Data trecuta a fost vb de intrebarea “Ce e iubirea?” Am mai gasit cateva exemple:
Doi oameni sunt impreuna, dar stau (pentru o vreme) in tari diferite. N-au net, nu pot comunica in nici un fel si nu pot calatori (nu conteaza de ce). Din cand in cand se gandesc unul la celalalt. Amandoi sunt convinsi ca se iubesc.
Doi oameni se indragostesc unul de celalalt discutand pe net. Nu s-au vazut niciodata. Niciunuia dintre ei nu ii pasa prea mult de celalalt. Daca ar afla ca celalalt a murit, nici unul nu ar suferi foarte tare. Si-ar spune “in fond, nu ne cunosteam cu adevarat”. Nu tin neaparat sa se vada, fiindca amandoi banuiesc ca nu s-ar intelege / placea live. Se simt indragostiti, dar stiu ca nu se iubesc.
O persoana spune ca iubeste o alta persoana, in ciuda faptului ca aceasta din urma a murit.
Mai multi oameni traiesc impreuna si spun ca se iubesc (v Polyamory).
*
Cand vrei sa spui care e esenta apei, e suficient sa te uiti la asemanari si diferente. Ce au in comun toate lichidele pe care le numim apa? Prin ce difera de alte lichide pe care nu le numim apa? E usor, avem formula chimica.
Cu iubirea lucrurile par sa fie mai complicate. Chiar daca lasam deoparte iubirea de patrie, parinti si iubirea pentru formatia favorita, tot e foarte complicat. Sunt cazuri care seamana foarte mult cu alea in care spunem ca e vb de iubire, desi in cazurile respective nu avem iubire (si uneori nu avem nici macar prietenie).
Sunt alte cazuri in care cineva care s-ar uita din afara n-ar vedea prea multe asemanari cu situatiile in care oamenii se iubesc. Si totusi si in cazurile respective e vorba de iubire.
Care e esenta iubirii? Well!?
*
Acum sa lasam toata povestea asta la o parte, pentru un moment. Sa ne ridicam deasupra ei si sa ne uitam la “filosoful” care se intreaba ce e iubirea. Sa presupunem ca are o relatie cu altcineva. Cei doi se iubesc.
Cum ar fi daca “filosoful” si-ar spune: “aaaaaaa, se pare ca nu reusesc sa spun ce e iubirea; dar atunci, cum pot fi sigur(a) ca in relatia mea e vorba de iubire? n-ar putea fi doar prietenie sau altceva si eu sa nu-mi dau seama? cum pot sti cu siguranta ca asta e iubire, daca eu nu stiu ce e iubirea?”
Asta ar fi o indoiala filosofica privitoare la iubire. Una luata in serios si aplicata si la situatia proprie. Iar acum sa comparam chestia asta cu indoiala unei persoane indragostite care e impreuna cu altcineva si incepe sa creada ca persoana cealalta nu o mai iubeste.
Care e diferenta intre indoiala obisnuita si indoiala filosofica privitoare la iubire? Indoiala obisnuita poate fi dizolvata de anumite actiuni si gesturi ale celeilalte persoane. Indoiala filosofica nu.
Si atunci, nu e indoiala filosofica aberanta? Nu e o pierdere de timp sa incerci sa raspunzi la intrebarea “Ce e iubirea?”.
In fond, daca ai fost impreuna cu cineva si a fost pe bune, stii ce e iubirea, intr-un sens. Poti sa o recunosti, si in cazul tau, si cand vezi alti oameni care se iubesc. Uneori e mai greu (poate n-o sa observi ca doi tipi sau doua tipe se iubesc, daca se poarta retinut), dar, in principiu, stii ca te poti descurca relativ ok.
La ce e buna intrebarea filosofului?
ii ajuta pe altii sa vada problema din mai multe unghiuri. spun asta fiind o persoana cam pragmatica si deloc filosoafa. adica ma ajuta pe mine, de exemplu ๐
mie imi suna a “ce este bine, ce este rau si chiar trebuie sa ne intrebam asta?” in alta ordine de idei sentimentele pe care le avem fata de parinti nu consider ca ar trebui numite iubire deoarece ele se formeaza pe baza necesitatii. prietenia insa, imi pare o forma de iubire. cei mai multi dintre noi nu stim sa ne iubim pe noi insine. nu ma refer aici nici la masturbare, nici la narcisism. nestiind sa ne iubim intai pe noi, nu cred ca putem stii cum sa-i iubim pe ceilalti si nici sa recunoastem iubirea cand o vedem. intrbarea filosofului “ce este iubirea?” as fi pus di ferit: cand/cum este iubirea?…parerea mea.
iubirea nu prea poate fi definita. fiecare dintre noi o intelege si o percepe altfel.
subscriu la ce a scris superbullus despre “iubirea” fata de parinti, frati, surori. de obicei suntem mai toleranti cu cei din familie, si le taxam diferit greselile.
nu cred in iubire pe net, chiar daca vb de mai bine de 3 ani cu un tip de peste multe mari si tari, care pare a fi ideal pentru mine. insa de aici si pana la a vorbi serios despre o posibila intalnire macar e cale lunga.
eu una nu m-as risca sa pierd aceasta prietenie, pentru ca sunt convinsa ca odata ce ne-am intalni situatia ar fi cu totul si cu totul alta. deci, prefer sa am un prieten virtual, decat sa il pierd cunoscandu-l in real life.
Nu trebuie sa ne chinuim sa gasim raspunsul la intrebarea asta; trebuie sa-l gasim in noi insine si in relatiile noastre cu ceilalti oameni; trebuie sa-l descoperim, pt ca nu raspunsul la aceasta intrebare, ci drumul pana acolo e cel care da tot farmecul…
retorica multa in postul tau
intrebarea ta e una la care mai fiecare are cate un raspuns… sau nu ๐
raspunsul gasit de fiecare ii defineste stare de (ne-)fericire proprie.
zo
daca o sa cauti atent(-a?) ๐ chiar si prin zona wordpress vei gasi raspunsuri sau situatii
partea cu il/o iubesc, nu il/o cunosc decat de pe net, ‘moare’ virtual sau real si nu-mi pasa e in contradictie totala cu ideea de iubire…teoretic ๐ vorbind.
ipocrizia e o forma de iubire…de sine ๐