Ca urmare a apelului disperat lansat de Gramo saptamana trecuta (vezi aici), Macarie a fost salvat! Hurray!!!!!! Pe parcursul procesului de salvare, insa, au aparut mai multi Macarie, iar acum nu mai stim care este cel care a fost salvat. 🙂
Unul (cel al lui alfi) e mediocru pe toata linia, dar are un destin cel putin interesant, altul (cel al lui monsoux) e bibliotecar si recuperator, un al treilea Macarie (cel al Ralucai) e preot, al patrulea (al lui flu) e dependent de Second Life, iar al cincelea (al oceanografului) e profesor la o scoala generala si plateste pensie alimentara.
Al saselea Macarie (al lui cavalera) e un tip dubios, despre care se zvoneste ca ar fi facut puscarie, al saptelea (al lui Johnny) este de fapt un program pe calculator, iar al optulea (cel trimis de Zoonapolitikon pe mail) s-a pierdut (odata cu attachmentul pe care nu l-am mai gasit 🙂 ).
Scaevola, pe de alta parte, a gasit mai multe (sorry pt. cuvantul asta) “constrangeri narative” de care ar trebui sa tinem cont, atunci cand ii conturam identitatea lui Macarie. Chestii foarte interesante, in orice caz.
L-am pus si pe Gramo sa se mai gandeasca la Macarie. Si s-a gandit. 🙂 Acum mai trebuie sa-l impingem de la spate sa si scrie. In orice caz, Macarie traieste, iar telenovela lui pretins filosofica va continua! 🙂
Scuze de lipsa attasamentului, nu stiu ce s-a intamplat. Intre timp, dau copy/paste la versiunea mea de poveste aici:
“(http://stefanov.go.ro/gramo/2007/09/03/a-doua-zi-macarie/ )“Macarie era, asa cum putem banui, bulversat. Ajunse acasa macinand gandurile astea, manca fara sa isi dea seama ce ia in lingura, ba chiar se si ineca la un moment dat cu un os de pui, se uita la lucrurile din jur cu un sentiment de nefamiliaritate si adormi cu sufletul greu.”
Dimineata Macarie se trezi cu un gust amar in gura si cu frigul in oase. Nu isi mai amintea ce mancase cu o seara inainte, dar nici nu isi batea capul cu asta. Se imbraca repede in hainele lui de zi cu zi, iesi din casa si incuie usa dupa el. Merse cativa pasi pe holul plin de aer rece si umed si in dreptul hidrantului din perete se opri. Baga mana prin spartura si pipai cu grija praful si paianjenii de pe langa furtunul putrezit. Plicul era acolo, ca de fiecare data cand omul inalt si fara expresie pe fata trecea pe la biserica. Plicul alb, lipit, si fara nimic scris pe el. Mutul isi facuse treaba si de data aceasta. Scoase plicul fara sa se uite la el si il baga in buzunarul de la piept. Apoi pipai buzunarul interior si ingust al raglanului vechi cu care era imbracat. Era acolo, il simti prin panza aspra si slinoasa a haine. Isi ridica gulewrul si iesi din cladire in ploaia marunta si rece.
Cu pasi repezi ajunse la biserica unde slujea de clopotar, se uita o clipa la cersetorii din poarta si intra in lacas. Intinse mana si si-o umezi cu aghiazma si apoi isi facu semnul crucii. Din cativa pasi era langa altar, ingenuchie, mai facu o cruce, si apoi se aseza in a doua banc ape dreapta bisericii. Partea barbatilor. Se aseza in genunchi pe scandura din fata bancii si spuse repede in gand un “Tatal Nostru”. Apoi se aseza pe banca si privi la ceas. Mai erau douazeci de minute pana sa traga clopotele pentru slujba.
In minte ii revenira iar gandurile despre Dumnezeu si despre masura fericirii in cantarul Domnului. “Daca Dumnezeu ne vrea fericiti, de ce nu ne-a dat un model. Si daca nu ne-a dat model, inseamna ca fiecare e liber sa fie fericit asa cum considera. Unii sunt fericiti cu lucruri marunte, altii sunt fericiti facandu-i pe ceilalti fericiti ….”
Simti o mana pe umar care-i risipi gandurile … Parintele paroh Suplicius il privea cu ochi blanzi.
– Macarie, iar te framanta gandurile. Prea multa framantare … Dumnezeu ne-a lasat sa ne cautam singuri fericirea si dupa calea ce o alegem intru fericire o sa intram sau nu in Impartia cerurilor … E vremea … mergi si trage clopotele.
Macarie se ridica si o lua spre iesirea din biserica. Inainte de usa, o lua la stanga si urca in clopotnita. Preotul avea dreptate … calea catre fericire e cea care da forma fericirii supreme pentru fiecare in parte. Slujba se termina repede si Macarie era liber sa isi vada de treburile lui.
*****
Se facuse seara si lui Macarie ii intrase frigul in oase dupa atatea ore de stat in strada, in gang. Dupa sjujba, in clopotnita, desfacuse plicul alb. In el gasise ce se astepta sa gaseasca, asa cum se intampla de fiecare data. Vis-Ă -vis de gangul unde statea era o cladire de birouri, inalta, din sticla. Era urata cladirea in amurgul burnitat si rece. O masina opri o clipa in fata cladirii si o femeie cobora repede din masina, fara sa mai astepte soferul cu umbrele. Din doi pasi sprintari intra in cladirea de birouri. Macarie traversa repede, ocoli cladirea si ajunse la o usa de serviciu. Intra in holul ingust, lung si intunecos din cladire. Stia exact unde trebuie sa ajunga … mergea cu pasi repezi si hotarati prin bezna, pipaind peretele. Cand simti o alta usa, se opri, o deschisa si cobora cateva trepte in penumbra. Se opri in intrarea de serviciu de la parcarea imensa. Masina era chiar langa el, pe jumate in intuneric. Isi pipai buzunarul interior si ingust de la raglan, strecura doua degete in el … se lasa pe vine in intuneric si astepta. Auzi usa liftului si sunetul tocurilor pe ciment. Apoi o vazu pe femeie cum se apropie si descuie masina. O astepta sa se intoarca cu spatele la el, apoi se repezi inainte, cu cutitul subtire din raglan in mana stagna. Femeia aproape nu simti nimic, nici macar taietura rapida in gat … doar Macarie simtea sangele caldut pe mana si mirosul de parfum de dama in nari. Se sterse de sange de haina femeii si apoi se intoarse catre usa pe care intrase si apoi in holul intunecat. Stia ca maine, dupa ce apar ziarele, banii ii vor fi livrati in contul Mutului, care va veni peste 20 de zile sa ii aduca partea. “Da,calea catre fericire …” gandi el. Se simtea mai linistit acum …”