De ce n-am scris despre Raluca?

Fiindca in momentul in care cineva a scris “a murit cu dosarele de audit in brate”, povestea ni s-a parut cam prea trasa de par. Lui Gramo chiar ii repugna sa se arunce sa-si dea cu parerea fara sa inteleaga prea bine despre ce e vorba.

Am urmarit povestea, am citit ce s-a scris pe bloguri si prin ziarele care apar pe net. Ne-am intrebat, intre altele: De ce a devenit stirea asta atat de populara? De ce toata lumea a reactionat?

Fiindca oamenilor nu le place sa munceasca si au gasit in asta o confirmare ca nu e bine sa muncesti prea mult?

Fiindca povestea ne e familiara? Fiindca avem toti prieteni care lucreaza pentru cate o firma si se plang ca nu mai au timp, ca nu mai au viata personala etc.? Sau fiindca lucram noi insine in astfel de conditii?

De unde atata interes? N-am inteles. Dar totul ni s-a parut o ameteala. Inca nu se stie de ce a murit Raluca Stroescu si care e rolul firmei la care lucra in aceasta intamplare.

Se stie ca a murit la 29 de ani. Asta e un lucru trist. Mai mor si altii, chiar la varste mai mici. Multi oameni au povesti triste. Sunt unii carora li se intampla lucruri cutremuratoare. De ce a iesit, totusi, in fata aceasta poveste? Si care e morala ei?

Nu se vor mai angaja oamenii tineri la diverse firme care platesc bine dar te pun sa muncesti mai mult? Nu vor mai munci pana la extenuare? Nu vor mai semna contracte care ii vor impiedica sa plece atunci cand si-ar dori? Nu isi vor mai face credite pe care nu le vor putea plati decat ramanand angajati la acelasi loc de munca? I don’t think so.

N-am scris despre povestea Ralucai Stroescu fiindca n-am vrut sa ne dam pur si simplu cu parerea si fiindca nu vedem aici punctul de pornire pentru niste reflectii mai adanci.

15 thoughts on “De ce n-am scris despre Raluca?

  1. aprozarnet

    a iesit in fata pentru ca nimeni nu credea ca e posibil asa ceva.
    si pt ca este o tragedie.
    si pt ca a fost “crima”, fara un autor clar pe care sa pui mana.
    Dumnezeu s-o ierte.

  2. picsel

    sau poate c? pentru c? din acela?i motiv ca ?i povestea lui Ariel care a sucombat ?i care este ca o poveste de dragoste la prima vedere. povestea, nu dragostea.

  3. eXstatic

    Am aflat din alte parti ba ca are 31 de ani, ba ca are 32… A murit in week-end, insa sunt doua versiuni cu seful: a gasit-o moarta sambata (in prima) sau duminica (in a doua) moarta… Si chestia cu “dosarele de audit in brate” n-am auzit-o in prea multe locuri, dar am vazut ca asta s-a scris… Ma rog, nu e nimic sigur, cu atatea vanzoleala… Hm, mai nou, desi mai multe surse afirma ca seful este cel care a cautat-o si a chemat pompieri (poate si politisti) sa intre in casa, in editia online a ziarului Ziua este vorba de un coleg… Deci Gramo are dreptate cand spune ca mai bine e sa nu-si dea cu parerea pana nu e sigur… Ca nici eu nu sunt sigur, asta e clar… E misterioasa femeia, dar si mai misterioasa e cauza mortii ei… Medicii inclina la anorexie nervoasa si/sau fibroza miocardica, nodul tiroidian… altii zic ca munca pe care o presta a dat-o peste cap definitiv… Cei de la ITM s-au autosesizat (desi erau obligati sa controleze macar de rutina firmele) si au gasit nereguli la firma la care lucra Raluca, dupa care au dat o amenda de 18000 de lei… cam cat castiga un angajat mai sarguincios de-acolo…

