“Acum n-o sa scriu nimic interesant.” – Pai atunci, la ce bun? “Pai ce, viata ta e tot timpul interesanta?” – Nu, dar eu nu scriu. “Si acum ce faci?” – Bine, mersi. “Nu, voiam sa zic: acum nu scrii?” – Nu. “Ei, pe dracu! Si cine scrie?” – Tu.
“Muahahaha! Inteleg ca schizololeala e mare, da’ chiar asa?” – What? “Pai cum sa scriu eu, ca replicile mele sunt intre ghilimele.” – Si ce-i cu asta? “Pai le puneam eu intre ghilimele, daca scriam eu?” – Errrr,… “Hai, las-o, e clar ca tu scrii!”
– Nope. “Mah, tu te faci ca nu-ntelegi?” – Nu. “Atunci?” – Atunci ce? Ce, io mi-as fi pus replicile cu liniutza din aia de dialog? “Si de ce nu?” – Fiinca ar fi jenibil. Daca scriam io, scriam, pur si simplu, nu bagam dialog.
“Pai si atunci cine scrie?” – Habar n-am. Da’ noi nu suntem decat niste personaje, nu existam in realitate. N-avem cum sa scriem. “Poate tu esti un personaj, eu nu sunt.” – Pai si ce esti atunci? “Treaba mea!”
– Hai ca ai inceput sa ma plictisesti! “Si ce, te pun eu sa-mi raspunzi?” – Pai nu ma pui, da’ io n-am de ales. E unu’ care tot scrie ca si cand as raspunde.
“Nu e nimeni. Esti razna.” – Bai, tu esti complet dus cu capul. Daca nu e nimeni, cine scrie chestiile alea in ghilimele pe care zici ca nu le scrii tu? “Habar n-am.” – Pai vezi? Nu trebuie sa fie cineva? “De ce?” – Fiindca nu apar singure.
“Ok, poate e unu’ care se prinde ce gandesc si le scrie.” – Nu frate, astea nu sunt gandurile tale. Tu nu existi. “Sa mori tu! Pai si de ce cred eu ca exist?” – Fiindca asa scrie ala.
“Nu. E aiurea. Tu nu vezi ca e aiurea sa zici ca nu existi, ca esti un personaj si alte prostii?” – Pai daca asa e? “Pai nu se poate. Chiar daca ai fi un personaj, n-ai avea de unde sa stii asta. Ce, Sherlock Holmes crede ca el nu exista, ca e un personaj?”
– Si ce treaba am eu cu Sherlock Holmes? “Nu stiu.” – Pai vezi ca esti prost? “Stai, mai fraiere, ca n-ai inteles.” – Ce? “Vreau sa zic ca un personaj crede despre el ca exista, nu ca e un personaj fictiv.” – Ei, poate asa crezi tu. Eu sunt un personaj mai smecher.
“Esti un stupid.” – Si cine te pune sa ma asculti? “Pai asta te intrebasem eu inainte.” – Si ce? Eu am raspuns, ma pune ala care scrie cu adevarat. Eu nu pot sa aleg ce sa fac, fiindca nu exist cu adevarat. Da’ tu zici ca existi, asa ca ar trebui sa poti sa te opresti oricand.
“Pai pot, da’ nu vreau.” – Acuma chiar incepi sa ma enervezi. “Hahaha, vezi sa nu te cred. Daca esti un personaj, n-ai cum sa te enervezi.” – Si tu? Ce om e in halul ala de varza incat sa discute cu un personaj? “Pai eu nu discut cu un personaj, eu discut cu tine. Eu nu cred ca tu esti un personaj.”
– Bine, ce om e in asa hal incat sa discute cu unul care sustine ca e un personaj? “Iete, sunt eu un om din ala, ce treaba ai tu?” – Mah, asa nu ajungem nicaieri! “Si unde ai vrea sa ajungi?” – Nu stiu. “Asa ma gandeam si eu.”
– Da’ tu unde ai vrea sa ajungi? “Ce-ti pasa?” – Uite ca-mi pasa. Si cum de zici ca discuti cu mine, daca tu nu scrii nimic? Eh? Hai ca te-am prins!
“Ai prins un rahat!” – Atunci explica! “N-am chef!” – Pai inseamna ca esti penal. “Nu inseamna nimic.” – Bine, da’ eu cred ca tu esti de fapt autorul. Si mai cred ca nu esti sanatos la cap.
“Pai daca eram eu autorul te puneam sa spui o tampenie ca asta?” – Pai da, sigur ca ma puneai, tocmai fiindca nu esti sanatos! “Looooooooool!”
🙂 Acum raspunde-ti tot tu. 😛
cine stie. dar ce conteaza? e o tehnica postmodernista banaluta, ca sa zic asa. un futil exercitiu intelectual.
