Mai tineti minte unde am ramas, nu? Aristotel “ne-a convins” ca pentru a fi fericiti trebuie sa fim ok (in termenii lui, virtuosi). Si a mai spus ca pentru asta trebuie sa invatam sa fim ok, sa ajungem sa avem niste calitati (tot in termenii lui, virtuti).

Calitatile astea ar fi in principal de doua feluri – unele pe care le inveti prin exercitiu (virtutile etice), si altele “mai teoretice” (virtutile dianoetice). Am vorbit despre cateva calitati de pe prima lista – curajul si cumpatarea, iar acum am ajuns la generozitate.

E interesant ca pentru el generozitatea nu e o “trasatura de caracter”, o chestie cu care te nasti. Este (ca si celelalte virtuti etice) ceva care se invata.

Am inteles ca spune ceva de felul asta: generozitatea are legatura cu datul si primitul banilor; orice om poate fi generos, oricat de putini bani ar avea, totul e sa le dea si altora bani, cand poate, in situatiile in care chiar se merita sa le dea bani. Si sa nu incerce sa faca rost pentru el de mai multi bani decat ar merita. In genere, un om generos e un om care nu da doi bani pe chestiile materiale.

Ca de obicei, trebuie sa gasim echilibrul intre doua extreme. La o extrema s-ar afla risipa (cei care dau bani aiurea, fara sa le pese de nimic si, eventual, nu accepta sa primeasca nici un ban de la nimeni, nici cand ar avea nevoie).

La cealalta e avaritia (despre care spune ca nu se poate vindeca). Avarul nu da nimanui nimic, nici cand ar putea sa o faca si ar fi potrivit sa o faca. Iar unii oameni penali, pe langa ca sunt avari, incearca sa ia bani din toate partile, cu orice pret, chit ca se fac de kakao in the process. 🙂

Acum vin cateva lucruri la care s-a gandit Gramo. In primul rand, de ce vorbeste Aristotel numai despre a da bani? Nu poti fi generos si atunci cand imprumuti bani fara dobanda, pe termen nelimitat, unui prieten? Sau cand ii dai cuiva o coliva? Sau cand ii faci un serviciu (de pilda, daca ii iei paltonul de la curatat)?

Chiar n-am inteles de ce trebuie sa fie vorba doar de bani. De ce sa nu ne uitam la o calitate mai generala. De ce sa vorbim despre generozitate la bani si carpanosheala, in loc sa vorbim despre altruism si egoism? N-ar fi fost mai simplu?

Apoi, n-am inteles de ce se vorbeste si despre a da si despre a primi bani. Daca incerc sa-i ajut si pe altii, dar nu vreau sa primesc nici un ajutor de la nimeni, inseamna ca nu sunt ok?

Si cum pot fi generos daca dispretuiesc bunurile materiale? Daca n-o sa-mi pese de bani si n-o sa castig suficient, n-o sa pot ajuta pe nimeni. Daca toti oamenii dintr-o tara vor fi generosi, in sensul asta, cum o sa mai aiba tara respectiva crestere economica?

In plus, chiar daca am bani, nu ii pot ajuta pe toti oamenii care ar avea nevoie de ajutor. Sunt o multime de oameni care au nevoie de ajutor. Cum aleg? E ok sa-i ajut mai intai pe prieteni si abia dupa aia, daca imi mai raman bani, sa ii ajut si pe oamenii necunoscuti?

Aici pot fi construite o multime de scenarii abracadabrante: am o suta de lei si ma roaga sa-i ajut o suta de oameni, dar nu le-ar folosi la nimic sa le dau cate un leu la fiecare. Sau: 10 oameni au nevoie fiecare de 10 lei, dar nu-i cunosc, iar cel mai bun prieten al meu are nevoie de 100. Pe cine ajut? S.a.m.d.

Nu e chiar asa de usor. Aristotel nu spune decat ceva de genul: trebuie sa cheltuiesti just, sa-i dai cui merita atata cat merita. Dar sunt o multime de situatii complicate. Cum ma descurc?

In fine, de ce trebuie sa ii ajut si pe alti oameni? Trebuie sa le dau bani cersetorilor? Nu platesc deja impozite? Nu ar fi mai ok ca fiecare om sa incerce sa se descurce pe cont propriu, fara ajutorul celorlalti?