Mai intai, ce numeste Gramo “filosofeala”? Gramo numeste filosofeala discursurile sau textele in care autorul foloseste cuvinte mari pentru a spune banalitati carora le da o aura de profunzime. Si ii suspecteaza pe autorii unor astfel de filosofeli ca vor sa se dea mari. Dar mai bine sa ne uitam la un exemplu.
Pentru a nu face pe nimeni sa se simta prost, o sa folosim un exemplu inventat. Sa zicem ca autorul X scrie:
Interstitiile pasajului pe care il aveam in fata m-au facut, dupa o secunda lectura, sa realizez miza postmoderna care se itea din spatele texturii literare. Ecourile deconstructiviste ale intrebarii aparent simple puse de personajul principal mi-au rascolit intreaga fiinta. “Care minciuna?” – isi intreaba el consoarta inselata.
Intr-adevar, daca adevarul este, in cheie heideggeriana, o “iesire din ne-ascundere”, micile ascunzisuri sunt neadevaruri. Dar sunt acestea oare instante ale Minciunii? Ce legatura au inselatoria, disimularea, sau chiar discretia cu minciuna?
Peisajul ireal al disolutiei conceptului de minciuna in fata zbuciumului sufletesc izvorat din banala drama casnica etalata in fata ochilor lectorului neavizat era euforic. Si pe acest fundal euforic am inteles ca intentia scriitorului nu era moralizatoare, ci mai degraba eliberatoare. Conventiile mariajului si adulterului sunt, la urma urmei, simple conventii.
Daca n-ati avut rabdare se cititi pana la capat, nu va stresati. Nici Gramo nu are, in conditii obisnuite, rabdare sa citeasca asa ceva. 🙂
Deci, despre ce e vorba? Probabil ca autorul X a citit intr-o carte un paragraf in care o tipa descopera ca e inselata si se plange ca a fost mintita si tipul cu care este ii raspunde “Care minciuna?” Face pe prostul sau vrea sa isi dea seama ce a aflat nevasta-sa sau whatever.
Chestia asta pe X l-a facut sa-si aduca aminte de diferite franturi de chestii pe care probabil ca le-a citit superficial si nu le-a inteles mai deloc. Asa ca tranteste cateva etichete – postmodernism, deconstructie – si un nume mare – Heidegger, toate impanate cu tot felul de “cuvinte frumoase” – interstitii, disolutie, a etala, textura etc.
X, dupa cum se vede, nu vrea sa vorbeasca despre textul pe care l-a citit, ci despre el insusi. Vrea sa arate ca e cult, ca stie sa vorbeasca frumos, ca se prinde de tot felul de chestii, face conexiuni, e inteligent s.a.
Din pacate, se straduieste cam tare si asta se vede. Din toata borhoteala lui de cuvinte nu se intelege mai nimic. Iar daca se intelege ceva, nu e cine stie ce.
Sigur ca daca vanzatoarea imi da restul gresit (in avantantajul meu) si nu spun nimic nu e ca si cand as minti-o. Si la fel, sunt o gramada de situatii in care oameni povestesc distorsionat niste faze sau omit un detaliu important sau spun un neadevar din greseala s.a.m.d.
Dar asta nu inseamna ca vai, nu mai stim ce-i aia minciuna. Uneori e greu sa ne prindem daca un om minte sau nu, dar alteori ne prindem. Si atunci n-are nici un sens sa filosofam la modul “Dar vai, ce este cu adevarat minciuna?” s.a.m.d. (chestia asta n-are, oricum, legatura nici cu postmodernismul, nici cu Heidegger; si nici cu faza din carte – e ca si cand un om ar spune “da, ti-am dat teapa, dar nu te-am mintit!” loooooooooool!).
Si apoi mai e faza cu conventiile. Toata lumea stie ca exista niste conventii pe care le respecta cei care formeaza un cuplu si ca astea pot fi diferite in tari diferite. Poate ca intr-un trib care locuieste intr-un tinut ploios si indepartat nu exista adulter, fiindca partenerii nu considera ca trebuie sa faca sex doar intre ei. So what? Tu nu traiesti acolo. Unde e eliberarea? 🙂
Gata, am obosit. L-am luat prea in serios pe X. De fapt, el nu spune nimic, doar da impresia ca spune ceva interesant. Gramo recunoaste ca ajunge foaaaaaaarte repede sa-i suspecteze pe autorii unor asemenea texte de pretiozitate, gaunosenie, impostura intelectuala si alte chestii nashpa.
