[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere; sorry! 🙂 ]

XI

Dintre dorinte, unele par sa fie comune tuturor oamenilor, altele particulare si adaugate naturii. De exemplu, pofta de mancare este naturala, caci orice om, cand simte nevoia, doreste mancare sau bautura, uneori si una si alta si, precum spune Homer, barbatul tanar si cel in floarea varstei doresc si placeri conjugale. Dar dorintele oamenilor sunt diferite, nu toti doresc acelasi lucru. De aceea pare sa existe in noi ceva propriu fiecaruia, desi tine in acelasi timp si de natura; pentru ca, desi fiecaruia ii place ceva, unele lucruri plac tutoror mai mult decat oricare altele.

In ce priveste dorintele naturale, putini sunt cei ce gresesc, si asta doar intr-un sens, anume prin abuz; caci a manca sau a bea orice pana la imbuibare inseamna a depasi prin cantitate ceea ce respecta cerintele naturii, pe cand dorinta naturala consta in simpla satisfacere a nevoii de hrana. De aceea asemenea oameni si sunt numiti lacomi, pentru ca ei isi umplu stomacul mai mult decat au nevoie; dar la asa ceva ajung firile cu totul servile.

In ce priveste placerile particulare, insa, multi oameni gresesc si in multe feluri. Caci, oricare le-ar fi preferintele, necumpatatii intrec in toate masura, fie gasind placere unde nu trebuie, fie mai mult decat trebuie, fie in mod vulgar, fie intr-un fel nepotrivit. Lor le plac uneori lucruri ce nu s-ar cuveni sa le placa (fiind detestabile), iar daca le place ce se cuvine, le place mai mult decat trebuie si se bucura de aceasta in mod vulgar. Evident, excesul in ce priveste placerile inseamna necumpatare, iar necumpatarea este blamabila.

In ce priveste durerea, insa, nu se intampla ca in cazul curajului, cine o suporta nefiind numit pentru aceasta cumpatat, nici necumpatat in caz contrar, ci necumpatat este socotit cel ce sufera mai mult decat se cuvine cand nu are parte de placeri (astfel incat placerea insasi ii produce durere), iar cumpatat cel ce nu sufera din cauza absentei placerilor sau a renuntarii la ele.

Desigur, necumpatatul doreste toate placerile sau pe cele mai mari si este manat de dorinta pana intr-acolo incat le prefera oricarui alt lucru; de aceea sufera si cand nu le obtine, si cand le doreste. Caci dorinta este insotita de durere, oricat de absurd ar parea sa suferi din cauza placerii.

In schimb, foarte putini sunt cei ce renunta cu totul la placeri sau se bucura de ele mai putin decat trebuie. O asemenea insensibilitate nu este deloc omeneasca. Pana si celelalte fiinte fac deosebire intre alimente si unele le plac, altele nu; daca insa pentru cineva nimic nu este placut si nu face deosebire intre ceva si altceva, acela este foarte departe de a fi om. Un astfel de om nu a primit un apelativ special, pentru ca aproape nu exista.

Cumpatatul, insa, pastreaza masura in legatura cu toate acestea. El nu gaseste placere in ceea ce place cel mai mult necumpatatului, ci mai degraba asemenea lucruri ii provoaca dezgust, si in general nu se bucura de ceea ce nu se cuvine. De altfel, nici una dintre placeri nu le doreste decat cu masura, nici mai mult decat trebuie, nici cand nu trebuie si asa mai departe. Placute fiindu-i cele care-i sunt utile pentru sanatate sau pentru buna stare a corpului, el va tinde spre acestea cu masura si cuviinta; iar dintre celalalte placeri le va alege pe cele care nu-i pericliteaza sanatatea si buna stare corporala sau nu se opun frumosului moral si nu-i depasesc mijloacele materiale. Cel ce prefera sa faca invers iubeste placerile mai mult decat valoreaza ele, pe cand omul cumpatat, dimpotriva, se comporta conducandu-se dupa regula rationala.