– Vrem sa ne petrecem viata in fata calculatorului?
– Nu, desigur!
– Si de ce nu? In fond, de ce nu? De ce sa nu murim cu ochii lipiti de monitor?
– Hmmmm,… Care e problema?
Ce ne ofera realitatea? Pe net putem vorbi liber, chiar daca suntem timizi si n-am schimba doua vorbe pe strada. Pe net putem sa ii banam pe nesimtiti, nepoliticosi s.a.m.d. (da, Darius, nu e suficient sa fii inteligent; nu e suficient nici macar sa fii genial; chiar daca Gramo nu e la fel de megaloman(a), e totusi Gramo, si isi poate alege relatiile virtuale cu multa grija 🙂 )
Avem mijloace pentru a ne proteja de oameni necivilizati, nashpa etc. in real life? Da, avem. Mestecam guma, sa nu mai simtim mirosurile, ne punem casti in urechi, mergem pe jos in loc sa folosim transportul in comun, evitam locurile aglomerate s.a.m.d.
Dar in mediul virtual? Oooooooo, e mult mai usor sa-i ignori pe oamenii penali in mediul virtual. Aici e parfum.
Si e mult mai usor sa iti exprimi imaginatia in mediul virtual (offffff, scrisesem din greseala “virutal” – nu, noi chiar nu vrem sa producem chestii virale).
Iar acum hai sa batem campii! 🙂 Am auzit de oameni care isi inchipuie ca sunt “vectori de opinie” sau “formatori de gust” sau “critici culturali” ai societatii actuale. Mari intelectuali, jurnalisti fitzosi, analisti, “filozofi”, politicieni etc.
Gramo o va lua de la 0 de ori de cate ori e nevoie. Pe net e usor sa o iei de la 0. Mereu faci asta. Iar riscul de a-ti da in petec behaind ca tu esti marele X sau marea Y e urias. Gramo nu e marele jurnalist X sau marea intelectuala Y. E Gramo, asa cum ati putut vedea.
Acum,… sa revenim. Ce ne ofera realitatea? Realitatea ne constrange sa jucam niste roluri. Rolurile pe care ni le baga pe gat societatea (fara casting): esti casatorit(a)? – u should do this and that! esti “intelectual(a)”? – Asa trebuie sa te porti! Ai peste 20 de ani? – Trebuie sa iti infigi un morcov in fund! etc. etc. etc.
Mediul virtual ne permite sa scapam de rolurile astea de rahat (pardon de expresie, dar nu se mai putea). Cateva duzini de oameni care comunica, se iubesc, creeaza impreuna, isi impartasesc lumea lor s.a.m.d… – asta e greu de realizat in real life. Dar pe net?
Vrem sa fim super-realisti si cu picioarele pe pamant, sau idealisti?
Netul e o descatusare binevenita. Eu, de exemplu, sunt avocat. In timpul meu liber ascult mult rock. Cum ar fi sa intru in judecatorie cu tricoul cu Metallica sau cu castile ascultand Marilyn Manson? Sau sa incep sa fredonez “Im going off the rails on a crazy train”…si pe urma sa ii spun judecatorului ca inculpatul, saracul de el, e nevinovat… chestii de prejudecata, dar care ne transforma.
@labyrinthys: dar o meserie care te sileste sa nu mai fii tu insuti (var: tu insati),… I mean,… fara nici o rautate / invidie / etc…. nu e un esec?
as vrea o transpunere a virtualului in real, dar poate ca atunci ar disparea din farmec…
Dar daca nu erati amandoi, daca nu va aveati unul pe celalalt, mai era asa multumitor virtualul ?
Adica… e super ok virtualul, voi fiind un cuplu, dormind seara unul langa altul si toate celelalte lucruri mici si minunate ale vietii de cuplu. Dar daca erati singuri, oricare dintre voi, va mai multumea ?
