E nashpa sa mori, right? Right. Poate. In orice caz, e o experienta neplacuta. Dar necesara. Acuma, unii se consoleaza cu ideea ca nu vor muri maine. Ei isi spun “Eh, ce rost are sa-mi bat capul acum cu o chestie care o sa se intample peste 50 de ani”. Sau alte lucruri asemanatoare. Ceva tot isi spun ei, in sinea lor ingusta si slab luminata.
Dar ce conteaza are? Tot mori. Mai devreme sau mai tarziu, vei fi in situatia aia. Orice ai face. Ok? Degeaba amani sa te confrunti cu problema. Problema e acolo si te asteapta.
Oamenii pe care o asemenea observatie i-ar putea nelinisti un pic pot incerca sa se gandeasca la viata de dupa moarte. Ei si-ar putea spune: “Eh, ok, mori, dar asta nu e sfarsitul. Dupa aia continui sa traiesti.”
Cam cum isi inchipuie ei asta? Pai unii isi inchipuie ca oamenii au un suflet. Adica tot un soi de corp, dar dintr-un material mai “subtil”, “eteric”.
Iar corpul ala continua sa existe dupa ce nu mai functioneaza corpul “fizic”. Unii chiar vorbesc despre dovezi pentru existenta sufletului s.a.m.d.
Dar la ce-ti folosesc toate astea? Sa presupunem ca ai toate dovezile de care ai nevoie. Sufletul e un corp mai subtil si s-a dovedit ca exista. Sa presupunem ca e asa.
[scurta pauza pentru efectul dramatic]
Si ce daca? Cine iti garanteaza ca nu o sa inceteze sa functioneze si corpul ala mai subtil? Si ca dupa aia n-o sa mori de tot? Eh?
Oamenii vor invia la Judecata de Apoi. Asa cred crestinii. So what? Nu s-ar putea ca dupa aia sa mai traiasca o vreme si sa moara definitiv? Ce garantie ai ca nu e asa?
Si nu doar ca nu ai nici o garantie, dar poti avea, in schimb, suspiciuni intemeiate ca n-o sa traiesti vesnic, nici macar ca suflet (sau ca suflet intrupat, dupa Judecata de Apoi).
Daca omul este o parte a universului, atunci existenta lui o sa ia sfarsit, cel tarziu, odata cu universul. Si stim ca universul o sa ia sfarsit.
Atunci,… nu arata totul ca o amanare?
Chestia neplacuta este ca la un moment dat nu o sa mai existi deloc. Cand ajungi sa te gandesti la asta nu mai conteaza cand o sa se intample. Peste 50 de ani sau peste 1000 sau peste 10 miliarde. E tot un drac. La un moment dat o sa incetezi sa existi!
Well,… ce credeti despre asta?
p.s.: Gramo a mai scris niste chestii pe aceeasi tema intr-un post mai vechi, dar ala era prea filosofic.
Pana la urma, mi s-ar parea mai groaznic sa nu te mai opresti din existat, eu nu sunt un om care sa se plictiseasca repede, dar presupun ca exista o limita a saturatiei pentru orice actiuni sau combinatie de actiuni pe care le poate face o fiinta.
Singura solutie pe care o gasesc impotriva plictisului este eliminarea timpului (dupa moarte), fara el nu mai exista inceput si sfarsit asa cum le concepem noi acum, deci nici incetare totala a existentei, si probabil ca nici constientizare a faptului ca acea existenta stagneaza/se repeta. Dar Universul asta pare a fi intr-o continua evolutie asa ca solutia mea cam pica.
