Cum e sa ai un blog? Nashpa, desigur. Te trezesti cu tot felul de mitocani care iti lasa comentarii jignitoare. Sau cu oameni care nu pot purta o discutie civilizata si ii jignesc pe alti comentatori de pe blogul tau.
Sau cu oameni care se simt frustrati fiindca nu-i bagi in seama atat cat cred ei ca ar merita si incep sa te atace in cele mai aberante moduri posibile, doar-doar iti vor starni o reactie.
Sau cu oameni care te invidiaza fara sa te cunoasca si fara sa faca efortul sa te citeasca. Sau cu oameni care te citesc superficial si nu te inteleg.
Uneori stai mult timp si te gandesti la un lucru care ti se pare important, discuti offline, il scrii, il rescrii si apoi pui un post pe blog. Un post la care nu primesti nici o reactie. Sau la care singurele reactii sunt de tipul: “Mda, interesant” sau “Asta imi aminteste de… (dupa care urmeaza o chestie fara legatura)” sau ” 🙂 “.
Daca scrii vreodata despre ceva personal, se va gasi intotdeauna cineva care sa te judece, sa te improaste cu prejudecati sau cu clisee, sa iti incerce sa iti arate ca el (sau ea) e mult mai tare ca tine s.a.m.d.
Superficialitate, prostie, nesimtire, agresivitate, invidie, obtuzitate, ipocrizie, vanitate, lipsa de sensibilitate, rautate, marlanie, clisee, prejudecati, ignoranta, ranchiuna, frustrari, defulari si asa mai departe (nici o grija, Gramo nu-si inchipuie ca nu i-a scapat niciodata piciorusul in unele dintre strachinile astea atunci cand a scris comentarii pe bloguri).
De ce ai vrea sa te confrunti cu toate astea? Ca sa te cunoasca lumea? Sa fim seriosi, de ce ti-ai dori asta? In Romania, cel mai bine e sa nu te cunoasca nimeni, ca sa iti poti vedea in liniste de viata ta. Altfel, intotdeauna se vor gasi oameni care sa-ti doreasca raul.
Si cine isi mai inchipuie ca un blog te face cunoscut(a)? Sunt o multime de jurnalisti care publica articole in diverse ziare. Ati auzit de toti? Exista jurnalisti romani care au scris mii de articole, si tot n-ati auzit de ei. Sunt scriitori care au publicat carti in mii de exemplare. Si n-ati auzit de ei.
Spuneti-le mai multor oameni care n-au blog numele catorva bloggeri romani “foarte cunoscuti” si o sa va lamuriti. Unii bloggeri isi inchipuie ca sunt cunoscuti fiindca se cunosc intre ei. Lucrurile se intampla la fel si in alte gasti – exista poeti care se cred celebri fiindca ii cunosc alti poeti, pictori care se cred faimosi fiindca ii cunosc alti pictori s.a.m.d.
Atunci? De ce sa te chinui cu blogul? Fiindca uneori ajungi, prin intermediul blogului, sa interactionezi si cu oameni misto? Ai putea descoperi oameni misto cu care sa discuti si fara sa ai blog, citind si comentand pe blogurile altora. De ce sa iti pierzi timpul si sa iti consumi nervii cu un blog al tau?
Iti place sa tii un jurnal? Ok, dar e foarte greu sa mai scrii la fel atunci cand stii ca iti citesc si alti oameni jurnalul. Nu e mai bine sa nu-l faci public? Daca vrei, il poti tine pe net si ii poti lasa pe prieteni sa citeasca anumite insemnari. Nu e mai ok asa? De ce sa il strici, transformandu-l intr-un blog?
Despre cazul oamenilor care doresc sa faca bani cu blogul n-o sa vorbesc. Pentru unii, poate ca e mai bine sa se confrunte cu toate chestiile nashpa despre care vorbeam la inceput, dar sa lucreze de acasa, la orele pe care si le aleg singuri, sa nu ii dea socoteala unui sef s.a.m.d.
Dar daca nu vrei sa faci bani cu blogul, cum ramane? La ce e bun un blog? Sa ai unde sa injuri cand ti se intampla chestii nashpa? Conteaza? Aude cineva? Crezi ca poti sa schimbi ceva? La fel de bine ai putea sa urli intr-un borcan si sa-i dai drumul pe garla.
Vrei sa ai un blog ca sa schimbi lumea? Sa o faci mai buna? Lol. Poti incerca sa lucrezi intr-un ong sau, oricum, sa te implici in tot felul de proiecte reale. O sa consumi mult timp si o sa faci o multime de eforturi si poate, cine stie, o sa reusesti sa schimbi o chestie mica in bine. Dupa 20 de ani. Sau dupa mai mult timp.
Cel putin, implicandu-te pe bune in niste chestii, ai sansa sa faci ceva cu adevarat. Altfel, scriind niste textulete pe un blog, punand cateva bannere si link-uind niste petitii, n-o sa faci nimic. Doar o sa-ti pierzi timpul de pomana.