Si cu durere trebuie sa raportez ca virtualul devine la fel de conventional side limitator in rolurile care pot sa fie jucate ca si realul. Nu in aceiasi masura, adica mai are pana sa fie total reglementar si reglementat. Asa ca eu zic ca poti sa fii tu insuti si in real si in virtual daca incerci putin si iti creezi spatiul necesar.
cateodata face bine pierderea in virtual
Atat realul cat si virtualul este creat de mintea omeneasca , nu stiu de ce ne place sa ne pacalim singuri , ca am fi mai fericiti intr-un loc sau altul (real sau/si virtual). Incercam sa schimbam directii : sus, jos , stanga, dreapta … sa mutam cursorul … pe aici e mai frumos, pe aici e mai facil …primii care vor adormi vor fi copii care au jucat prea multe roluri…Suntem prinsi in capcana timpului si a spatiului…Stiu ca nu stiu sa raspund la intrebare.
Eu din tot textul nu am inteles de ce dupa varsta de 20 de ani trebuie sa-ti infigi un morcov in fund…
@Andrei Crivat: sa vedem,… well, n-am fost dintotdeauna impreuna; am stat si singuri, destul de mult timp; eram mai nemultumiti atunci de chestiile de pe net? nu;
[dupa 5 minute]
dar am inteles altceva din ceea ce spui: ca nu traim doar pe net; ca avem si o viata reala; e adevarat;
dar problema noastra apare atunci cand vrei, pe langa chestiile obisnuite din viata, sa faci lucruri in plus, sa discuti cu oameni, sa creezi ceva, sa te implici mai mult intr-o comunitate etc.
lucrurile astea in plus le poti face in “real life” sau pe net (ceea ce nu inseamna ca nu sunt reale); iar noi ne-am gandit in ultima vreme ca merita sa ne orientam mai mult spre net 🙂
@moromete: sure, sa fii tu; dar nu e mai usor sa fii tu, asa cum vrei sa fii, acolo unde ai mai multa libertate, adica pe net?
@Nicole: realul e creat de mintea omeneasca? hmmmmm,… cui i-a trecut prin minte ornitorincul? si de ce n-avem fix atatia bani cat ne gandim ca ar trebui sa avem, daca realul e creat de mintea noastra? 🙂
@mihai: fiindca daca nu te porti “ca la varsta pe care o ai”, societatea face ochii mari; mai poti sa joci sotronul sau elasticul la 20 de ani? – nu; asta e morcovul!
E posibil sa ma fi inselat,inseamna ca realitatea exista in afara noastra … si atunci – cine a creat-o?
Eu cred ca problema “real sau virtual” nu exista, cred ca raspunsul e simplu, “real si virtual”. Asta pentru ca – din fericire, spun eu – in general avem o singura personalitate, pe care incercam sa o exprimam cat mai bine in ambele medii. Atat realul cat si virtualul au avantaje si dezavantaje, diferenta majora fiind ca virtualul are, cel putin deocamdata, o evolutie mult mai rapida si mai spectaculoasa.
Una dintre caracteristicile virtualului despre care se vorbeste foarte mult este anonimitatea. Dar anonimitatea exista si in lumea reala, doar ca nu mai e la moda… Am citit in carti despre scrisori de amor anonime, sau de scrisori inveninate nesemnate – ati trimis vreodata una? Eu nu, si din acelasi motiv aleg sa nu fiu anonim pe net, aleg sa-mi asum ceea ce spun. Anonimitatea o vad justificata, atat pe net cat si in viata reala, de actul artistic. Da, poti fi poet si poti semna sub pseudonim – in aproape toate celelalte cazuri, sa nu te semnezi imi pare de prost gust. Bine, pe net nu e momentan cazul sa fim atat de categorici, dar eu cred ca se tinde spre de-anonimizare.
O alta caracteristica a virtualului este ca e ieftin. Din pacate (sau nu 🙂 ), si lucrul asta se va schimba. Deja avem reclame pe internet, sunt multe site-uri care ofera continut contra cost – lucru de neimaginat acum 10 ani. Personal sunt de acord, mi se pare ca munca de calitate trebuie rasplatita indiferent de medium. Dar, repet, in momentul de fata virtualul este ieftin si eficient: daca sunt un pictor necunoscut, imi este mult mai simplu sa fac o galerie virtuala decat sa gasesc o galerie reala care sa-mi expuna munca. Dar, chiar si asa, e nevoie de profesionalism pentru a ajunge cunoscut in virtual, la fel cum e nevoie in real.