Daca mergem pe varianta unei forme de existenta a sufletului dupa prima moarte atunci ma intreb: oare te poti plictisi sa tot fi o particica din Dumnezeu?
trebuie sa ma apuc sa fac sex serios
dar fara gluma, e foarte tare ce aduci in discutie; insa de ex, conteaza mai putin daca mori decat sa nu ai o moarte chinuitoare; (oamenii torturati implora sa fie omorati brusc)
asta daca ne luam dupa gandirea pe care o avem cand suntem oameni vii, si cand din cauza ca suntem oameni raspundem la anumit stimuli si avem anumite perceptii; insa dupa ce murim fizic(pt inceput) n-o sa mai conteze restul, pt ca daca ne metarmomozam in altceva, atunci nu o sa mai gandim la fel ca acum si nu o sa ne mai intereseze aceleasi lucruri si in acelasi fel.
Eu sunt destul de pragmatic in domeniul asta : Voi trai maxim 64 de ani. Daca ma ”mai duce” pana la varsta aia, imi pun eu capac. Se presupune ca pana atunci ma voi fi realizat in viata.
Afterlife ? Sper sa nu existe…macar atunci sa ma odihnesc si eu pe deplin 🙂
Auzi?i? Pune?i mâna pe c?r?ile lui Scarlat Demetrescu. V? rog chiar…
E adev?rat c? “majoritatea exper?ilor” sunt de acord c? nu trebuie s? în?elegem eternitatea ca pe un num?r infinit de secunde în succesiune, ci cumva ca pe toate secundele posibile simultan.
Dar dac? moartea e inevitabil?, de ce constituie o problem?, gramo? Categorisind-o drept problem?, nu admi?i chiar dumneata c? ar putea exista o solu?ie?
Ar fi multe de spus, dar nu cred ca vom inceta sa existam. De ce s-ar intampla una ca asta? Doar forma se va schimba. Universul e infinit, la fel si posibilitatile de a exista ale spiritului/sufletului. Viata pe pamant la fel ca perioada ce va urma e o calatorie a spiritului spre alte lumi, spre un alt fel de cunoastere 🙂 hmmm frumos subiect pt ca imi permite sa ma distantez de grijile cotidiene si sa contemplez cu ochii mintii si alte alternative…
eu m-am acomodat cu gandul ca s-ar putea ca “dupa” sa nu fie nik…asa ca acum si aici e ceea ce conteaza…poate suna artificial, dar…
Problema nu se pune daca murim (suflet sau trup), ci daca exista Dumnezeu. Altfel spus, daca existenta noastra are un sens. Pana si o existenta finita ar putea fi acceptata in fata unei logici superioare (intrebare: Si daca nu vei cunoaste aceasta logica inainte de termination?)
Mai cred ca ar aparea un sentiment de revolta, daca am stii ca Dumnezeu ne-a creat pentru ceva only to terminate us, dar mai cred ca in acea secunda inainte sa murim (cu adevarat), cand am intelege ca am avut un scop (sau chiar scopul insusi), acea revolta ar inceta si am accepta moartea.
My point is ca nu moartea in sine e problema, ci its meaning. Ori, in limbaj obisnuit: the meaning of life. Iar the meaning nu poate fi decat in afara universului, i. e. in Dumnezeu (ma pisca pe limba sa-l amintesc pe Godel aici :D).
@flu: pedeapsa lui Lucifer ca he rebelled nu a fost alungarea din rai, ci faptul ca nu l-a mai putut contempla pe Dumnezeu. Spune multe despre plictiseala de a fi parte din Dumnezeu.
@vlad: deci daca ceva constituie o problema, inseamna ca automat are si solutie? Aaa.. de fapt, da. Problemele pot avea cel putin solutia banala “there is no solution”, adica multimea vida.
@eu: here’s a test for you, sa vedem in ce masura te-ai acomodat: Ar fi vreo diferenta intre viata pe care o duci acum si cea pe care ai avea-o daca un doctor ti-ar spune ca mai 6 luni de trait?
G.
un gramo vizitat de metafizica, iata un spectacol rarissim… ce s-a intamplat, o pana de logica? 🙂
aveti dreptate, faptul ca finitudinea e o idee inacceptabila e singura evidenta.
daca va amuza, uitati-va peste acest interviu video
http://docs.weblog.ro/page!23.html
…unde autorul deplange timpul cand toate aceste ganduri compensatorii, de care vorbiti voi pe buna dreptate, puteau inca exista
“Life’s a piece of shit
When you look at it
Life’s a laugh and death’s a joke, it’s true.