Vrei sa ai un blog ca sa-ti poti exprima public opiniile si sa discuti cu alti oameni? Again, iti poti exprima opiniile si poti discuta si pe blogurile altora, si in comentariile de pe site-urile unor ziare online. Vrei sa le ai pe toate in acelasi loc? Pai, daca toata lumea ar gandi asa, nimeni n-ar mai scrie comentarii. Fiecare ar scrie doar pe blogul propriu. 🙂
Si apoi, daca vrei sa iti exprimi opiniile si sa discuti, nu e mai bine sa o faci la scara mare? Nu-i mai bine, totusi, sa te faci jurnalist? Sau scriitor? Sau sa publici in reviste? Sau sa ai o emisiune la teve? Sau sa interactionezi cu alti oameni doar in mediul academic, unde discutiile sunt, totusi, mai civilizate si mai putin superficiale?
Vrei sa ai un blog fiindca “ti se pare amuzant”? N-ai altceva mai bun de facut? N-ai viata personala? Te amuza sa te injuri cu tot felul de prost crescuti? Te amuza sa te barfeasca lumea? Te amuza sa te faci de ras?
Exista vreun blogger despre care altcineva sa nu fi scris la un moment dat fie ca e varza, fie ca nu spune nimic interesant, fie ca nu stie sa scrie, fie ca umbla dupa trafic, fie ca are probleme psihice s.a.m.d.? E amuzant sa te tavalesti in cloaca asta?
Si atunci?
*
Ok, cu unele lucruri de mai sus probabil ca am exagerat. Dar chiar daca ar sta toate in picioare, tot exista un raspuns. Pentru Gramo, cel putin. Daca nu ar exista, asta ar fi ultimul post pe care il scriem.
In primul rand, sunt o serie de bloguri pe care le citim cu multa placere (pe majoritatea le vedeti in blogroll-ul lui Gramo), fara sa platim nici un ban. Avem un blog, intre altele, fiindca incercam sa dam si noi ceva inapoi. Nu stim daca reusim, dar ne simtim datori sa incercam. Poate suna ciudat, dar asta e.
In al doilea, pentru Gramo e foarte important sa discute despre anumite lucruri. E foarte important sa poarte discutii normale, intr-un limbaj obisnuit. Inca nu a gasit un loc in care sa poata purta astfel de discutii, asa ca incearca sa creeze un astfel de loc.
De ce sunt importante discutiile pentru Gramo? Raspunsul e lung. Daca vrea cineva sa-l afle, o sa scriem un post separat despre asta.
In al treilea rand, Gramo are senzatia ca a invatat foarte multe lucruri scriind pe blog. I se pare ca a invatat sa se exprime mai bine, mai simplu, mai clar, mai usor, ca a invatat sa faca poze mai bune, ca a invatat sa lucreze mai bine cu un continut multimedia, ca si-a dezvoltat un pic creativitatea, ca a invatat sa gaseasca mai usor diferite informatii pe net s.a.m.d.
Si mai are, in plus, impresia ca nu ar fi putut sa invete lucrurile respective la fel de bine si de usor pe alta cale. Iar la asta se adauga sentimentul ca mai are inca foarte multe lucruri de invatat.
Nu ne amagim cu gandul ca o chestie care apare pe blogul lui Gramo are un mare impact sau ceva. Poate n-o sa reusim sa schimbam lumea cu blogul. De altfel, probabil ca incercarile noastre cele mai importante de a “schimba lumea” nu au legatura cu blogul asta. Dar uneori nu putem face mai mult decat sa scriem ceva pe blog. Si atunci preferam sa o facem, in loc sa ne bagam in galeata cu nihilism.
In fine, nu ne inchipuim ca Gramo are prea multi prieteni “reali” datorita blogului. In schimb, faptul ca ne-am ocupat de mai bine de un an de blogul asta impreuna ne-a facut sa ne cunoastem mult mai bine si sa ne apropiem mult mai mult unul de celalalt. Si asta s-ar putea sa sune ciudat, dar asta e.
(Si nu, nu ar fi fost la fel daca aveam un blog privat pe care scriam doar noi doi, chiar daca ar fi fost mai comod.)
Probabil ar mai fi si alte lucruri. Uneori e nashpa sa te ocupi de un blog. Cu timpul, poate ca oamenii nashpa or sa dispara si le vor lua locul oameni mai misto. Gramo are destule “satisfactii” cu blogul incat sa nu renunte la el. Asta e. 🙂
*
Sorry ca am vorbit atat de mult despre Gramo. Voi de ce aveti blog? Sau daca nu aveti, de ce nu aveti blog?
