Sa zicem ca ai un caine pe care l-ai crescut timp de 10 ani, de cand s-a nascut si pana acum. Si tocmai ti s-a nascut un copil, pe care doctorii l-au luat inainte sa il vezi. Iar acum vine la tine un vrajitor rau si spune ca pe unul dintre cei doi n-o sa-l (mai) vezi niciodata.
In care caz ai suferi mai mult, daca nu l-ai vedea pe caine sau daca nu l-ai vedea pe copil?
p.s. Orice asemanare cu persoane si cazuri reale e total intamplatoare.
o alegere evidenta intr-un sistem de optiuni nedrept. trist dar..
putin offtopic: la modul cum ai pus problema dpdv logic imi pare rau pt caine..e clar ca el va fi cel pe care nu-l vei “mai” vedea.
oricum n-o mai duce mult cainele
Nu ?tiu ce vr?jitor a venit la tine… mie dac? mi s-ar oferi cineva s?-mi spun? din viitorul meu, l-a? alunga pe loc. Dac? ar insista, i-a? da ?i un pumn în gur?.
E anost s? ?tii ce se va întâmpla, fie bune, fie rele…
Ah, ?i apropos de câine… am avut unul care era de-o vârst? cu mine. ?i a murit când aveam amândoi 12 ani. Am plâns atunci dou? s?pt?mâni în continuu. ?i ce e cel mai ciudat… au trecut 8 ani de atunci, ?i uneori m? mai gândesc la el… m? mai uit la înregistr?ri video din când în când… 🙁
E absolut clar ca din moment ce 10 ani ati fost impreuna e o pierdere grea. Dar si sa pui in balanta pe un gramokid pe care il stii de 10 zile mi se pare aberant.
Du gramodogul la gramoparents si ai rezolvat problema!
Aveti grija cu parul de pisica si bebe… 🙂
cateii si copii traiesc atit de bine impreuna, numai un vrajitor rau ar putea sa abereze cu alegeri pe care nu e nevoie sa le faci …
bai, io stiu doi oameni care au si copil si pisica si care convietuiesc fericiti. si eu am pisica. si cand o sa am si copil, o sa am si pisica si copil. asta e. vrajitorii should get used to the idea.
Nu ar trebui sa alegi intre nimic.Ar trebui sa gasesti un compromis.
Eu as prefera sa nu-l mai vad niciodata pe vrajitor :-p
(cred ca pt asta e buna faza aia cu pumnul in nas) :-))
Buna ziua 🙂 Scuze ca postez comment-ul asta total offtopic si aiurea, puteti sa-l stergeti dupa ce-l cititi
Sunt Raluca Enescu, ne stim de la Bookcrossingul de la Carturesti.
In primul rand, felicitari pentru…foarte multe chestii: pentru bebe, pentru blog, pentru viziune etc.
As avea o mica propunere de colaborare pentru dumneavoastra: eu sunt militanta pentru Drepturile Omului in Birmania -puteti sa vedeti despre ce este vorba pe http://www.initiativabirmania.lx.ro
Avem pe site o petitie-pe moment nu merge, de luni incolo o s-o puteti semna, pentru a o elibera pe Aung San Suu Kyi si pe detinutii politic din Birmania
In cursul urmatoarelor saptamani, sper sa organizez, impreuna cu Primaria Sectorului 2, o actiune deinformare si de lansare si promovare a site-ului/petitiei, cu proiectii video, discutii-ceva de genul asta; sunt in cautare de invitati-oameni destepti care sa vina acolo si sa spuna cateva cuvinte prin care sa convinga publicul sa se implice intr-o campanie pentru Birmania
Pentru ca imi place foarte foarte mult blogul dumneavoastra, ma gandeam sa va propun (amandurora!) sa participati la eveniment.
Data o s-o stabilim cat de curand, in functie de programul invitatilor-in mod sigur o sa fie cineva de la Academia Catavencu-eu sper-Mircea Toma, daca nu altcineva, cu siguranta si cineva de la fundatia Soros.
Sa-mi spuneti ce date v-ar conveni, pentru ca in functie de asta si de ce vorbesc si cu cei de la Soros si cu altii o sa stabilim data exacta a evenimentului
O alta rugaminte pe care as avea-o: dupa ce stabilim data, sa dati un anunt pe blog ca se tine evenimentul-si sa-l pasati si la alti bloggeri-aveti mai multe contacte decat mine!
