[inca o poveste]

Domnul marinescu simtea ca durerea ii rascoleste maruntaiele. Durere, durere, durere, durere si iar durere!…

Un soarece de otel rodea din intestinele domnului marinescu, i le perfora cu incapatanare, se zbatea nebuneste in stomacul sau, murea de o mie de ori inecat in sangele domnului marinescu, apoi invia si ii sfarteca inca odata muschii abdominali.

Domnul marinescu ar fi vomitat sange, daca ar fi putut. Si-ar fi vomitat fierea, pancreasul, bila, plamanii, inima si intreaga fiinta, din interior inspre exterior. Ar fi vrut sa isi poata infige degetele acolo, in burta, si sa scoata durerea. Mai bine sa moara, sa se dezintegreze, sa arda, sa se sufoce, mai bine sa fie strivit!…

Domnul marinescu exagera, desigur. Avea dansul aceasta tendinta spre exagerare. Un simplu furuncul, de pilda, il facea se gandeasca la sinucidere; iar acum, o banala gastrita ii alimenta cele mai abracadabrante reprezentari.

Tarand astfel de grozavii dupa sine, domnul marinescu se napusti in cabinetul medicului de familie: “Domnule doctor, am un holocaust in stomac!”

Doctorului pralea astfel de izbucniri ii faceau, pur si simplu, scarba. Fiind o persoana cinica din fire, crescut in puf si in mare masura amoral, doctorul pralea isi detesta cumnatul, sotia, parintii si fostii profesori universitari.

Detesta instalatorii si anticarii, floraresele si postaritele. Detesta, intr-un cuvant, pe toata lumea. Aproape pe toata lumea, de fapt. Nu se detesta pe sine si nu il detesta nici pe Dumnezeu. Se considera, intr-un fel, complicele Sau. Oamenii i se pareau nu doar lasi, dar si stupizi, penibili, grotesti, mediocri, urat mirositori, libidinosi si ipocriti.

Juramantul hipocratic nu-i permitea sa isi ucida pacientii. Asa ca ii vindeca, asa cum remaiaza un linogravor genial ciorapi. Din plictiseala. Juramantul hipocratic nu ii interzicea insa sa le arda cu acid spiritul, asa ca se deprinsese sa ii ironizeze atat de taios incat era uneori si el naucit de rezultate.

Ii spuse, asadar, domnului marinescu, pe un ton sec: “Probabil i-ati facut sex oral unui evreu.” Aceasta remarca il indispuse atat de tare pe domnul marinescu, persoana complet lipsita de simtul umorului, incat isi simti tot sangele otravit, exact ca un personaj de roman.

Domnul marinescu se confrunta acum cu o dilema serioasa. Nefiind legat de juramantul hipocratic, ar fi putut sa il stranguleze pe doctor, ramanand insa sa se chinuie in continuare cu gastrita pe care imaginatia sa o ridicase la rangul de tortura medievala.

Pe de alta parte, ar fi putut sa isi ostoiasca durerea trupeasca, dar sa fiarba pe dinauntru de manie. Durerea din maruntaie va disparea, dar ura fata de monstrul inuman numit pralea il va roade pe dinauntru, il va consuma, pana cand sufletul sau se va usca, se va ofili si se va stinge.

“Ce e de facut?” – se gandi domnul marinescu in sinea sa; iar secundele treceau. Pralea izbucni: “Zi, dom’le, ce ai?”

“Stomacul, domn’ doctor! Ma omoara!” zise marinescu, gata sa planga de ciuda. Cedase, fusese luat peste picior la modul cel mai usturator posibil, fara sa aiba vreo replica. Onoarea sa fusese terfelita, iar el se gudura plangacios pe langa cel care isi batuse joc de el. Fusese abuzat – verbal si nu oral, e drept. Iar el se complacea in aceasta situatie, ca o tarfulita ieftina.

“Pai si eu ce sa-ti fac dom’le? Cand te-a amenintat ca te omoara, ai venit sa-mi spui? Nu l-ai crezut pe cuvant? Credeai ca nu e serios? Ce sa-ti fac? Sunt eu de vina ca iti bati joc singur de dumneata? Sunt eu de vina ca populatia e intr-atat de inculta incat nu intelege nici macar rostul unor vizite regulate la medic? Veniti la mine doar cand nu mai puteti de durere! Eu ce sa fac? Daca s-ar legaliza eutanasia, in fine, ar mai fi ceva… Dar asa,…”

In acest punct psihicul domnului marinescu se franse ca o crenguta uscata. Domnul marinescu se aseza pe podeaua cabinetului medical si incepu sa planga. Mai intai infundat, apoi cu convulsii. In cele din urma domnul marinescu ajunse sa se zbata isteric, sa se tarasca pe linoleum ca un vierme, inecat in propriile sale lacrimi.

Medicul pralea parasi ingretosat incaperea. Dupa ce se linisti din plans, marinescu se gandi: “Am sa-i ucid familia! Dar ce ma fac daca e burlac? Am sa ii tai limba aia incarcata de venin si o sa i-o indes pe gat! Ii arat eu lui!” Durerea de stomac il lasase subit. Se ridica, isi aranja tinuta si pleca trantind usa.