Pentru mine sunt mai multe motive. In primul rand imi place blogul meu pentru ca functioneaza ca un jurnal, mai mult un organizator de ganduri si slabiciuni, daca vrei. Nu mai am timp zilele astea sa scriu pe hartie, asa ca prefer sa pun din cand in cand cate o insemnare acolo. Foarte rar mi se intampla sa ma inham sa scriu un post semnificativ, despre ceva care mi-a dat mie de gandit sau le-ar da si altora (celor <10 cititori ai mei 😛 ). Nu este privat pentru ca, well, nici pe prietenii mei (cat de putini mai sunt) nu cred ca i-ar interesa prea mult ce scriu eu acolo … Asta nu inseamna insa ca am o placere internetista sa imi expun viata altora. Este public pentru ca asa imi ofera motivatie. Printr-un proces extrem de ciudat [si patetic as putea spune], cateodata cand spun pe blog, “diseara ma duc sa fac aia si aia”, chiar cand se face seara si nu imi vine sa fac respectivele lucruri, tot ma duc pentru ca am spus 🙂 Sau mai rau, daca e dimineata si trebuie sa ma smulg din pat, brrr … Nu vorbesc de spalat haine, facut curat, desi probabil si pentru astea ai nevoie de tone de motivatie cateodata. NU am un blog “telectual” pentru ca imi place sa citesc bloguri “destepte” [ca asta, da?! :P] si nu vad ce as mai avea eu de spus pe langa ele. Acestea fiind spuse, ma motivez si o tai 🙂
Drag? Gramo,
Acuma am v?zut textul vostru ?i uite c? m-a pus pe gânduri.
Am blog din 2001, pe Live Journal. M-a ajutat în multe momente proaste, dar pentru c? pe atunci chestia asta era cu adev?rat nou?, nu-mi aduc aminte s? fi b?ut vreo cafea cu lumea rar? de pe-acolo.
Comentariile la peste patru sute de texte le pot realmente num?ra pe degete. Înc? o dat?, chestie de mentalitate a vremii, am senza?ia.
Urmare unor insisten?e, am încercat entuziast româna: dup? ?ase ani la Paris ?i înc? vreo patru într-un job epuizant ?i cu mare rutin? m? îndoiam c? pot s? scriu cumsecade ?i a?a.
A mers, cu entuziasm. A mers, pentru c? am avut noroc ?i punct. Restul e în cinstitele mele cur?i.
S-a întâmplat – înc? se întâmpl?- s? beau cafele cu mul?i dintre cei care m? citesc. Dup? ?ase ani de dezr?d?cin?ri ?i patru de recucerire lent? a unor plevne e, totu?i, o gur? de aer.
Sigur, se întâmpl? s? dau ?i peste indivizi de genul celor descri?i de Gramo. De regul?, r?spund. Pentru c? sper c? poate au s? plece acas? m?car cu un ceva.
Sper f?r? iluzii.
De ?ase ani ?i ceva, am avut de toate. ?i înc? nu mi-a ajuns.
Iar asta e de mare mister.
Cu drag,
Zaza
Adevarat ce ati scris acolo!
SI CHIAR M-A PUS PE GANDURI…
am doua: unul public, al lui max (din aceleashi motive ca si gramokid) si unul ne-public, un jurnal cu gandurile mele negre, in care scriu cand simt ca nu mai pot (e mai ieftin decat terapia la un doctor de cap :)))
cat despre gramos, pur si simplu imi place.
Pingback: Oricum Blog » Arhiva » Despre Oricum
N-am blog pentru ca nu am timp pentru unul… si nici nu consider ca am ceva interesant de spus… si poate exact pentru aceleasi motive pe care le-ati invocat voi la inceput… intotdeauna se va gasi cineva care sa comenteze legat de ceea ce ai scris… 🙂 Si daca un comentariu pozitiv este intotdeauna flatant, unul negativ te poate intoarce complet pe dos… iar sa stai sa moderezi comentariile, mai ai timp sa faci si altceva pe ziua respectiva? Parerea mea!…
Eu cred ca motivul (sau unul dintre motivele importante oricum) pentru care scriem, noi oamenii, bloguri/ pe bloguri este ca vrem sa ne comunicam. Nu neaparat sa comunicam ceva important, sau sa schimbam lumea ci sa incercam sa (aici as fi pus italice) ne comunicam asa cum suntem, sa oferim lumii o imagine a noastra de oameni care vrem sa discutam, sau oameni care vrem sa schimbam lumea, sau oameni care vrem sa facem bani.
Aceasta o facem constient unii iar altii constientizand mai putin. Iar incercarea asta de comunicare a sinelui nostru este mai importanta decat sa cenzuram cativa tantalai cu diverse probleme.
Si apropo de schimbat lumea, cred ca ea oricum se schimba permanent atat datorita gesturilor mici (mai ales) cat si celor mari, dar probabil ca Gramo le avea in gand pe cele mari care fac istorie.
Sper ca ce-am scris nu intra in categoria: “Asta imi aminteste de…”, oricum “Interesant!” 🙂
ca sa ma dau mare 🙂
am un blog pe care scriu din perspectiva fiicei mele, care are aproape doi ani. am inlocuit albumul de poze, comentat, cu blogul pentru a-l avea la dispozitie oricand, oriunde, pentru ca familia sa fie la curent cu intamplarile nepoatei si in speranta ca peste ani blogul sa ii apartina pe deplin fetei si sa scrie ea insasi in el.
citesc unele bloguri pentru ca gasesc informatii interesante… sunt si unele bloguri scrise de oameni simpli, dar care ascund adevaruri minunat ilustrate.