You’ll see it’s all a show
Keep ’em laughing as you go
Just remember that the last laugh is on you.
And always look on the bright side of life…
Always look on the right side of life…
(Come on guys, cheer up!)”
Imi cer scuze daca incomodez efectul dramatic, dar presupun ca oricum era doar o chestiune de timp pana cand cineva ar fi pomenit de Monty Python, chiar daca e foarte dificil de aflat daca ei au existat cu adevarat. 🙂
Pingback: Tu esti pregatit? « Alex Filip
Nu sunt multi cei care se gandesc ca vor inceta sa mai existe. Si poate ca e mai bine. Nu stiu nici eu sigur. Dar oricum, pe mine azi m-ai inspirat.
gramo, de ce presupui ca la un moment dat nu o sa mai existi deloc?
Noi existam pentru si din totdeauna, doar ca in alte forme si stari
netics: deci tu zici ca o substanta oarecare, fie ea si suflet, nu e diminuabila (n-am gasit alta rima) in timp? Odata cu schimbarea dintr-o “stare” in alta, nu cumva se si pierde cite ceva in proces? Intreb (ca exercitiu logic doar).
Netics : Cine spune ? Atata timp cat nu exista dovezi clare decat delirul cauzat de autoinducerea unor stari semiconstiente, nu putem vorbi de existenta ca o forma de energie devenita palpabila.
Ar fi frumos sa exista viata de dupa moarte, reincarnari…and all the other bullshit, dar pe moment nu exista ABSOLUT nicio dovada ca ar exista asa ca de ce sa ne mintim ? Avem nevoie de minciunelele astea ca sa ne justificam zilele proaste si in cazurile grave, existenta.
@flu: what was that again? ce era cu particica?
@eXstatic: 10x pentru sfat; am pus, cu mult timp in urma; daca-mi arati acolo un raspuns la ceea ce am scris aici, esti tare!
@Vlad: ceea ce spune Gramo e urmatorul lucru:
Daca te gandesti, poti avea suspiciuni bine intemeiate ca, indiferent de ce spun cei care sustin ca exista suflete, ca exista reincarnare, Judecata de Apoi, viata dupa moarte etc., tot vei ajunge la un moment dat sa nu mai existi. Deloc. End of story. Konietz film.
Asta e cu totul altceva decat “moartea e inevitabila”, asa cum spui tu. Daca-mi distorsionezi punctul de vedere, e greu sa discutam. 🙂
@Geo: e ca si cand eu as vrea sa discut despre filme si tu mi-ai propune sa discut despre literatura; poate e mai important, dar acum nu voiam sa discut despre literatura 🙂
@m: am auzit un zvon; cica metafizica si logica nu se bat cap in cap de nici o culoare; iar Gramo n-are nevoie de vizitele lui tanti metafizica pentru a se gandi la tot ce-i trece prin cap;
in other words, poate o lasi si tu mai moale cu lipitul de etichete; oricat de bine ar da pe sticla, aici nu da. 🙂
@netics: n-am presupus; am afirmat ca este plauzibil rational sa crezi ca la un moment dat nu vei mai exista; pentru asta am oferit (cica) si niste argumente;
si inca nu vad de ce ar trebui sa cred mai degraba ceea ce spui tu; dar putem discuta, desigur.
“La un moment dat o sa incetezi sa existi!
ce credeti despre asta?”
La care am raspuns ca atata vreme cat exista my life had meaning, i’m ok with it.
I fail to see how i was off-topic.