@nandos: looooooooooooool 🙂
@eugens: te pomenesti ca esti si tu un personaj care nu se poate abtine sa citeasca futile exercitii intelectuale si sa lase comentarii (un pic) agresive si (un pic) insipide 🙂
@gramo
mi-era teama sa nu para agresiv, scuze, nu asta era intentia. l-am citit in speranta ca, la un moment dat, o sa iasa din cliseu, o sa fie un twist nou si delicios, i dunno, something. nu s-a intamplat, m-am simtit dezamagit, m-am exprimat. nu e ceva rau in asta, nu?
nu stiu despre ce cliseu vb; sg chestie in care personajul ajunge sa se intalneasca la sfarsit cu autorul pe care am citit-o a fost Rem a lui Cartarescu (asta cu muuuuuuuuuuuult timp in urma);
iar asta nu e un text literar; e o dezbatere neterminata; eu as vrea, de pilda, sa stiu daca personajul ale carui replici apar intre ghilimele este, pana la urma, autorul textului;
iar toate chestiile astea au legatura cu alte intrebari la care se gandeste Gramo: Ce e o persoana? Ce e un personaj? In ce fel exista personajele fictionale? etc.
iti inteleg foarte bine reactia – sa afirmi chestii nashpa (futile execitii intelectuale, clisee etc.) e usor, sa le sustii cu argumente sau sa incepi o discutie critica e probabil mai greu 🙁
ceea ce nu inseamna ca mi se pare ok; da, sa spui chestii nashpa despre alti oameni sau ce realizeaza ei fara sa fie vorba de o critica, argumente s.a.m.d., ci doar de dorinta de a-ti exprima tu “dezamagirea” mi se pare ceva penal, fiindca vad o astfel de actiune ca fiind complet lipsita de respect fata de alti oameni;
e ca si cand pentru tine ceilalti ar fi personaje din carti si nu persoane reale; personajele nu au cu adevarat sentimente, nu pot fi ranite, jignite etc. poti sa te porti oricum cu ele, sa le spui orice etc.
Gramo (care e un personaj) o sa-ti raspunda, desigur, in continuare. 🙂
ok. point taken. eu credeam ca astea sunt lucruri super cunoscute si nu mai e nevoie de o discutie, din cate stiu eu discutia s-a cam purtat prin anii 80, poate si mai inainte, nu neaparat la noi.
si nu vorbeam despre omul din spatele textului, vorbeam despre text in sine. nu obisnuiesc sa extind calitatile unui produs si asupra omului care e in spatele lui. cu alte cuvinte, un text naspa poate fi scris de un om super, nu echivalez niciodata cele doua. maybe it’s just me.
Daca nu-l revendica nimeni, ma sacrific eu: e-al meu, domnilor, textul e al meu! Iar “eu sunt schizofrenic” cu toate ca eu nu cred ca sunt schizofrenic.”Eu actionez din subconstient, eu sunt persoana” prin urmare eu sunt personajul care da ambele replici. E ciudat ca gasesc un vocabular neutru sa vorbesc despre asta. Identitatea mea va trebui cautata in regresie. Eu sunt cel de-al treilea om.
Cine e autorul acestui text? – “Eu”
sunt curios cati vor revendica conceptia textului pana la sfarsit?! un simplu eu nu convinge…
in plus, prea miroase postul asta a trick…nu? gramo profu’ poate sa faca astfel un studiu gratuit asupra caracterelor:)
la buna citire!
nu stiu cine e autorul, dar, in caz ca n-ai acceptul lui, o sa se supere rau cand o sa vada ca l-ai postat pe blog…
am si io blog…si nimeni..nimeni nu vine la mine pe blog …be knd …is friday night http://tomayuan.wordpress.com/…leave a post
just one..
@eugens: pai m-ar interesa sa aflu cum au raspuns in ’80 (deh, unii Gramo nici nu erau nascuti in ’80) oamenii despre care vorbesti tu la intrebarile pe care si le pun alti oameni de cateva sute de ani cel putin (alea care stau in spatele textului de aici).
Adica: Ce e o persoana? Ce statut de existenta si ce caracteristici au personajele fictive? Ce e aia coerenta narativa? Prin ce se deosebeste de simpla consistenta logica? etc. etc.
@Johnny: Eu!?! 🙂
@gabriel: exista mai multe paliere pe care se pune intrebarea “cine e autorul textului”; dar probabil te-ai prins 🙂
@depe: loooooooooooooooooooooooooooooooool; noroc ca am vazut link-ul catre blog, altfel credeam ca vorbesti serios 🙂
aaaa…vocile, s-au intors vocile…
Gramo, incearca textul asta http://www.aol.ro/2006/ianuarie/galeria/galeriafi02.htm
apropo de autorul care isi intilneste personajul. Am bintuit un pic pe net dupa el. Il gasesti, oricum, si in volumul “Nopti albe, zile negre”. Ba in context e si mai fain, fiindca toate personajele din volum se intilnesc in textul asta.
@gramo…intuim..ca suntem baieti destepti, cel putin asa speram 🙂
@gramo eu ziceam de tehnica de constructie a textului :), credeam ca tu tot despre asta vorbeai.
“Ce e o persoana? Ce statut de existenta si ce caracteristici au personajele fictive? Ce e aia coerenta narativa? Prin ce se deosebeste de simpla consistenta logica? etc. etc.”
astea da, sunt super premize pentru o discutie.
Uite, daca citesti o carte f buna sau joci un joc foarte bine facut si simti chestii legate de personajele de acolo (adica te bucuri daca scapa dintr-o situatie tensionata, sau te intristezi daca mor pe parcursul cartii etc) asta nu le da, cumva, un statut de semi-existenta? Adica, in contextul respectiv, nu sunt aproape vii prin contaminare? (nu stiu daca m-am exprimat destul de clar).
Despre coerenta narativa vs coerenta logica as spune ca prima poate exista indiferent de existenta sau lipsa celei de-a doua. Daca scrii o carte pe logica haosului si esti constant in tehnica narativa se poate spune ca ai o carte coerenta narativ dar lipsita de coerenta logica. Nu stiu de ce, dar singurele doua exemple care imi vin in minte acum sunt Quaglia cu “Vagabondul interspatial” si Lem cu “Edificiul nebuniei absolute”. Intamplator, amandoua sunt trecute la genul SF.