Sa zic si eu de ce NU am blog. Din mai multe motive. M-am gandit ca exista si asa FOARTE multe bloguri, iar multe dintre ele nu spun nimic interesant, nu aduc nimic nou, nu rezista si se plafoneaza.
In schimb, am descoperit blogurile voastre, ale bloggerilor care au ceva de spus, care abordeaza subiecte din cele mai variate, si am decis sa comentez. Opiniile si trairile mele, pozitive, negative, amuzante sau serioase, am ales sa mi le exprim prin comentarii. Asta e blogul meu, atomizat prin blogosfera 😀 . Comentez din placere acolo unde simt ca am ceva de spus si unde cred ca opinia mea ar fi binevenita…
Este o prelungire a ceea ce fac zilnic…
Pingback: De ce am blog? « NICOLESCU
“Vrei sa ai un blog ca sa schimbi lumea? Sa o faci mai buna?”
Da.
Da… intr-adevar un post foarte interesant. Cred c? m-am identificat atât cu gesturile negative, cât ?i cu cele pozitive, pomenite de Gramo mai sus (sau mai bine zis utile ?i inutile). Sincer s? fiu, un motiv foarte puternic pentru care mi-am creat blogul a fost pueterea de exprimare libera si sansa de a fi ascultat de un public larg. Cazurile lui Ariel (la scoala) si al vostru (scandalul lui Gramoboy cu facultatea) m-au inspirat foarte mult. Am simtit ca si eu am ceva de spus pe mai multe subiecte si ca vrea sa cunosc oameni si sa ma cunosc si pe mine mai bine prin scris.
Exercitiul scrisului este iarasi ceva foarte important pentru mine (sunt la FJSC), insa cred ca momentul decisiv a fost un discurs de-al lui Radu Ionescu. Acesta spunea ca blogul este cel mai simplu tool de branding personal, prin care poti chema angajatorul la tine, fara sa te duci tu la el. M-a atras foarte mult ideea asta. Insa frustrarile pe care le-ati mentionat mai sus sunt valabile si in viata de zi cu zi – nu doar pe blog. Societatea virtuala are extrem de multe lucruri in comun cu cea reala. Pe scurt:
– imi da libertate
– imi place
– ma educa si ma obliga sa fiu informat
– intru in contact cu oameni tari (ca voi:P) 🙂
Pai…ca sa impart chestii dragute cu lumea care vrea sa le citeasca.Cat despre mitocani-eu merg pe principiul “nu hrani trollii”-adik delete direct. Am reguli postate vizibil, asaa ca cine nu le respecta sa stie la ce sa se astepte
@claudia: ma motivez sa fac o chestie fiindca am scris pe blog ca o sa o fac – da, asta e o experienta care ne e familiara si noua! chiar functioneaza! 🙂
@Zaza: e foarte frumoasa povestea blogului tau; noua ni se pare ca felul in care scrii tu te pune la adapost, cumva, de multe dintre lucrurile urate despre care vorbeam aici;
la tine, oamenii necivilizati sau saraci cu duhul simt imediat ca nu au ce sa caute; acolo nu e lumea lor; te-am invidiat mereu pentru asta! 🙂
@marius sescu: multumim! n-am vrut sa spunem ca nu merita sa ai un blog, ci doar ca trebuie ca blogul tau chiar sa insemne ceva pentru tine ca sa merite sa te ocupi de el, in conditiile in care te poti ciocni la tot pasul de chestii nashpa.
@mara: blogul lui max e extraordinar! ne uitam impreuna la filmulete; citim posturile si uneori ne induiosam foarte tare; ne-am gandit si noi, la un moment dat, la varianta unui jurnal care sa nu fie public; cand e vorba de lucruri personale, de lucruri mai delicate…
ne-a tinut (deocamdata) in spatiul public atitudinea asta prosteasca: “nu fac nimic rau, de ce sa ma ascund?”
@Vlad: off, pai nici noi nu ne inchipuim ca spunem lucruri prea interesante; si intr-adevar, un blog poate sa iti manance o gramada de timp;
bine, exista si varianta “scriu un post la cateva saptamani, ignor comentariile, am blog”; dar decat sa ai un blog de felul asta…
probabil ca daca am avea si mai putin timp decat avem acum, chiar am avea o problema; adica, intelegem foarte bine de ce o persoana ocupata nu isi face blog.