G.
cred ca o consolare si o ratiune sa continui sa traiesti la fel ar fi ideea ca, chiar daca tu nu vei mai exista deloc, altceva va exista in locul tau, iar natura entitatii asteia si felul in care va exista sta intr-un anume raport cu identitatea ta si felul in care existi tu… mai clar: tot ce conteaza din tine poate supravietui intr-o alta forma de existenta. nu in sensul trivial (raman amintiri ale altora despre tine, consecinte ale lucrurilor pe care le-ai facut etc.), ci in sensul in care zic si ceilalti pe aici: identitatea ta se dizolva in identitatea unei entitati transcendente :P.
probabil ca asta e singurul lucru pe care ti-l poti spune pentru ca reflectia la moarte sa nu te opreasca sa traiesti, dar oamenii nu si-l spun prea des in public pentru ca doar speram asta, nu stim asta. si daca am lua ca stiuta treaba asta, mai degraba decat sperata, asta ar fi tot o frana pentru cunoastere, progres, viata etc.
a, si inca o chestie: ce inseamna ca acum traim, existam, ca sa ne facem probleme ca e posibil ca la un moment dat sa nu mai existam? ce iti mai aduci aminte de acum o zi, un an, zece ani, cat din continuturuile tale menale sunt “active”, constiente in orice moment de timp, si ce inseamna ca ai o constiinta? modul de existenta pe care il numim “viata” nu pare foarte diferit de ce numim “moarte”. 🙂
ups, bad typo (din vina tipografiei)
in loc de “atata vreme cat exista my life had meaning” se va citi: “atata vreme cat my life had meaning”
G.
pai… era tarziu 🙂
Eu pornesc de la ideea ca la un moment dat omul se plictiseste sa-si tot repete actiunile. Si presupun ca daca isi pastreaza constiinta de sine e posibil sa se plictiseasca si spiritul (sau cum vrei sa numim forma de existenta de dupa moarte) de tot ciclul reincarnarilor sau ale altor actiuni/stari pe care mintea mea nu le poate concepe.
Sfarsitul de drum e considerat in multe credinte/religii a fi contopirea cu Dumnezeu. De acolo intrebarea cu particica.
Eu consider ca nu-i asa naspa sa nu mai exist deloc (adica sa nu mai fiu constient de existenta mea), prefer asta decat sa ajung sa ma plictiseasca totul.
eu nu zic ca logica are ceva cu doamna aia pe nume metafizica. ci ca numai ca in momentul cand vine wittgenstein sa cada pe ganduri metafizice, e grav 🙂
e fals ca etichetele nu-s bune, deranjanta-i doar valorizarea lor. de pilda eticheta gramo-e-frumos-si-destept e splendida. hm? 🙂 gramo criticat egal cititor neavenit.
daca stiam ca ai atata umor, nu te mai deranjam, dragul meu.
acum am inteles.
Nu ma asteptam ca gramo si altii sa fie atat de sceptici in ceea ce priveste o existenta in afara corpului pe care il avem astazi, si ma intreb de ce?
Si daca tot suntem la topicul acesta, va recomand pt posibilele/eventualele debaturi sa cititi cartile si studiile lui Stephen Hawking – are niste idei si teorii foarte challenging 🙂 acesta e site-ul lui, http://www.hawking.org.uk
Dovezi exista, insa pentru a le putea descoperi trebuie sa le cauti.
gramos, poate imi spui si mie ce dovezi existau acum 1000 de ani ca exista undele infra-rosii sau ultra-violetele.. sau sa spui atunci ceva ce face parte, acum, din stiinta(de exemplu ca te vei putea deplasa cu 300km/h).
ratiunea activata in domeniul metafizic, hiperfizic e ridicola pentru ca se bazeaza doar pe ce putem vedea si simti. In fapt se bazeaza pe ce pot vedea si simti doar o anumita parte din oameni, oamenii normali.
Gandeste-te ca daca erai un clarvazator sau un medium era, din punctul tau de vedere, absolut rational tot ce a spus Scarlat Demetrescu(ca exemplu).
Ratiunea a fost inventata de oamenii slabi si continua sa fie folosita in continuare de cei cu o dezvoltare spirituala pe scara evolutiei foarte slaba.
