[textul asta face parte din povestirea lui Macarie; pana sa-i pipaie mai bine identitatea lui Macarie, Gramo s-a hotarat sa mai arunce in scena un personaj; Cornelia o sa se intalneasca cu Macarie (si suntem foarte curiosi sa vedem cum vor interactiona), dar deocamdata trebuie sa plece de la serviciu catre casa]

Cornelia porni voiniceste catre casa. Intreprinderea asta ii cerea un anumit curaj, intrucat afara ploua mohorat, iar traficul era de-a dreptul infernal. Ca sa isi faca inima buna, incepu sa rememoreze intamplari din vremea copilariei (citise ea intr-o revista ca asta ar fi o “strategie de succes”).

Doar ca nu reusea sa isi aminteasca decat prostii. Isi aminti, de pilda, cum o batuse bunicul cu un papuc peste gura, fiindca a spus o vorba urata. Stateau in fata casei, iar in pomul din curtea vecinului se adunasera o multime de ciori. Iar ea spusese: “Sa-mi bag pula, ce de ciori!”

Nici nu stia prea bine ce inseamna cuvintele alea urate. Era o exclamatie pe care o auzise la copiii de pe strada. Bunicul, nici una nici doua, a inhatat papucul si jap, i-a sters una peste bot.

Cu astfel de amintiri nu reusea sa isi imbuneze inima. Se bucura, intr-un fel, ca nu mai e mica si nu mai mananca bataie. Pe de alta parte, era trista. Nu doar din cauza vremii. Directorul intreprinderii in care lucra pusese ochii pe ea.

Se intamplase asa. Intr-o zi o chemase la el in birou. Ii spusese direct, ca daca nu sta sa faca sex anal cu el, va fi data afara. “Si iti atarnam si o tinichea de coada”, adauga directorul. “Zicem ca ai furat, gasim noi ceva, n-o sa te mai primeasca nimeni!”

“Dar eu n-am mai facut niciodata asa ceva”, spuse ea. Ufff, oare de ce nu se multumea directorul cu o partida obisnuita de sex? Asta ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Dar asa,… Ce era ea, Sodoma!?

“Iei stampila asta”, ii spuse el rastit, intinzandu-i o stampila veche de lemn, cum nu mai foloseau decat cei de la servicul aprovizionare, pentru cine stie ce documente, “si o tii in fund, ca sa te obisnuiesti. Vii la serviciu cu ea in fund si pleci la fel. Si treci pe la mine in fiecare zi, sa te verific! Sa nu o scoti, ca daca te prind fara ea, ai zburat de-aicea, ai inteles?”

Dadu din cap. Ar fi vrut sa intre in pamant de rusine, dar nu putea nici sa isi piarda slujba. Lua stampila. Avea o coada rotunda, neteda. Lemnul era lacuit si patat un pic de cerneala.

Asa ca acum se indrepta spre casa, infruntand vremea mohorata si traficul infernal, cu coada stampilei infipta in fund. O deranja un pic la mers, dar se obisnuise. Se gandea ca, in fond, luase decizia cea mai buna. “O sa-si faca el damblaua si gata, am scapat!” Dupa aia totul o sa fie ca inainte – asa se gandea.

[va urma]