VII

Aproape in acelasi domeniu se situeaza linia de mijloc dintre laudarosenie si falsa modestie; dar si ei ii lipseste apelativul. Totusi, nu strica sa examinam si astfel de trasaturi; caci, expunand-o pe fiecare in parte, vom cunoaste mai bine tot ce e in legatura cu caracterul si ne vom convinge ca virtutile sunt linii de mijloc, dupa ce vom fi constatat ca in toate cazurile isi mentin aceasta calitate.

Am vorbit mai inainte despre cei care, in relatiile sociale, se comporta avand in vedere placerea sau neplacerea pe care le pot aduce celor din jur. Sa vorbim acum despre cei ce respecta adevarul si despre cei ce adopta minciuna, atat in vorbe cat si in fapte sau in simularea lor.

Se pare ca laudaros este cel care-si atribuie calitati stralucite pe care nu le are sau si le exagereaza pe cele existente. Cel ce afiseaza falsa modestie, dimpotriva, isi neaga calitatile sau si le minimalizeaza. Dar cel ce pastreaza masura justa se arata asa cum este, respectand adevarul si in fapte, si in vorbe, recunoscandu-si calitatile reale, fara sa le exagereze sau sa le minimalizeze.

Fiecare dintre aceste atitudini poate fi adoptata cu sau fara motiv. Caci fiecare om vorbeste, actioneaza si traieste dupa cum ii este firea, in afara de cazul cand actioneaza dintr-un motiv anume. Dar minciuna este josnica si blamabila in sine, pe cand adevarul este frumos si laudabil. Astfel incat si omul care respecta adevarul si pastreaza masura este demn de lauda, pe cand ceilalti doi, care induc in eroare, merita sa fie blamati, mai ales laudarosul.

Sa vorbim deci despre fiecare in parte, mai intai despre omul ce respecta adevarul. Dar nu va fi vorba aici despre cel ce respecta adevarul in conventii si in ceea ce se refera la dreptate si nedreptate (acestea tin de alta virtute), ci despre omul care, si acolo unde asemenea lucruri nu au importanta, adica in vorbe si in fapte, respecta adevarul pentru ca astfel este deprins. S-ar parea ca acesta este un om virtuos. Caci cine iubeste adevarul, respectandu-l si in lucrurile lipsite de importanta, il va respecta cu atat mai mult in cele importante; cel caruia-i repugna minciuna in sine o va respinge ca pe ceva dezonorant, iar un astfel de om merita toate laudele. Daca el inclina mai degraba spre atenuarea adevarului este pentru ca, avand oroare de exagerari, aceasta atitudine i se pare mai convenabila.

Cel ce-si atribuie fara motiv calitati mai mari decat cele pe care le poseda pare un om corupt (altfel nu s-ar complace in minciuna); dar, evident, el este mai mult frivol decat rau. Iar daca are un motiv, cand acesta este dorinta de glorie sau de onoare, el nu este cu totul blamabil, ca si laudarosul; cand insa ceea ce urmareste sunt avantajele materiale sau orice are legatura cu ele, comportarea lui este mult mai dezonoranta.

Laudarosenia consta nu in facultatea, ci in intentia de a fi astfel; caci cineva este laudaros prin deprindere sau prin natura sa, asa cum mincinos este cel ce minte fie pentru simpla placere de a minti, fie urmarind gloria sau profitul material. Cei ce se lauda vizand gloria isi atribuie calitati pentru care cineva este laudat sau considerat fericit. La randul lor, cei care o fac pentru avantaje materiale isi atribuie calitati din care si cei din jur pot trage un profit si a caror inexistenta poate ramane nedescoperita, de exemplu cea de profet, intelept sau medic. De aceea, cei mai multi laudarosi isi atribuie asemenea merite si se lauda cu ele, acestea intrunind trasaturile despre care am vorbit.

Oamenii falsei modestii, care vorbesc inclinand spre diminuarea adevarului, au, evident, un caracter mai agreabil; ei par sa se exprime intr-o asemenea maniera nu urmarind vreun avantaj, ci pentru a evita emfaza. Asemenea oameni isi neaga mai ales calitatile stralucite, asa cum facea Socrate. Cei care insa uzeaza de disimulare pentru lucruri neinsemnate sau evidente sunt numiti smecheri si sunt de dispretuit. Uneori aceasta atitudine are aspect de laudarosenie, cum este cazul vestmantului lacedemonian; caci nu numai excesul, ci si diminuarea exagerata denota laudarosenie. Dar cei care folosesc cu masura disimularea, practicand-o in legatura cu merite care nu sunt prea comune si nici prea evidente, apar ca oameni cu finete de spirit.

Deci cel ce se afla pe o pozitie contrara fata de omul care respecta adevarul pare sa fie laudarosul, pentru ca e mai rau decat cel ce simuleaza.