Aristotel pare sa incerce in continuare sa cartografieze teritoriul cumpatarii. E interesant, intr-un fel. Nu-ti ofera o reteta, nu-ti spune “uite cum sa faci sa fii cumpatat”. Iti spune doar ceva de genul “uite unde se pune problema cumpatarii si unde nu se pune si de ce ar trebui sa fii cumpatat; cum reusesti sa te abtii, e problema ta.”
Chestia asta e, intr-un fel, caracteristica pentru un anumit fel de a gandi. E felul de a gandi al celor care au incredere in ratiune si se adreseaza ratiunii – “daca ratiunea ta va fi convinsa de faptul ca e bine / potrivit / oportun sa faci asa, atunci o sa gasesti singur(a) calea…”
Si ce spune el, de fapt? Ca e normal sa iti fie foame si sa ai chef sa faci sex. Dar ca nu mai e ok sa faci din lucrurile astea o obsesie. Ok, mai sunt niste nuante pe care s-ar putea sa le fi pierdut. π
Sunt, de fapt, doua cazuri: sa-ti placa niste chestii care n-ar trebui sa iti placa (n-ar fi natural sa iti placa) si sa-ti placa lucruri pe care le plac toti, dar prea mult. Primul caz e foarte intersant. Sa zicem ca imi place sa ating cu degetul metalele acoperite de rugina (cine se prinde unde bate aluzia asta are o bere de la Gramo). E weird, ok, dar cui ii fac rau? De ce ar trebui sa ma abtin?
Sau sa zicem ca imi place o chestie care nu e doar weird, ci e chiar detestata de altii. Sa zicem ca e vorba de sexul anal. De ce sunt necumpatat(a)?
So, fie Aristotel bate campii, fie nu ii bate, dar n-a inteles Gramo ce vrea el sa spuna. Dar sa continuam.
Aristotel vorbeste despre placerile care “nu-ti pericliteaza sanatatea si buna stare corporala”. Pai,… sexul anal nu-ti pericliteaza nici sanatatea si nici buna stare corporala. Si nici mancatul bilutzelor de ceara din ureche nu iti pericliteaza sanatatea, desi e o chestie pe care probabil ca o detesta majoritatea oamenilor.
Ar trebui sa reiasa, dupa Aristotel, ca mancatorul de bilutze de ceara din ureche e necumpatat. Dar e ciudat. El ar putea sa fie o persoana foarte cumpatata, din toate punctele de vedere. Sa nu manance prea multe bilutze, sa nu le manance in public s.a.m.d.
Care e miza discutiei acum? Miza e asta: Aristotel incearca sa ne invete ce e cumpatarea, iar Gramo il suspecteaza ca nu vorbeste cu adevarat despre cumpatare, ci despre alte chestii.
Si tot in pasajul asta Aristotel pare sa ofere si un soi de argument: “uite de ce trebuie sa fii cumpatat! fiindca daca nu esti, atunci te agati intr-un mod complet aberant de cate o chestie care iti produce placeri si ajungi sa suferi ca dracul daca iti lipseste chestia respectiva; in schimb, daca te abtii, nu o sa simti nici o frustrare atunci cand iti lipseste chestia aia.
Hmmm,… Toate placerile dau dependenta? Toate sunt ca niste droguri? N-as putea sa ma bucur intr-o noapte de sex in cele mai interesante feluri si dupa aia sa nu mai fac sex luni de zile?
In fine, s-ar putea sa fi batut un pic campii, dar inca nu e limpede ce este cumpatarea pentru Aristotel si de ce cumpatarea asta ar fi o conditie necesara pentru o viata fericita (fiindca, in fond, despre asta vorbim – despre fericire, nu?) Mai vedem,…
“imi place sa ating cu degetul metalele acoperite de rugina”
— sa fie Andrew Monk? π
In genere oamenii vorbesc despre cumpatare si au pretentia de a-i invata si pe altii de parca ei insisi ar fi absolvit magna cum laude lectia virtutii. Sunt cu totii niste ipocriti si conceptul pe care discursul lor il articuleaza imi pare ca provine din dezamagire. Pur si simplu, refuza sa gandeasca altfel decat in felul in care o fac si nu pot pricepe unele experiente, indeobste pentru ca refuza cu obstinatie sa isi experimenteze limitele. Afirma ca omul nu poate intelege timpul, dragostea, fericirea ca instincte universale, dar in realitate le e teama sa le indure povara, proportiile, daruirea lor! Si deoarece individul e incapabil sa se patrunda de aceste apanaje straine lui, singurul lucru care ii ramane in aceasta viata e cumpatarea. Dar cati dintre cei care propovaduiesc sus si tare cumpatarea au simtit cum e sa te destrami, parjolindu-te poate, dar astfel incat jertfa ta alimenteaza o flacara superioara? Nu cred ca aceasta cumpatare exista… in realitate. Si nici virtutea, Virtutea insasi: nu sunt decat lucruri mari care trebuie facute si pe care oamenii le numesc Bine. In fond, in anumite circumstante, oricine poate simtii virtutea intr-o oarecare masura. Dar nimeni nu poate simtii fericirea fara experienta necumpatarii. In cautarea fericirii e conturata necumpatarea. Oamenii spun ca in acel haos, in acea miscare browniana a simturilor necugetate nu exista fericire, dar cred ca se inseala. Cumpatarea e doar alinarea singuratatii si a neputintei. Numai in acele clipe, in acea inclestare, in acea necumpatare ajungi sa intelegi ce este fericirea, adevarata fericire. E singura care continua sa existe. Si in fapt, tocmai acestia sunt cei mai necumpatati dintre noi pentru ca nu poti cunoaste cu desavarsire ceva daca nu esti constient si de reversul acestuia. Rau e sa cauti adanc in ruinele fiintei tale si sa nu afli nimic, nici macar cenusa. Dar cel mai mare rau care poate sa existe si cea mai odioasa necumpatare e sa nu ai curajul de a recunoaste ce ai gasit. E mandria acelui om care se considera cumpatat doar pentru ca respecta o dogmatica socio-culturala pe care adeseori nu o intelege si frica de a trai alaturi de cel care esti acum, alaturi de tine insuti. De a-ti spune cu toate sinceritatea ca nu a mai ramas decat un singur gest necumpatat, acela de a nu fi constient de tine insuti. Apoi, fericirea nu este direct proportionala cumpatarii. Nu cred ca prin fericire sau cumpatare te legi de viata, ci prin clipe. Prin ele trebuie sa te legi de aceasta viata si sa ajungi sa o intelegi intr-un fel care sa te faca fericit, lucru pe care toti oamenii il dorec cu disperare. Unele clipe sunt de o asemenea sensibilitate, de o asemenea durere, de o asemenea profunzime, incat valoreaza mult mai mult decat o singura traire, si asta nu pentru ca acest cuprins al lor te-ar elibera spre pura fericire, ci pentru ca tocmai fericirea se preschimba in acele clipe pure ca si cum nu te-ai misca deloc si te crezi deja foarte departe. E ca si actul iubii. Cel putin asta consider personal despre fericire si cumpatare.
@mircea: Gramo se gandea la Salad Fingers π
@Andy: 10x pentru comentariu; daca vrei sa te lamuresti mai bine cu ceea ce incearca Gramo sa faca in posturile astea, poti sa te uiti aici.