Ca zicea careva (krossfire parca) de “reincarnare, bullshit”.. atunci cum iti explici ca unii se nasc handicapati sau muti? De ce tocmai ei? De ce tocmai parintii lor?
Chiar crezi ca “destinul” vine random? “Ah ok, tu esti netics.. in viata asta te fac handicapat si surdo-mut ca asa vreau eu”.
Analize genetice in timp ce fatul e in uter ca sa descoperi ca e mut de pe atunci si sa faci avort? In niciun caz.
Punand cap la cap evenimente din realitate cu faptele relaltate in cartile scrise de Osho, Scarlat ori altii, am aflat ca e cat se poate de real si credibil tot procesul spiritului.
Si nu, un fluid nu e o materie fizica care se degradeaza in timp!
Probabil ca am sa aud in curand ca nu exista energie in spatiu, in jurul nostru, ca nu exista Prana, Qi.. ca trupul nu are aura.
Apropo de Qi, uitati-va intr-o zi senina cand cerul e foarte albastru in sus, fara sa clipiti si cat mai mult.. veti observa ceva.
@netics: “Ratiunea a fost inventata de oamenii slabi si continua sa fie folosita in continuare de cei cu o dezvoltare spirituala pe scara evolutiei foarte slaba”…Ratiunea a fost inventata??? Si in plus de “oameni slabi”…! Uau! [potentially offensive stuff removed] Ma gandesc ca o persoana umana, definita prin ratiune (parca se spune ca suntem FIINTE RATIONALE, nu?), care isi neaga taman ratiunea… mda. Chiar daca e off topic putin, nu m-am putut abtine 🙂
E paradoxal cum unii se avanta, inarmati cu o diaree verbala acutizata, in afirmatii fara sens. Spun fara sens fiindca orice afirmatie cu sens ar trebui sa treaca printr-un proces de argumentare… si mi se pare ca doar Gramo parcurge etapa asta. [potentially offensive stuff removed again]
Mi se mai pare interesant si un alt aspect al problemei. Multi cred ca problema sensului vietii este legata de problema mortii; viata nu are sens pentru ca oricum murim si se alege praful de proiectele noastre. Dar chiar daca traim secole sau chiar forever, asta nu inseamna ca viata noastra are mai mult sens 🙂
Netics : E vorba de ”genetica” si de genele latente. (In legatura cu cei handicapati sau muti). Sunt multi care au accidente sau isi distrug viata si apare intrebarea ”De ce tocmai eu ?”. De cele mai multe ori din cauza altor oameni.
Si stii ce-i bizar in toata treaba asta ? Ca eu nu resping complet existenta unei entitati superioare la nivelul unei constiinte universale, dar atat. Ideea cu reincarnarile are partea ei de completitudine, incluzand si animalele, stadiul la care crestinii nu se gandisera cand si-au inventat dogma.
Exemplul cu infrarosiile nu are absolut nicio relevanta. Nu poti demonstra rational eresuri care tin din start de irationalitate si de afect.
Daca vrei o solutie pentru ”cei mai putin norocosi”, exista una singura genetica, rationala dar imorala : eugenia. (dreptul de a avea copii va fi dat doar celor ce pot aduce pe lume un prunc sanatos din punct de vedere genetic – aplicata la scara larga ar reduce populatia la 40% , ar spori imunitatea noilor nascuti si…si ar insemna moartea psihologica a milioane de potentiale mame => Not ok, but still plausible)
@geo atreides: probabil ca da, in sensul ca as face un gest cu totul nebunesc…
Gramo, deci dumneata zici: dac? murim, ?i e via?? dup? moarte, nu cumva o s? se termine ?i aia? ?i atunci eu ?i zic “p?i poate mai e ?i o via?a dup? via?a de dup? moarte”. Apoi vii dumneata ?i zici: “Da’ nu s-o termina ?i aia?”. Un foarte dr?gu? regressus ad infinitum, dar nu e în esen?? o alt? problem?, ci doar o translatare a acelei probleme. Care erea problema?
