VII

Nu tuturor oamenilor le inspira teama aceleasi lucruri, dar luam in consideratie si ceea ce, depasind omul, este infricosator pentru oricine, cel putin daca nu-i lipseste ratiunea. Ceea ce inspira teama potrivit masurii umane se deosebeste insa dupa gradul de intensitate, mai mare sau mai mic; la fel, si ceea ce inspira incredere.

Omul curajos este lipsit de teama atat cat poate fi un om. Fara indoiala, si el se va teme de asemenea lucruri, dar le suporta ferm, asa cum se cuvine si cum o cere ratiunea, de dragul frumosului moral; caci acesta este scopul virtutii.

De ceea ce este intr-adevar infricosator ne temem, deci, fie mai mult, fie mai putin; dar chiar si lucrurile ce nu sunt de temut ne pot infricosa, ca si cand ar fi. Si astfel se intampla sa gresim fie prin aceea ca ne temem fara rost, fie ca ne temem cum sau cand nu trebuie si asa mai departe. La fel se intampla si in legatura cu ceea ce ne inspira incredere.

Cel ce suporta si se teme de ce trebuie si pentru ce trebuie, si cum si cand trebuie, in acelasi fel manifestandu-si si increderea, este cu adevarat curajos; caci omul curajos sufera si actioneaza in raport cu importanta situatiei si dupa cum o cere ratiunea. Dar cum scopul oricarei activitati este corespunzator dispozitiilor habituale care o genereaza, asa se intampla si in cazul omului curajos. Iar curajul fiind frumos, la fel va fi si scopul acestuia; caci fiecare lucru se defineste prin scopul urmarit. Deci, in vederea frumosului moral rezista si actioneaza omul curajos, in conformitate cu ceea ce numim curaj.

Dintre cei car depasesc masura, cel ce o face prin absenta totala a fricii nu are un apelativ (am spus, de fapt, mai inainte ca multe sunt lipsite de o denumire proprie), dar trebuie sa fie cineva nebun sau insensibil la durere ca sa mi se teama chiar de nimic, nici de cutremure, nici de valurile marii, cum se spune despre celti.

Cat despre cel ce exagereaza prin indrazneala in fata pericolelor, el este numit temerar. Dar se pare ca temerarul este si laudaros si ca doar afecteaza curajul; pentru ca, in timp ce omul curajos manifesta intr-adevar curaj in pericole, cel temerar, tinand sa para la fel, il imita de cate ori poate. De aceea, cei mai multi dintre temerari sunt de fapt niste lasi ce fac pe vitejii; caci, desi se lauda ca ar avea curaj, nu sunt in stare sa tina piept pericolelor.

Cel ce se teme in mod excesiv este las, pentru ca el se teme si de ce nu trebuie, si intr-un mod nepotrivit, si tot felul de asemenea trasaturi il caracterizeaza. Acestuia ii lipseste si increderea, dar, pentru ca in a se teme comite el excesul, aici si natura i se dezvaluie mai mult. Asadar, lasul este un om care se descurajeaza usor, caci se teme de toate. Pe cand omul curajos este contrariul lui, increderea caracterizandu-i pe cei ce spera.

Lucrurile in legatura cu care cineva poate fi las, temerar sau curajos sunt aceleasi, dar fiecare se comporta fata de ele in mod diferit; primii doi gresesc prin exces sau insuficienta, pe cand omul curajos se comporta cum se cuvine, pastrand masura. In afara de aceasta, temerarii sunt impetuosi si decisi inainte de pericole, dar, in mijlocul lor, dau inapoi; oamenii curajosi sunt insa prompti in actiune, dupa ce, mai inainte, au dat dovada de calm.

Asa cum am mai spus, curajul este o linie de mijloc intre incredere si teama, in cazurile despre care am vorbit. Iar omul curajos il alege si infrunta pericolele pentru ca este frumos s-o faca si a nu o face ar fi dezonorant. Dar a muri pentru a fugi de saracie, de nefericirea in dragoste sau de vreo alta suferinta nu este apanajul omului curajos, ci mai degraba al celui las; caci a fugi de greutati inseamna slabiciune, iar cel ce recurge la asa ceva indura moartea nu pentru ca este frumos s-o faca, ci pentru a fugi de un rau.