Revenind de unde am plecat, cred ca cele mai bune rezultate, indiferent de ce iti propui, le obtii imbinand realul cu virtualul: sunt doua medii care se potenteaza reciproc, se dezvolta unul pe altul.
@Gramo&Nicole:
Well, mie nu-mi trece prin minte (adica nu sunt constient de asta) sa-mi reglez pulsul in functie de efort, dar totusi el este reglat.
Astfel, un ornitorinc poate este creat in mintea mea printr-un mecanism ascuns constiintei mele, la fel cum decizia de a regla pulsul este ascunsa constiintei mele.
Realul deci ar putea fi o singularitate epistemiologica* (man, i’m good :D), parte a entitatii care sunt eu al carui efect asupra constiintei mele este delirul acesta de zi cu zi numit realitate. Poate constiinta mea si s.epistemiologica sunt legate printr-un feedback, el insusi alta singularitate.
G.
*Cand zic singularitate ma gandesc la acele singularitati din fizica numite in mod comun black holes, ascunse de Univers in spatele event horizont-ului lor. Prin “singularitate epistemiologica” vreau sa zic (intr-un mod foarte pompos, dar al naibii de sugestiv [pentru mine :D]) ceva ce nu poate fi cunoscut.
@ gramo raspuns: Meseria nu ma sileste sa fiu altfel decat sunt. Hainele nu ma schimba pe mine ca individ. Si gramo a sters pozele acelea :), dar asta nu v-a facut sa va schimbati modul de a gandi, desi s-a supus presiunii din viata reala. Right?. E cam acelasi lucru. Eu sunt in continuare aceeasi persoana; ideea era ca in viata reala nu poti “defila” cu tot ceea ce te reprezinta fara sa risti oprobiul public.
Faptul ca stai pe scaun si tastezi nu inseamna ca iti petreci viata, nici nu are cum sa insemne una ca asta.
Se vehiculeaza ideea ca Internetul ar fi (in sfarsit!) comunitatea cea mai democratica! Ma gandesc insa la acordul incheiat intre Google si guvernul Chinei prin care “Do no evil” nu mai e valabil. Nu ne ofera virtualul doar iluzia ca suntem liberi?
Eu am 55 de ani si am terminat facultatea in 1975. Atunci a fost tradusa la noi cartea lui Alvin Toffler, Socul viitorului. Printre altele, Toffler prevedea ca la sfarsitul mileniului se va produce o insingurare a individului, care nu se va mai deplasa la locul de munca ci va accesa date de pe serverul firmei sau companiei si va lucra pe computerul de la domiciliu (exprimarea poate ca nu era in acesti termeni, dar aceasta era ideea). Sigur ca atunci mi se parea SF sa ai calculator acasa. In acea vreme in Ro erau 4-5 calculatoare, adica niste “dulapuri” imense, IBM, IRIS 50 si Felix C256.
Predictia lui s-a adeverit. Din 1996 de cand am intrat pe net
mi-am neglijat prietenii de-o viata, iar cand m-am conectat la internet si acasa, am rupt legatura cu aproape toti. Diferenta de varsta intre noi a crescut ametitor. Nu mai avem subiecte comune de discutie si atunci cand ne intalnim nu pot sa-i urmaresc, pentru ca abordeaza subiecte domestice care ma plictisesc si nu stiu cum sa scap. E o deja o boala si cred ca netratabila!
Fiind mai tineri ar trebui sa gasiti un mijloc de a evita o astfel de dependenta.
Sunt dependent de net si cred ca psihologii nostri nu sunt pregatiti
pentru a-i ajuta pe cei cu astfel de dependente.
Adica, mai concret: cam ce chestii poti sa faci pe net si nu poti sa faci in realitate? Bun, nu poti “bana” la propriu, dar poti “bana” la figurat -de exemplu nepunand la suflet o vorba,o discutie… (O. K. de cele mai multe ori asta poate nu e un lucru moral.)
Dar in real life poti sa faci mult mai multe lucruri decat pe net -iar pe unele mult mai repede (poti, de exemplu, inlocui fraze intregi printr-o privire, un gest, sau aratand cu capul intr-o parte).
