A doua zi Macarie se trezi si isi facu un mic sandvich cu pasta de peste. Avusese tot felul de vise interesante, dar nu isi mai amintea nimic. Ziua de dinainte i se stersese si ea aproape complet din minte. Totusi, in mod miraculos, unele ganduri il trageau de maneca. Era ca si cand cineva i-ar fi dictat gandurile alea. Asculta. In mintea lui o voce spunea:

“Fericirea si mantuirea sunt doua lucruri diferite, sa nu le amestecam. Si un om nefericit se poate mantui si, la fel, si un om care e fericit toata viata, poate sa nu se mantuiasca. Poate Dumnezeu le-a lasat tuturor posibilitatea sa se mantuiasca, dar nu si posibilitatea de a fi fericiti.”

Moment in care Macarie se gandi pe cont propriu: “Dar, presupunand ca exista Dumnezeu, nu ar fi asta un targ cam meschin? Sa iti sacrifici fericirea de dragul mantuirii? Daca Dumnezeu ne iubeste, atunci el trebuie sa ne fi dat si posibilitatea de a fi fericiti, si asta e un lucru foarte interesant. As vrea sa ma gandesc mai mult la asta!”

Tocmai atunci suna telefonul. Macarie era chemat intr-un loc important, unde trebuia sa faca o treaba importanta. Importanta, dar plictisitoare si lipsita de orice interes pentru majoritatea oamenilor, asa ca n-are rost sa vorbim despre ea.

O sa ne concentram, mai bine, la gandurile lui Macarie. El isi spunea: “Ei bine, daca exista Dumnezeu si el e bun si drept, inseamna ca pentru fiecare dintre noi calea catre fericire ar fi una care ne depersonalizeaza. Sau nu? Daca Dumnezeu ar avea un soi de cantar in care sa puna virtutile si talentele fiecaruia si sa le echilibreze?

Atunci fiecare ar putea fi fericit in felul lui personal, dar fiecare ar avea sanse egale, in ochii lui Dumnezeu, la fericire. Dar cum sa pui intr-un cantar inteligenta si talentul artistic? Sau indemanarea practica si bunatatea sufleteasca?”

Macarie era, asa cum putem banui, bulversat. Ajunse acasa macinand gandurile astea, manca fara sa isi dea seama ce ia in lingura, ba chiar se si ineca la un moment dat cu un os de pui, se uita la lucrurile din jur cu un sentiment de nefamiliaritate si adormi cu sufletul greu.

[poate va urma 🙂 ]