Voiam sa stim, in orice caz, ce parere aveti si voi. Ati citit “filosofeli”? Ati mai citi? Iar daca da, de ce?
ioi, cum nu! dar voi faceti frumos cand vedeti asa ceva. eu incep cu: aceasta este o betie de cuvinte, ajung si la, ma scuzati, diaree verbala, pun intrebari ajutatoare si mai ales pe aia: tu sa fii pe un deal, cum i-ai striga altuia acelasi lucru? aud? si atunci ce scrie aici? hi hi hi
http://www.elsewhere.org/pomo refresh yourself 😀
Oooooo, daaaaa….sinergia faptelor si meandrele concretului, mai draga…eu personal cunosc doua exemplare de genu’…haios a fost cand specimenele s-au si intalnit
(poate n-are cine ?tie ce leg?tur?, dar un pic tot mi se pare c? are…)
(a, da, am citit primele doua alineate (sau cu i?), n-am priceput mai nimic:D)
am mai scris pe undeva c? m? fac c? citesc din antologia aia de proz? de la astra (unde apare ?i bashevis singer). ei, fiecare autor are o mic? prezentare (cu litere minuscule, greu de urm?rit) pe care eu m? înc?p??înez s-o citesc, dar cu mîna pe inim? zic c? n-am priceput niciuna integral.
o s? v? dau un exemplu, la întîmplare (vio aduce cartea):
(nu v? mai dau niciun exemplu!) (nu ?tiu ce s? aleg…)
oricum, cred c? ce voiam s? exprim e c? “filosofeala” e foarte des un soi de limbaj cult de lemn! 😀
Si tu nu incerci sa te dai mare, incercand sa-l injosesti pe acela si asftfel, oferindu-ti tie o aura de superioritate?
De acord. Autorii de genul asta urmaresc doar sa se expuna intr-o lumina favorabila si nu au nici o legatura cu lucrurile la care se refera, de cele mai multe ori, din intamplare.
Texte scrise de X am citit. Ca dupa o perioada au inceput sa ma enerveze si ca la scurt timp mi-au devenit indiferente e poate din cauza ca acum mi se pare mai mare provocarea sa spui lucruri complicate in cuvinte simple. 🙂
O dovada ar fi si blogul pe care ne aflam. 😛
@Monica: aaaaaaaaaaaaaaaaiiii, ce frumos!
@zet: omg, the pomo generator! 🙂 ce amintiri frumoase ne trezesti! 🙂
@Raluca: probabil ca doi pensionari surzi se intelegeau mai bine! 🙂
@vio: are imensa legatura! 🙂 in fond, limba de lemn au inventat-o tot niste oameni culti (intelighentzii rusi hegelieni); dar aici avem uneori de a face cu o chestie mai complicata – oameni care au invatat doua-trei jargoane (unul psihanalitic, unul marxist si unul derridadaist, de pilda) si jongleaza cu ele;
oameni care se cred inteligenti fiindca pot “insinua” niste jocuri de cuvinte (X, de pilda, e probabil foarte mandru ca a bagat in aceeasi propozitie “a se iti” si “textura”, si se gandeste ca prin asta “reitereaza ideea comuniunii textile dintre realitate – Maya’s veil – si limbaj – vezi povestitorul care ‘isi toarce vorba’ s.a.m.d.”)
oamenii care vorbesc, pur si simplu, intr-o limba de lemn (oricat de elevat) sau au “diaree verbala” (adica spun in propozitii lungi o chestie care noua ne ia de obicei 2-3 cuvinte) nici nu merita sa le dedicam un post;
noi aici incercam sa tintim mult mai sus! 🙂
@tezeu: pe scurt, nu.
@Textilist: 10x a lot! Gramo nu-si inchipuie ca spune chestii extraordinare; uneori spune lucruri super-banale; uneori le spune fiindca crede ca lucrurile alea trebuie sa fie spuse; dar macar nu le impopotzoneaza si nu le da drept Mari Adevaruri Profunde Si Extraordinare;
sunt destule lucruri pe care le-am gandit toti, si putem foarte bine sa discutam despre ele; fara sa ne credem mari Intelectuali Care Isi Dau Cu Parerea Despre Orice, De La Fotbal La Mecanica Cuantica, super-analisti economici politici, specialisti in managmentul resurselor de nu stiu care fel s.a.m.d.
Folose?ti cuvinte impresionante deoarece rostul cuvintelor este s? impresioneze. Sunt situa?ii în care se folose?te limbajul în mod ritualic, ca atunci, de exemplu, când faci un descântec. Ce în?elegi din cuvintele care se folosesc într-un descântec? Nici nu trebuie s? în?elegi ceva.
Se pare c? exist? asocieri de sunete, silabe ?i vocale, care impresioneaz? a?a cum impresioneaz? o melodie. ?i mai mult decât atât, cuvintele pot s? impresioneze prin amintirile pe care le activeaz?.
Sunt oameni pentru care nu este suficient s? spui “stinge te rog frumos ?igara pentru c? aici nu se fumeaz?” pentru c? nu vor s? în?eleag? ce spui ?i se raporteaz? pasional, ca ?i cum ar fi vorba de sup?r?ri personale. ÃŽn cazul acesta, pentru a ajunge s? realizezi ceea ce vrei trebuie cumva s?-i p?c?le?ti, s?-i impresionezi cumva. Sunt mai multe metode, iar folosirea unui vocabular dichisit poate s? conving?. ?i de fapt aici e problema – este deplasat s? încerci s? convingi pe cineva s? fumeze f?când recurs la filosofie.
Pentru c? de fapt, ceea ce deranjeaz? este nepotrivirea acelui vocabular de specialitate cu situa?ia în care se folos?ete. De exemplu, citatul din “autorul X” are în?eles în acest articol.
Pe scurt… era retorica 😀
Vai de mine!