In caz ca cineva va ridica problema neprezentata in postul meu anterior : Cine decide ? Raspunsul este : Sfanta Genetica.
Daca sufletul e imaterial, sigur ca nu face parte din universul material. Asa ca n-are nimic daca ala material e cea provizoriu, o scoala de exemplu, care se cara cand e cazul (nu e o scoala prea mare pt. noi, poate fi si infinita ca spatiu, ca Dumnezeu ne iubeste infinit de mult si poate totul foarte usor).
In plus, daca Universul mai mult sau mai putin cunoscut de noi are si chestii care nu sunt materiale, alea nu or sa inceteze sa existe, ca altfel nu le-ar fi creat Dumnezeu. (Si raul e necesar si nu e fatal, Dumnezeu e mai puternic si ne poate ajuta sa ne ferim de el, daca vrem sa nu il cunoastem -sa nu il “aprofundam”.)
Problema e nu cat timp existam, ca de existat o sa existam, ci daca existam acum, adica daca existam cu adevarat, sau daca nu cumva, fatza de altii s-ar putea spune ca nu existam. Unii scriitori au insinuat chiar ca unii oameni isi pierd sufletul treptat, treptat: devin tot mai putin ei, tot mai inexistenti -din proprie vina (nepasare)- pana dispar sau se topesc in ceva urat, care nu are nici o legatura cu ce erau ei la inceput. Nu stiu daca asta spune sau nu si Biblia, nu e o carte usor de inteles. Poate nu spune asta.
Eu nu pot inceta sa exist pt ca, sper, inca mai sunt dupa chipul lui Dumnezeu, si daca o sa mai fiu nu pot inceta sa exist, ca Dumnezeu nu poate inceta sa existe, pt. ca nu L-a creat altcineva.
Ca om care seamana (inca)nitelus de tot cu Dumnezeu, iubesc, iar sentimentul asta, cel putin, e prea complicat ca sa fie inteles de oameni si ca sa se poata sterge cu buretele prin vreo moarte omeneasca. Iar Dumnezeu nu moare.
Pentru prostii care citesc acest post, precizez ca nu am vrut sa spun ca sunt Dumnezeu sau ca sunt o parte din Dumnezeu, ci ca sunt o scanteie din El, o creatie a lui care are ceva comun cu El: dar Dumnezeu e exterior mie.
Delia : Tu iti recitesti posturile ? Nu o sa ti-l corectez gramatical sau logic pentru ca se supara Gramo, insa te-as ruga sa-l rezumi intr-o fraza.
Va mai rog ceva : Daca aveti de gand sa dati exemple, lasati-o balta. Ideea de material-imaterial nu reiese din pilde crestinesti.
Are cineva de-aici, siguranta (repet : SIGURANTA) ca dupa moarte va mai exista o particica din el ? (Asta implica si o pagina de istorie, uitata pe undeva…)
Ce e irational azi va fi rational maine.
petronius satyricon, poate termenul de “inventat” chiar suna aiurea, as fi zis mai degraba “descoperit”(asa cum s-au descoperit de-alungul timpului majoritatea elementelor corpului uman).
—
E rational sau irational sa existe viata in spatiu?
Evident ca raspunsul vostru va fi “da, e rational”. De ce e rational? Nu poti argumenta si nici vedea asta deocamdata.
—
Ah, deci tu, krossfire, spui ca dupa ce murim ne ducem dracului cu toti si nu mai ramane nimic din noi. Pai si atunci pentru ce am traiat? De ce sa nu ne sinucidem astazi? Pentru ce merita viata traita daca si asa mori ca un dobitoc la sfarsitul ei?
Nimeni nu are cum sa convinga pe nimeni, doar voi puteti cauta raspunsuri si sa le aflati. Ignorati pentru o clipa partea fizica si treceti dincolo de ea, probabil veti intelege mai multe candva.
Sa inteleg ca negati existenta mintii?