Daca v-ar interesa propunerea, va rog mult de tot sa ma contactati la raluca.enescu@gmail.com sau raluca.enescu@burmadigest.org.uk
Cu multumiri si pupici bebeului frumos si pisicii (salutari de la Sheila, mata mea),
Raluca Enescu
Ipotetic vorbind, intr-o casa mare pot convietui atat un animalut, cat si un copilas fara ca acestia sa se intalneasca prea des… 🙂
daca incercam sa privim aceasta dilema afectiva ca pe un experiment, excluzand orice asemanare cu realitatea gramosilor intrebarea e pertinenta. caci intr-adevar fata de cine ai, pentru moment mai multa afectiune reala, fata de un animal pe care il stii si il iubesti de 10 ani sau fata de un copil pe care doar il gandesti ca fiind al tau, ca fiind “a human beeing”. Totusi, pentru ca nu ai apucat sa il vezi, si pentru ca din formularea “ti s-a nascut un copil” inseamna ca nu tu l’ai purtat in burta, deci din nou raporturile directe cu acest copil sunt destul de restranse (este putin diferit in cazul femeilor, desi nu radical diferit), este din nou pertinenta dilema afectiva. Adica pe moment omul are o istorie afectiva,o relatie deja construita cu catelul lui, pe cand pentru copil are o afectiune proiectata, o afectiune ce se va dezvolta in timp. Dilema este subliniata de 2 expresii “ti s-a nascut un copil” si “n-ai apucat sa-l vezi” deci toata relatia cu copilul este imaginara, bazata pe precepte socio-culturale. Caci la extrema, daca ne-am imagina ca omul nostru traieste pe o insula pustie si habar nu are ce-s aia copii si ce devin ei mai tarziu…etc atunci poate ne-ar fi si mai clar ca prietenia lui de 10 ani cu cainele este mult mai pretioasa. Dar chiar si astazi nu trebuie exagerat sentimentul patern, (si dealtfel nici cel matern) si pus sub litera de lege, caci desi socant pentru unii, acesta se construieste si se perfecteaza in timp, el nu este un intinct.
etic? aplicata… e o situa?ie decizional? fals?. alegi con?tiin?a poten?ial?, alegi perspectiva. un cîine de 10 ani oricum e pe duc?. dar chiar de avea doar trei… se pune problema unei decizii? 😀
oricum, sînt convins c? nici nu se punea problema, postul fiind menit doar s? exprime regretul fa?? de posibilitatea de a “pierde” cîinele.
m? rog.. cred c? m-am luat prea în serios! just in case… choose the kid, dudes! :))
sd 😀
ps am inteles de ce este sau poate fi o dilema, ceea ce nu inseamna ca pledez pt caine.
vrajitorul cel rau sucks! 🙁
nu as renunta la caine…
well, chiar nu era nimic legat de noi; era doar o chestie teoretica; impresia pe care am avut-o a fost ca ai suferi mai mult sa nu-l mai vezi pe caine, fiindca acolo exista un atasament mult mai mare, format intr-un timp indelungat etc.
(un titlu mai bun ar fi fost, poate, “o falsa dilema afectiva” 🙂 )
si eram curiosi daca si voua vi se pare asa; bineinteles ca in realitate, daca chiar ai fi fortat sa alegi (pacat ca nu toata lumea a dorit sa se confrunte cu situatia asta), ai renunta la caine;
dar asta inseamna ca ar conta mai mult altceva decat ceea ce simti – datoria, morala, obiceiurile oamenilor etc.
@Raluca Enescu: de ce ne vorbesti brusc cu pluralul de politete? suntem tot noi 🙂 e misto ce faci si poate vorbim pe mail; daca vrei, poti sa pui un post (sau mai multe) in lumea lui Gramo despre actiunea respectiva (ne trimiti pe mail si il punem noi, dar tu vei fi autoarea);
dar sa venim sa ne dam cu parerea (intr-un timp asa de scurt) despre un lucru pe care abia l-am aflat ar cam suna a ipocrizie si impostura intelectuala pentru noi;
o sa incercam sa ne informam; vb, succes!
In romania poti cumpara din amandoi de-a gata, pe de alta parte copil poti sa mai faci, am inteles ca e si distractiv… unilateral distractiv… Caine… well…
Ok, hai sa par si eu uman o data in viata asta, aleg copilul, desi cainele e de neinlocuit…
Una este un copil si alta este un caine. Chiar daca l-ai crescut atata timp, tot copilul ramane pe primul loc. Pentru ca in timp o sa ai mai multa grija de el decat de caine, oricum.
Dilema asta imi aduce aminte de o vrajitoare rea, foata colega de munca. La un moment dat, a stat ea si s-a gandit si a scos o “pilda” foarte inteligenta… Si mi-a trantit-o direct in fata: “Auzi, fata… Tu ca sa faci un copil trebuie sa astepti sa-ti moara cainele…”. Am crezut atunci ca nu aud bine, ca nu-i posibil asa ceva… Numai ca apoi a inceput ea sa-mi tina nu stiu ce prelegeri despre nu stiu ce alergii si tot felul de chestii. La care eu i-am spus: “Draguta, copilul daca nu se obisnuieste cu cainele, n-are decat sa creasca la bunica-sa intr-un glob de sticla. Ca eu nu dau cainele afara pentru mofturile lui!”. Si, in consecinta acum am doi caini si nici un copil 😀 . Dar, sper, o sa vina si el, copilul, si vom fi o mare familie fericita: mama, tata, copilul si doi prieteni de incredere la care nu as avea puterea sa renunt vreodata 🙂 .
na, si se intreba unii vrajitori de ce si-o fura rau de tot (cu bataia, cu ce altceva) de la unii clienti?!? 😉 io unu’ chiar nu stiu ce as alege… prea dureros sa ma si gandesc… da’ la ce au inteles altii: junioru’ meu se intelege cu cainele maica-mii de minune (asta e singuru’ motiv care-l mai tine in viata pe caine… ca maica-mea l-a crescut mai rau ca aia de lupte 🙁 da’ cand l-am adus pe junior acasa cainele s-a instalat sub patul lui, de paza… a mai facut ceva de-astea de-atunci…)