@flu: am suspectat-o pe Gramo ca are blog fiindca doreste sa-si exprime personalitatea; aici chiar s-ar putea sa fie ceva adevarat; pe de alta parte, Gramo mai are si alte ocazii sa-si exprime public personalitatea.
si nu e vorba doar de Gramo – orice elev sau student isi poate exprima public personalitatea, in lumea reala, intr-o multime de ocazii;
orice om poate sa incerce sa scrie carti si sa le publice; sau sa comenteze articole din ziare; sau sa-si faca un cont pe deviantart; sau sa stea pe mirc (ok, asta nu mai e o chestie prea trendy); sau sa se duca la tot felul de dezbateri publice pe diferite teme – slava domnului, sunt o gramada.
in ce priveste schimbatul lumii, un exemplu: nu stim daca e un gest mare sa-i ajuti pe oameni sa-si depaseasca prejudecatile sexiste (chestii de genul “femeile sunt inferioare etc.”); de fapt, am prefera sa fie un gest mic, fiindca in felul asta poate ar fi mai usor de facut 🙂
@aprozarnet: si te poti da mare cu blogul? in fond, oricine poate avea un blog, nu-i mare branza. 🙂
@Cristina: 10x pentru comentariu, nu stiam blogul; de astazi Cezara e in blogroll-ul lui Gramo-kid; ne citim, vorbim!
si da, am intalnit si noi bloguri foarte frumoase scrise de oameni si fara pretentii “intelectuale”; e foarte fain cand se intampla asa ceva;
@Jalane: noua ni se pare ca unul dintre motivele pentru care unele bloguri nu rezista e tocmai asta: mediul e ostil, treptat ajungi sa te intrebi “la ce bun?”; posturile se raresc, blogul moare;
una dintre probleme cu comentariile ni s-a parut ca e asta (am intalnit-o mai intai in comentariile la articole online ale diferitelor ziare): comentatorii nu prea discuta intre ei;
asa cum, la scoala, toti elevii vorbesc cu profesorul, dar nu si intre ei, majoritatea comentatorilor ii scriu autorului articolului, dar nu discuta intre ei;
in plus, e ca si cand identitatea ta s-ar “pulveriza” prin tot internetul; noi putem, incetul cu incetul, sa ne dam seama ce crezi s.a.m.d. din comentariile pe care le scrii aici si pe alte bloguri pe care le citeste Gramo; dar in lipsa unui blog “al tau” s-ar putea ca o parte importanta din felul in care gandesti si te raportezi la diferite lucruri (parte care apare in comentariile tale de pe blogurile pe care nu le citim) sa ne scape. 🙁
@alexandru petria: ‘blogul e o parte din viata mea’ – intelegem asta; o parte din viata lui Gramo e sa se confrunte, la tot pasul, cu oameni care put, injura, scuipa, isi fac nevoile in public, la propriu si la figurat, s.a.m.d.
in unele cazuri nu putem evita asta; nu avem de ales; dar in cazul blogului poti alege; si de aia spuneam ca fara o motivatie puternica, e greu sa faci blogging (in limba romana, cel putin)
@Andrei Rosca: today you are our hero! nu, nu glumim.
@ weblog… doar suntem in XXI… jurnalele in caiete au ingalbenit 🙂
J.
am blog de doar 2 saptamani si imi place la nebunie.
Pentru ca am redescoperit ce frumos este sa te joci, sa scrii depre ce iti place, sa incerci sa o faci fara sa fii plictisitor (nu stiu cand o sa reusesc sa fac asta).
Am ezitat destul de mult inainte de a-mi crea blogul, de frica ridicolului si a cliseelor, insa mi-am dat seama ca nu am cum sa scap de ele. La un moment dat toti cadem in vreo capcana dintr-asta. Incerc sa nu ma iau prea mult in serios, vorbind despre lucrurile care conteaza pentru mine, dar si depre cele care ma enerveaza. Sa pastrez ceva din fiecare zi pe un blog.
Ioi, ce intrebare greeeaaaa!!! Pffff, din clasa a 6-a pana in a 10-a am avut jurnal. Apoi, intr-o zi, am descoperit blogurile. Am fost fascinata de ele. Mi-am facut blog si chiar il consideram jurnalul meu. Daca puteam sa scriu despre anumite chestii stiind ca oricine poate sa citeasca, atunci sigur nu aveam de ce sa-mi fie rusine, inseamna ca invatam sa ma accept asa cum sunt. Cu timpul am invatat sa ma mai cenzurez sau sa fiu mai diplomata in exprimare, ca deh, unora nu le place cand ii pomenesc, iar de alte ori nu ma simt eu bine vorbind despre ei. Culmea, mi-am pierdut chiar si unii “prieteni” din “cauza” blogului 🙂 Acum scriu pe blog pentru ca… pentru ca asa simt 🙂 Daca sunt fericita – scriu, daca sunt deprimata – scriu, daca nu am chef de nimic – scriu si despre aia 🙂 Scriu pentru mine ca sa nu uit starile alea zilnice, oamenii care vin si pleaca din viata mea, mirosul portocalelor, inceputul toamnei, prostiile pe care le face uRMa, piesele care ma obsedeaza, certurile cu ai mei… na, ca sa nu uit toate lucrurile marunte which make me what I am 🙂
Am blog pentru ca imi place, pentru ca cred ca am ceva interesant de zis (macar pentru o parte a populatie care viziteaza bloguri sau dau search-uri pe google). Nu ma deranjeaza comentariile rautacioase … adica nu ma deranjeaza in sensul ca nu sunt “intoarsa pe dos” cum spunea cineva mai sus, e drept ca ma deranjeaza, dar trece … E adevarat ca am blogul numai de o luna … in care am postat regulat, dar am constatat ca imi place si ca vreau sa ma tin de treaba. Nu mai am atat de mult timp pentru blog in ultima vreme, dar sper sa o descurc eu si pe asta. Aruncati o privire http://olly91.wordpress.com
Hmm, de ce am blog?! Ma tot intreb si eu acelasi lucru de cand am decis sa-mi fac unul. A fost daca vrei, un test pt mine…a fost o incercare de a vedea pe unde ma aflu la categoria scris si realitate. Nu stau foarte bine, avand in vedere ca nu ma pot lauda cu posturi reusite pt unii, pt mine toate posturile sunt speciale. Ma fac mai activ si asta imi place.