>
E rational sau irational? [potentially offensive stuff deleted] Nu se pune problema in termeni de rationalitate aici. Cam orice se bazeaza pe dovezi solide poate fi catalogat ca fiind rational insa in cazul vietii in spatiu vorbim strict de o ipoteza pe care poti sau nu sa o accepti insa in niciunul dintre cazuri nu vei avea dovezi care sa-ti sustina punctul de vedere. E vorba strict de opinii.
>
Da, murim si ne ducem dracului insa poate ramane din noi o pagina de istorie, o amintire pregnanta in memoria colectiva. And that, my friend, is the purpose of life. Sa speri obsesiv intr-o viata anterioara va face din scopul vietii tale moartea si asta este absurditate. Mai usor cu [same thing here] trecutul de partea fizica. Am trecut si eu printr-o perioada a fascinatiei fata de ocultism. Spre fericirea mea am depasit-o citind si dezvoltandu-mi intelectul, in speranta ca Evul Mediu nu va lasa vreo amprenta.
Ultima ta fraza nu are absolut niciun sens in conditiile in care pari a face o confuzie intre ”minte” si conceptul empiric de ”suflet”.
De ce folosirea semnului astuia ”>” distruge complet postul ?
krossfire, [offensive stuff deleted]
Totul e “uman”, fiecare are pareri insa nimeni nu poate fi absolut sigur de valabilitatea lor.
Citeste mai multe despre minte si spune-mi ce ai invatat apoi, te rog.
Apropo, te-a ajutat cu ceva ca ai citit carti de filozofie? Au reusit unii sa isi introduca propriile pareri despre viata si in capsorul tau? Felicitari, e dreptul tau sa crezi si sa fii convins de ceea ce crezi ca e mai bun pentru tine, insa nu si pentru restul.
mie imi pare simplu la crestini: daca crezi, dupa ce mori, traiesti vesnic (normal, dac-ai fost bun crestin si tot tacimu)
vesnic inseamna ca vesnic, ca e sufletu ca e nu stiu ce chestie transparenta etc. nu cunosc:)
dar mie mi-a placut Regele moare a lui Ionescu. Si l-am cam inteles. A, adica ce-am inteles io si cred ca nu scapa nimanui mi-a placut. Si-am inteles ce-am inteles:D:D
deci nu ma pasioneaza moartea, eu as prefera s-o lalai pe aici la infinit… (pardon, sint naiva, si ce?:D)
Primul mesaj pe care l-am postat nu avea legatura directa cu problema. Era o asociatie pe care am facut-o cu o problema la care m-am gandit. Imi cer scuze. Sunt de acord ca sufletul este descris uneori ca un fel de trup. Din cate stiu, asta e adevarat la Platon si in traditia crestina. Daca vorbim de suflet ca despre un trup atunci apare si posibilitatea ca el sa se degradeze. Dar pentru un dualist ca Descartes de exemplu, sufletul nu este un fel de corp; nu este extins ca si corpurile, si nu se degradeaza. Sigur, una dintre probleme pentru un astfel de dualism este cum interactioneaza sufletul cauzal cu corpul. Dar, ce vreau sa subliniez, este ca exista filosofi care nu vad sufletul ca pe un fel de corp.
Daca nu ar mai fi nimic dupa, atunci nimic nu ar avea rost, nici macar blogul tau :). Eu refuz sa cred asta si desi nu merg saptamanal la biserica, sunt adeptul teoriei creationiste. Mi se pare total lipsit de sens si in acelasi timp inspaimantator sa NU MAI EXIST. Trebuie sa se continue cu ceva, altfel e grav… Eu vad moartea ca un moment in care esti adus in fata unei comisii care iti evalueaza activitatea si iti spune daca te-ai calificat la nivelul superior sau tre sa repeti anul, sau…. sau trebuie sa o iei de la inceput 🙂 — Nu pot sa sper decat ca asa va fi — sincer sa fiu as vrea sa repet “anul” de vreo 3-4 ori acum, dar e posibil ca “atunci” sa gandesc altfel, having the whole picture in front of me 🙂