Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (33)

V

Blandetea reprezinta linia de mijloc in ceea ce priveste pornirile de manie. Dar cum aceasta linie de mijloc nu are un nume propriu-zis, ca dealtfel nici extremele, vom utiliza pentru ea termenul de blandete, care inclina mai mult spre absenta maniei, lipsita la randul ei de un apelativ anume. Cat despre exces, l-am putea numi irascibilitate. In sfarsit, afectul de care ne ocupam este mania, dar cauzele care o provoaca sunt multiple si variate.

Cel ce se manie in mod justificat si impotriva cui trebuie, in imprejurarile si pe durata de timp cuvenita, merita sa fie laudat. Acest om ar putea fi numit bland, dat fiind ca blandetea este laudabila. Caci omul bland iubeste starea de netulburare si nu se lasa dus de pasiune, ci resimte mania in imprejurarile si pe durata de timp pe care i le dicteaza ratiunea. El pare sa greseasca mai mult prin tendinta spre insuficienta; caci omul bland nu este deloc razbunator, ci mai degraba indulgent.

Dar insuficiente, fie ca o numim absenta a maniei, fie altfel, este criticata. Cei ce nu se manie pentru ce trebuie par niste prosti, ca si cei care se manie intr-un mod sau in imprejurari nepotrivite si impotriva cui nu trebuie. Cel care nu resimte mania pare insensibil si incapabil sa se supere, lipsit de promptitudine in aparare; dar a indura sa fii insultat fara sa reactionezi si a trece cu vederea insultele aduse celor apropiati denota o fire servila.

Excesul in manie se manifesta in toate felurile (caci te poti mania si impotriva cui nu trebuie, si pentru ce nu trebuie, si mai repede sau pentru mai mult timp decat trebuie). Dar aceste aspecte nu exista in ansamblul lor in acelasi om; asa ceva ar fi imposibil, pentru ca raul se distruge pe sine si, daca este total, devine de nesuportat.

Oamenii irascibili se aprind repede, impotriva cui nu trebuie, pentru ce nu trebuie si mai mult decat trebuie; dar se si calmeaza repede, ceea ce constituie trasatura lor cea mai buna. Acest lucru se intampla pentru ca nu-si pot stapani mania, intensitatea cu care o resimt facandu-i sa izbucneasca pe loc, dar apoi se linistesc. Excesul il comit colericii, care sunt iuti la manie, aprinzandu-se pentru orice si impotriva oricui, de unde si numele lor.

Ranchiunosii sunt dificili de impacat si pastreaza multa vreme mania, pentru ca si-o inabusa in ei, negasindu-si linistea pana ce nu se razbuna. Doar razbunarea pune capat resentimentului lor, inlocuind supararea cu bucurile; dar, pana atunci, ei pastreaza in sine apasarea acestei stari de spirit. Si asta se intampla din cauza ca, neexteriorizandu-se, nimeni nu-i poate convinge sa cedeze, astfel incat mania fierbe multa vreme inchisa in ei. Asemenea oameni sunt, atat pentru ei insisi, cat si pentru prietenii lor cei mai buni, foarte greu de suportat.

Nesociabili ii numim pe cei care se supara pentru ce nu trebuie, mai mult decat trebuie si pentru mult timp si care nu-si schimba dispozitia inainte de a se razbuna sau de a pedepsi.

Blandetei ii opunem mai mult excesul in manie; caci, pe de o parte, excesul este mai raspandit, natura umana inclinand mai mult spre razbunare, pe de alta oamenii nesociabili sunt, in societate, mai greu de suportat.

Din cele aratate aici reiese clar si ceea ce spuneam mai inainte: nu este usor sa stabilesti cum, impotriva cui si pentru cat timp se cuvine sa te manii, nici pana la ce punct se procedeaza corect sau gresit. Cine se indeparteaza doar putin de conduita justa nu este blamat, fie ca o face in sensul excesului, fie in cel al insuficientei; si uneori chiar ii laudam pe cei ce sunt in deficit, numindu-i blanzi, ca si pe ce ce se manie excesiv, considerandu-i oameni fermi, capabili sa conduca. Dar cat si cum trebuie sa se indeparteze cineva de la conduita justa pentru a fi socotit blamabil nu este usor de aratat in cuvinte; aprecierea acestor lucruri depinde de fiecare caz in parte si de capacitatea senzitiva a fiecaruia.

Un lucru cel putin este clar, si anume ca demn de lauda nu poate fi decat comportamentul moderat, conform caruia resimtim mania impotriva cui trebuie, pentru ce trebuie, cum trebuie si asa mai departe, pe cand excesul si insuficienta merita sa fie blamate, usor daca sunt mici, mai mult daca sunt mai mari, cu severitate cand sunt foarte mari.

Acestea sunt, deci, dupa cum am aratat mai sus, felurile de comportament privitoare la manie.

1 thought on “Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (33)

  1. Pingback: Aristotel, Etica nicomahica - ce-a inteles Gramo (33) « Gramo’s World

Comments are closed.