Cred c? avem bloguri pentru c? sîntem animale sociabile ?i atunci cînd apare un instrument nou de comunicare s?rim pe el cu tot entuziasmul.
De ce am blog…? e o intrebare destul de simpla, din plictiseala. de fapt nu ma ocup de el, nu reusesc sa-mi organizez timpul astfel incat sa-mi fac timp de el.
dar in fine, tot ce ai scris despre bloguri mi s-a parut chiar interesant. e destul de greu de inteles de ce isi face lumea un blog. aici am propria opinie.
cred ca e un mod bun in care iti poti face cunoscute anumite ganduri, uneori te simti prea incarcat si ai nevoie sa vb cu cineva. normal, pt asta ar exista prietenii, dar aici intervine o mica problema, poate nu vrei sa stresezi pe altii cu problemele tale, poate tu ai chef sa vb doua ore despre ceva la care te gandeai aseara si nu poti sa-ti suni un prieten sa-l scoti la o plimbare sa-i impartasesti acele lucruri. asa k le poti scrie pe blog. intr-un jurnal nu are acelasi farmec, pt k tu vrei sa simti ca cineva citeste ce ai scris si poate te si intelege.
sunt si cazuri in care ce ai scris tu nu are efectul dorit, poti primi comentarii idioate sau fara sens, dar ca in orice chestie si pe un blog exista unele mici dezavantaje.
anyway, tre’ sa recunosc ca imi place blogul lui Gramo chiar daca nu resusesc sa-mi fac timp sa citesc mereu tot se scrie pe aici. imi pare rau k nu l-am descoperit mai devreme cand eram mai libera :))
tine-o tot asa!
Dup? câte s-au scris deja aici despre cum e s? ai blog ?i pentru ce ar fi el bun, nu ?tiu dac? mai e ceva de ad?ugat 🙂 Dar, ?i eu am un blog la care nu vreau s? renun? de?i e citit de sub 10 persoane, care nici m?car nu comenteaz? acolo posturile, ci m? mai prind pe messenger sau pe mail pentru asta.
Cu ce m-a ajutat blogul? P?i… e un exerci?iu de organizare a gândurilor, de punere a lor în cuvinte, de exprimare. E un exerci?iu de auto-cunoa?tere. O motiva?ie s? fii mai atent la detalii, la ce se întâmpl? în jurul t?u cu adev?rat. S? încerci s? în?elegi mai mult din esen?a lucrurilor pe care le vezi zi de zi. ?i multe altele…
Oricum, m? gândeam zilele astea – cu rezultatele sondajului RoBloggers Survey în minte – c? noi suntem genera?ia blog. Între 16 – 35 de ani, cu ceva de spus 🙂 Sunt curioas? cum va evolua aceast? “societate” în urm?torii – s? zicem – 35 de ani. ?i cum vom scrie noi, blogerri de acum, la 50 / 60 / 70 de ani. A?a c?… ne vedem în blogosfer?, câ?i mai mul?i ani de-acum încolo!
Ah, am uitat poate cel mai important lucru! Blogul m-a ajutat s? fiu mai apropiat? de p?rin?ii mei. În special tat?l meu care e un om foarte introvertit, de când îmi cite?te blogul simt o apropiere mai mare între noi. Ce-i drept, e mai u?or s? în?elegi o persoan? când se pune pe sine “pe tav?”. ?i pentru asta ?i tot merit? s? continui s? scriu.
@Goriulian: Da, e foarte fain! Gramo crede in chestia asta – ca te poti cunoaste prin scris. Uneori ti se pare totul foarte limpede, fara sa urmaresti niste ganduri pana la capat.
Cand incepi sa scrii, urmaresti gandurile alea mult mai departe decat ai fi facut-o “in cap”. Si uneori poti avea tot felul de surprize.
Fiindca tot a venit vorba despre cazul lui Ariel (speram ca vede si el asta), am auzit la un moment dat un jurnalist reputat, care are un copil la scoala, spunand ca se teme de razbunarea conducerii scolii, in cazul in care ar fi aparut, in ziarul la care scrie, opinii negative la adresa scolii respective (nu neaparat scrise de el).
