi mi-au aprobat concediul?! şi le spuneam tuturor (mă rog, pe alese, dacă-mi păreau creştini, sărbători fericite, dacă păreau altceva, zile libere fericite (că e liber de la stat, mai puţin dacă eşti şofer sau chelner sau mai ştiu eu ce categorii de-astea care n-au avut noroc pe lume (pardon, da’ ştiu eu ce zic, că mi-am schimbat norocul şi şoferiţă totuşi n-am fost))) (da, trei paranteze, păi doar nu fac economie acu!) ce se cuvenea şi cum mă bucuram că plec şi cum anul ăsta n-o să mai fie aşa şi-o să trebuiască să-mi reprim hohotele în pieptu-mi de aramă). Saramago a obosit.

[Vio]