IV

Am spus mai inainte ca vointa priveste scopul; dar se pare ca dupa unii ea ar privi binele, dupa altii aparenta binelui. In consecinta, pentru cei ce considera binele ca obiect al vointei, ceea ce nu este bine ales prin deliberare nu este voit (caci, dupa opinia lor, daca ceva este voit este si bun, desi in realitate se poate intampla uneori sa fie rau); pe de alta parte, pentru cei ce considera ca obiect al vointei aparenta binelui, obiectul vointei nu este binele prin natura sa, ci pentru fiecare ceea ce i se pare lui ca este binele. Dar fiecare ia drept bine altceva si se poate intampla ca binele sa fie contrariul a ceea ce crede el ca este.

Si daca cele de mai sus nu ne satisfac, mai este oare nevoie sa spunem ca, in mod absolut, binele este obiectul vointei in concordanta cu adevarul, in timp ce, pentru fiecare individ in parte, el este ceea ce i se pare lui bine? Fara indoiala, pentru omul superior binele este ceea ce se conformeaza adevarului, dar pentru cel marginit el poate fi oricare lucru luat la intamplare, la fel cum, in ceea ce priveste corpul, pentru cei ce se simt bine, sanatos este ceea ce intr-adevar e asa, dar pentru bolnavi altceva; tot astfel si privitor la ceea ce este amar, dulce, cald, greu si asa mai departe.

Asadar, omul superior judeca corect fiecare lucru si in toate discerne adevarul. Si, cum fiecare considera frumoase si placute anumite lucruri conform propriei sale dispozitii temperamentale, poate ca omul superior se distinge cel mai mult prin aceea ca in toate este capabil sa descopere adevarul, ca si cand ar fi el insusi canonul si masura acestora. Multimea insa pare sa se lase inselata de placere, care ii pare un bine fara sa fie. Intr-adevar, ea alege placerea ca pe un bine, fugind de durere ca de un rau.