E nashpa ca scolile sunt uneori un fel de stat in stat. Daca o scoala publica poate “pedepsi” copilul unui jurnalist, doar fiindca ziarul la care lucreaza parintele ii critica pe cei din conducerea scolii, reactia unei scoli particulare fata de un elev blogger e cu atat mai previzibila (chiar daca e penala).
La faza cu “oameni tari” ne-ai facut sa rosim. 🙂 Noi nu credem ca Gramo e tare sau ca noi, luati separat sau impreuna, suntem tari. Exista “bloggeri tari”. Piticu e tare, chiar daca uneori e un pic penal. Sau De ce, chiar daca si el e uneori penal. Sau Alex Brie, care nu ni s-a parut absolut niciodata penal, chiar daca uneori ne enerveaza, fiindca nu ne baga in seama. 🙂 Sau Subiectiv – nici el nu ni s-a parut vreodata penal.
Sau Irene (mintea de ceai). Sau Catastif, Manafu si Bradutz. Sau Zoso. Sau Iulian Comanescu. Sau Nihasa. Sau multi altii (dar nu foarte multi). Exista oameni care au facut istorie, cand e vorba de blogging in Romania, de comunicare la modul web 2.0.
Noi suntem, in contextul asta, niste spectatori vag activi, de obicei ignorati (chestie care nu ne produce nici un fel de frustrari). Si nu suntem nici trendinezi, ca sa ne putem integra in noul val de bloggeri mondeni. Si nici jurnalisti sau literati. In fine, ideea e ca nu suntem tari. 🙂
@Raluca: daaaaaaaaaaaa, sa-i lasam pe trolli sa moara de foame!!!!!!!!! 🙂 partea proasta e ca tot mai ajungi sa citesti, fara sa vrei, cate o cretinatate agresiva 🙁
@windwhisperer: Gramo ne-a batut la cap cu intrebarea asta: “Sunt blogurile un mijloc nou de comunicare? E ceva nou aici? Nu era la fel daca scriam un jurnal pe un caiet (in care lipeam si poze, bagam si versuri din diferite piese etc.) si-l dadeam altora sa citeasca?
@raulnecesar si olly91 si Alin: pai,… bun venit in blegosfera si bafta! 🙂
@ionuca: am citit ca uRMa s-a rahatit in mijlocul patului! 🙂 dar pe tine te protejeaza faptul ca scrii in engleza, in felul asta scapi de anumiti comentatori;
@danmesser: una dintre problemele noastre, cum spuneam si mai sus, e ca nu stim daca blogul e un instrument nou de comunicare; altfel, ok, suntem animalute sociabile, dar putem trai si fara asta; cand societatea te dezamageste, nu e ca si cand n-ai mai avea nici o alternativa…
@damnedevans: 10x! ok, uneori simti ca blogul te apropie de oameni, dar e greu sa nu te intrebi “e asta o apropiere reala?”
pentru multi oameni (chiar ok si bine intentionati) cititul blogurilor, ca si al presei, e o chestie care se face pe fuga, singurul scop fiind sa te amuzi si, eventual, sa te informezi;
unii autori “simt” asta si incep sa scrie asa: scurt, distractiv, eventual informativ; e greu, daca te gandesti la un grup de cititori, sa nu le dai ceea ce stii ca isi doresc. 🙂
@Irene: de acord cu tot ce ai spus (organizare a gandurilor, auto-cunoastere, schimbarea perspectivei asupra lucrurilor din jur, o modalitate de a te apropia de prieteni, parinti);
poate e mai bine sa ai un blog care nu e prea cunoscut, sa scrii pentru prieteni care te cunosc si offline, in loc sa scrii pentru necunoscuti;
si noi suntem curiosi sa vedem cum vor evalua blogurile; deocamdata nu reusim sa facem prea multe previziuni.
Ehm you are right about that. Eu sunt de multe ori tentata sa raspund altor comentarii, si sa iasa o discutie din chestia asta, dar ma abtin pentru ca am observat ca nu prea e apreciat de catre (unii) bloggeri acest gen de “dezbateri”. Sunt bloggeri care nici macar nu raspund cand li se pune o intrebare in comment, nici nu imi dau seama daca au citit, cu atat mai putin sa incurajeze discutiile de acest gen. Pe de alta parte, pentru a porni o discutie, este musai ca fiecare persoana care comenteaza sa revina pe postul respectiv, sa vada daca are reactii, ceea ce eu fac de cele mai multe ori, dar altii nu…
Intr-adevar mediul “blogosferic” este de multe ori unul ostil, cateodata concurential (ceea ce nu e rau pentru ca pe undeva produce emulatie), insa de multe ori dificil de abordat pentru un blogger-incepator. Ceea ce imi place este sa vad ca motivele pentru care cineva incepe un blog sunt din cele mai variate 🙂
Nu stiu de ce (inca) am blog. Totul a inceput dintr-o joaca ce a degenerat intr-o noapte de scris, o luna de asteptare si apoi de o relocare de pe blogspot pe nimic. Acum am coltisorul meu unde imi practic linistit WSD-ul (sau “Writing Shit Down” pentru cei care detesta abrevierile :-).