  4. eXstatic

    Si inca ceva… Cei de la CMU au tratat cazul ei cu foarte multa superficialitate, o perfuzie cu calciu, ceea ce pare sa fi accelerat degradarea fizica pana la moarte… CMU avea contract cu firma aceea… Nu-mi miroase deloc a bine, dar am impresia ca li s-au dat instructiuni doctorilor de-acolo, de gen: “Daca vin angajatii nostri la voi, pe motiv ca sunt bolnavi, vindecati-i cat mai repede, sa termine ce au de facut la munca”…

  5. cutish

    sustin intru totul parerea Gramo in privinta asta…de la prima la ultima litera…tata are o vorba:”cum iti asterni,asa dormi”..in life,it’s all about the choices we make si cum reusim sa traim cu ele.Da,foarte bine zis:)

  6. Christ Saddler

    parerea mea e ca nimeni nu a obligat-o intr-un fel sau altul sa nu mai manance sau sa munceasca pana la extenuare. eu daca vad ca se intrece o anumita limita din partea sefilor plec de la acel loc de munca oricat de mult as fi platit. i have a life, si nu vreau sa o petrec numai la munca. poate e si putina avaritie la mijloc, ceea ce dauneaza si mai mult. dar nu stiu ce s-a intamplat acolo asa ca nu mai zic nimic ca probabil imi va sari lumea in cap ca vb de rau despre cineva mort.

  7. bagpiper

    @christ saddler sunt in acord cu tine
    nu pot sa-mi imeginez ca cineva poate muri astfel, am vb cu un prieten care zicea ca are un copil, nevasta, muncesc amandoi ca descreieratii, cu salarii de peste 1000 de euro si nu se ajung cu banii, cand e un copil al mijloc hai ca mai inteleg ca te costa de te rupe, dar sunt altii care isi intretin un copil cu bani mai putini
    eu sunt…hai sa nu zic chiar in cealalta extrema, dar atat pot sa zic ca nu mi-e frica de munca, pot sa si dorm langa ea, deci eu sa mor ca tipa aia e putin probabil, chiar imposibil.
    si desi nu e bine sa-i vb de rau pe morti nu pot sa zic ca era cea mai inteleapta persoana din lume, asta ca sa ma exprim frumos.
    este peste capacitatile mele sa inteleg cum a reusit ea sa moara asa.

  8. Andrei

    Nu a obligat-o nimeni, dar uneori când intri într-o rutin?, ajungi relativ u?or sclavul ei. Depinde ?i de cât de “addictive” este personalitatea ta.
    Cunosc câ?iva workoholici care lucreaz? câte 16 ore pe zi ?i nu o fac doar pentru bani. De fapt cred c? e o combina?ie între satisfac?ia muncii realizate, dorin?a de a mul?umi oamenii (în acest caz ?eful, colegii de echip? sau chiar subordona?ii), pl?cerea de a lucra în domeniul care te pasioneaz? ?i banii primi?i.
    La noi nu prea s-a discutat despre workoholism, iar Raluca Stroescu nu a fost ajutat? de colegi/familie s? dep??easc? problema asta, din contra, a fost chiar încurajat? ?i împins? în direc?ia asta. Nu ?tiu dac? vizita la medic ar fi putut s? o salveze, vizita la un psihoterapeut cred c? ar fi avut ?anse mai mari s? aib? un impact mai mare. Cazul ei pare a fi primul caz de notorietate în care workoholismul a fost fatal cuiva.

  9. unfrate

    N-ati scris despre aceasta poveste fiindca va place sa fiti nonconformisti si sa nu mergeti cu “turma”. Cateodata insa turma mai are si minte. De data asta, subiectul e chiar serios si doar ne prefacem, dupa parerea mea, ca nu-i vedem miza. Poate chiar sunt tragedii de acest fel care se pot evita de-acum. Dar intr-adevar, deja s-a discutat, s-a argumentat destul in alta parte…

  10. Eros

    am fost printre primii care si-a sters bocetul de pe fatza, ca sa o spuna pe-aia dreapta… si-am facut-o cu mare frica, sa nu ma calce putinul meu public in picioare. pentru ca ipocrizia e mare, la noi. se pare ca am avut dreptate (ca si voi, aici) in ceea ce-am scris. cred ca e momentul s-o lasam sa se odihneasca in pace

  11. gramo

    nota: n-am scris fara sa stim cum e sa lucrezi la o multinationala mai multi ani, sa nu mai ai timp pentru nimic, sa ti se dea viata peste cap, sa nu dormi, sa ajungi la 41 de kg, sa nu mai scapi de senzatia de oboseala etc.

    cand stii ce vrei de la viata ta, daca ajungi intr-o situatie de genul asta, iti dai demisia si te duci in alta directie.