Poti sa fi cine vrei (daca depui ceva efort), poti si sa “banezi”…
Pe net, e adevarat, ai timp sa te gandesti inainte sa raspunzi; dar poti face asta si in real life.
Bun, nu poti vorbi intr-o ora cu lume de pe cinci continente. Insa iti poti educa nervii comunicand mai mult timp cu cei de la tine din casa, daca nu ai lucruri foarte importante de spus (la aia… sa zicem 10000 de oameni de pe net).
Cel mai garv e insa ca netul poate dezumaniza: De exemplu pe net nu discuti foarte uman, nu sesizezi reactii live… (Eu, de exemplu, nu sunt la fel de sensibil sau irascibil pe net ca in realitate, iar oamenii ar putea sa nu inteleaga felul in care receptez unele lucruri care mi se scriu.)
Cred ca netul e in primul rand un mare telefon -pe care nu poti comunica la fel de cald, de complex si de… uman ca in realitate, o biblioteca si un aparat de stricat ochii (si scoarta cerebrala cica sufera modificari).
Stiu ca n-am acoperit subiectul, doar am spus si eu ce mi-a trecut pe moment prin cap.
Stiu, realitatea mai are si multe alte avantaje in fatza netului -oricum, mult mai multe decat are netul in fatza realitatii.
Poate ca, intr-o anumita privinta nu poti ajuta foarte mult oamenii prin internet. Dar daca e asa, atunci nici nu le poti face la fel de mult rau ca in relitate, ca pe net te mai stapanesti. (Dar pe net poti ajuta cate putin mai multi oameni; iar daca pe net poti ajuta mult mai multi oameni, inseamna, probabil, ca esti capabil sa ii ajuti foarte mult si pe mai putinii oameni cu care interactionezi in realitate -sau nu?)
Ma simt cam om prost in fata acestui subiect, ca stau pe net destul; oricum, e trist sa comunici cu oamenii pe net si in rest sa te simti singur (eu sunt un om cam singur).
Primul gand a fost..evident ca prefer realul si mi s-au derulat in minte o multime de argumente si senzatii. Apoi, in timp ce spalam vasele :), (have to do it) gandurile au pornit sa exploreze si cealalta varianta; ca am facut facultatea de filosofie, ca l-am avut prof pe gramo (mai precis pe g) si ca desi la seminar subiectele lansate erau interesante nu reusam sa intru in joc… G mi se parea fitzos si admiratorii lui de pe margine ma enervau cumplit. Ei bine iata ca in virtual, culmea, il gasesc pe “gramo” mult mai uman si mai simpatic decat in realitate…(a se retine ca este strictamente senzatia mea) Hmm ce-o mai fi si asta? oare se poate?
Probabil ca anonimatul si libertatea conferite de virtual creeaza, iata, un loc de intalnire si de exprimare mai “real” si mai profund decat realul. 10x
@Livia: Poate daca Gramo ti se pare mai reusit aici decat in “real life”, e vorba de un caz particular. Eu sunt mult mai interesant in real life :))
In ceea ce ma priveste,pe mine mama m-a invatat ca orice profesor e un actor: daca e asa, nu prea ai de unde sa sti cum e Gramo in real life (in spatele cortinei).
Daca unii oameni sunt actori peste tot -asa zic unii socio-antropologi, sau daca exista diferite grade de artificialitate si in cadrul rolurilor de zi cu zi (sau daca unele roluri sunt asumate cu placere) e partea a doua.
Totusi eu cred ca real life ne ofera o gama mult mai arga (infinita)de optiuni -de posibilitati de a fi intr-un fel sau altfel. Doar ca unii oameni nu au curajul sa fie cum vor, in general pentru ca tin mai mult la imaginea lor decat la ce vor sa fie/satransmita, si pentru ca sunt ei lasi (oportunisti, orgoliosi, s.a.m.d.), zic ca ai mai multa liberate in “viata virtuala”.
sa comparam deci: cata libertate putem avea pe net/ cata ibertate putem ave ain viata reala. dar oare stim cata libertate putem avea in viata reala? (pe net stim cam cata putem avea -chiar si asta dovedeste ca e o libertate mai restransa, fiindca altfel n-ar putea fi masurata cu atata usurinta -sau n-ar putea fi masurata deloc).