Daca in decursul acestui proces mai cunosc niste oameni interesanti care scriu ‘bine’ si reusesc sa imi fac putina ordine prin teasta, cu atat mai bine.
Si dupa primii pasi in blogosfera authotona deja ma incearca un sentiment de respingere. Ma lasa rece orice forma de trafic, popularitate/celebritate, bani din reclame/bannere, happeninguri bloggeice…
Dar, iata cum repet lucruri spuse mai sus. Suficient…
fapt este ca voi parca ati fi fost facuti cu scopul de a avea intr-o zi acest spatiu public… dintre toate blogurile pe care le citesc (intimplator sau sistematic, in romana sau nu) gramos este fara discutie cel mai alert, apdatat, curios si (oricit ar parea de subiectiv) obiectiv… aveti scriitura “clasica” de blog, interes pe mai multe nivele, arta dialogului si, last but not least, consecventa, calitativ si cantitativ… nu stiu cum stati cu vanitatea ca asta nu razbate pina la mine, daca exista, o mascati frumos… nu trebuie sa ma credeti dar sinteti un unicat…
eu am blog pen’ca-mi place sa impart si pentru ca imi defuleaza fragmentele frustrate din personalitate… dar nu e mai mult decit un jurnal public…
depinde de blog si depinde de oameni… acea apropiere poate fi o apropiere reala, aici ma refer la multele cazuri in care se dezvolta chiar prietenii pe blog si persoanele se si intalnesc in “real life” .
intr-adevar asa cum ai spus multi citesc un blog la fel ca pe un ziar, nu se gandesc k de cele mai multe ori pe un blog e vb de viata cuiva poate, k in spatele unui blog exista oameni adevarati care pot fi deranjati de cometariile pe care le lasi sau de criticile aduse…
sunt cazuri si cazuri…
Drag? Gramo,
Nu m-am priceput s? v? mul?umesc pe loc ?i aici pentru c? n-am vrut s? fac infla?ie de comentarii.
De mul?umit, am mul?umit îns? la mine pe sofa.
Hai la mai mare!
@Jalane: macar aici, pls, nu te abtine sa faci asta (sa le raspunzi altor comentatori, sa discuti cu ei etc.)
pe noi ne deranjeaza cand observam ca oamenii scriu si comenteaza pe bloguri de parca ar fi intr-o competitie; nu intelegem de ce tin neaparat unii oameni sa se compare cu altii, de ce urmaresc sa fie “cei mai tari” si se oftica daca vad ca nu-i asa.
ne-am simti toti mult mai bine daca mediul asta virtual de comunicare ar fi mai relaxat…
@diletant: “Ma lasa rece orice forma de trafic, popularitate / celebritate, bani din reclame / bannere” – asta e valabil si pentru noi; in ce priveste reclamele, am respins din start ideea fiindca ni s-a parut ca daca ne-am pune reclame, am ajunge sa ne batem capul cu traficul s.a. si n-am mai privi scrisul pe blog ca pe o chestie placuta, ci ca pe o a doua slujba.
In ce priveste “happening-urile”,… well, noua ni s-a parut interesant sa-i cunoastem pe bloggeri si in real life; unii oameni seamana cu blogurile lor, altii nu. 🙂
@mihahela: care este cea mai rosie rosie? raspuns: Gramo! 🙂
oare suntem prea indrazneti daca te intrebam de adresa blogului?
@Zaza: aaaaaa, noi iti multumim; am vazut ce ai scris; acum Gramo e deja rosie ca o rosie, nu mai poate decat sa se invineteasca de rusine si sa devina cea mai vanata vanata. 🙂
Blog= self-therapy, comunicare, socializare, mai inveti ceva despre/pe altii, cu riscurile enumerate de tine…
De ce vreau s? am blog? Pot împ?rt??i dou? motive, la fel de importante.
1. Atunci când intru într-un dialog, simt c? trebuie s? m? prezint ?i s? spun în dou? vorbe cine sunt. Astfel cred eu c? se echilibreaz? într-un fel, starea de vulnerabilitate a blogerului pe care-l comentez, cu propria mea deschidere. Ca ?i cum a? ridica palmele goale la vedere, intru în camer? cu cele mai bune inten?ii…
2. Apoi, la fel cum atât de frumos a?i spus voi, simt nevoia s? dau ?i eu ceva înapoi pentru atâtea lucruri frumoase ?i interesante pe care le-am citit pe gratis
M-am gândit cum ar trebui s? arate cele dou? vorbe dinamice de prezentare, înc?rcate smerit cu o dona?ie, ?i mi-am dat seama c? reflectarea foarte personal? a c?r?ilor pe care le-am citit ar fi o solu?ie care s? m? reprezinte.
Îmi place s? m? plimb printre oameni, s?-i privesc, s? particip la discu?ii. ?i întreb: de ce sunt importante discu?iile pentru Gramo ?
Riscurile meseriei.
mie mi se pare asa ciudat sa jignesti un om pe care nu il cunosti…nu sa ii spui ca nu iti place de el, sau cum scrie etc, sa-i spui “esti varza” fara niciun motiv