  12. casargoz

    In ce diirectie, la 1 Mai, la Vama, cand ai ajuns intr-un anumit punct nu te mai poti intoarce, eticheta de manager este la fel cu cea de puscarias, oamenii au anumite asteptari de la tine, nu te poti angaja la Mc Donalds chaiar daca vrei, ai un cazier care se cheama CV, oameni se astepata sa faci ce scrie in Cazier. Iar la 31de ani e cam greu sa te mai faci hippie, mai ales cand vezi ca datorita gradului de ocupare al timpului cu probleme de servici nu mai ai nici un prieten.
    Si apoi de obicei nu poti sa pleci chiar oricum, trebuie sa-ti platesti cursurile alea scumpe facute in strainatate, sau clauza de neconcurenta, care iti da libertatea sa devii artist plastic pentru ca daca e bine formulata nu te poti reangaja in domeniu.
    E simplu sa povestesti de la distanta, si mult mai simplu sa tratezi problema ca pe un fapt divers, problema este una de solidaritate, acelasi gen de solidaritate de care a avut parte si Gramo cand a fost atacat de catre ziaristi.
    Problema nu este de analiza psihologia si motivatiile celei ce n-a rezistat presiunii sefilor, problema este de nu lasa moarte ralucai sa fie una fara sens.
    Si nu ma gandesc la anchete si pedepsirea stalinista a vinovatilor, eu cred ca putina solidaritate si compasiune nu ne strica.

  13. potzekalnikov

    n’ati scris pentru ca abia dupa ce trece faptul divers Raluca Stroescu ar trebui sa inceapa cu adevarat dezbaterea; fara patetisme, fara extremisme, fara lupta de clasa, fara lacrimi de crocodil, fara ipocrizi…
    dar va incepe, oare?

  14. Pingback: de ce mi-ar pasa ?! « j o c · u r b a n

  15. emir ciolan

    inainte si dupa raluca

    “Mai bine o mana plina de odihna decat doi pumni plini de truda si vanare de vant” – Ecleziastul

    Moartea prin epuizare a Ralucai Stroescu, tanara care lucra pana saptamana trecuta ca manager de audit la Ernst & Young, va schimba intrutotul felul in care ne raportam la cariera si la viata personala. Indraznesc sa spun ca de-acum se va putea vorbi de un inainte si de un dupa.

    Inainte nu puneam in balanta mirajul carierei de succes cu sacrificiile la nivel personal; inainte micile noastre reusite intime paleau prin comparatie cu reusitele profesionale, inainte functia si pozitia ierarhica ne defineau si ne epuizau ca oameni; inainte un curriculum vitae (la urma urmei, in latina inseamna cursul vietii) se reducea la cursul vietii profesionale, de parca o alta viata ar fi fost cu neputinta de inchipuit; inainte mii de tineri isi ruinau sanatatea pentru a-si consolida cariera cu ore suplimentare si nopti pierdute; inainte pletora de izbanzi profesionale abia de reusea sa mascheze pustiul interior; inainte conversatiile de dupa program erau acaparate, ca intr-un cerc vicios, de subiecte legate de job, de birou, de proiecte, de program si iar de program; inainte admiram un peisaj doar la rezolutia unui wallpaper de pe desktop si traiam in aer conditionat uitand sa respiram in aer liber; inainte lasam cartile de vizita sa vorbeasca noi ca despre un manager, un account, un director de resurse umane, un project manager, un director de marketing si asa mai departe.

Comments are closed.