[asta este ultimul capitol din cartea a II-a]
IX

Cred ca am spus suficiente lucruri despre faptul ca virtutea etica reprezinta o linie de mijloc, si anume o linie de mijloc intre doua vicii, unul generat de exces, celalalt de insuficienta, precum si ca ea este astfel deoarece, atat in domeniul pasiunilor, cat si in cel al actelor, ea tinde direct spre masura justa. De aceea si este dificil sa atingem desavarsirea; caci in orice lucru este dificil sa atingi punctul de echilibru, la fel cum centrul unui cerc nu poate fi determinat de oricine, ci numai de un cunoscator. Tot astfel, pentru oricine e usor sa se manie, sa-si ofere sau sa-si cheltuie averea; dar nu este deloc la indemana oricui sa stie fata de cine, cat, cand, pentru ce si in ce mod trebuie s-o faca. De aceea, a proceda bine este un lucru tot atat de rar pe cat e de laudabil si frumos.

Asadar, cel ce tinde spre masura justa trebuie in primul rand sa evite ceea ce se opune cel mai mult acestei masuri, asa cum avertizeaza si Kalypso:

“departe de acel abur si de valtoare corabia sa-ti tii” [in Homer, Odiseea]

caci dintre extreme una ne face sa gresim mai mult, alta mai putin. Pentru ca este extrem de dificil sa atingi linia de mijloc, trebuie, ca si in al doilea mod de navigatie, cum spune proverbul, sa alegem raul cel mai mic; si vom face aceasta cel mai bine urmand metoda pe care o expunem aici.

Trebuie deci sa ne observam propriile tendinte naturale, caci pe fiecare dintre noi natura l-a inzestrat cu alte inclinatii. Si ne va fi mai usor sa ne cunoastem aceste inclinatii pornind de la placerea sau durerea pe care o resimtim. Si trebuie sa ne conducem pe noi insine spre ceea ce este contrariu tendintelor noastre, pentru ca, indepartandu-ne cat mai mult de greseala, ajungem la calea de mijloc, asa cum fac cei ce indreapta lemnele strambe.

In toate trebuie sa ne ferim cel mai mult de placere si de tot ceea ce este placut, caci in aprecierea placerii suntem departe de a fi incoruptibili. Fata de placere trebuie sa ne purtam si noi asa cum s-au purtat batranii sfatului fata de Elena [batranii din Troia au zis ca e frumoasa dar trebuie evitata, fiindca aduce nenorociri] si in orice imprejurare sa repetam cuvintele acelora; doar astfel, respingand placerea, vom gresi mai putin. Intr-un cuvant, procedand astfel ne vom apropia cel mai mult de linia de mijloc. Poate ca acest lucru e greu de realizat, mai ales in cazurile particulare; intr-adevar, nu e usor sa stabilesti, de pilda, in ce fel, si impotriva cui, si de ce, si cat timp trebuie sa fii manios; si ii laudam cand pe cei lipsiti total de manie, numindu-i blanzi, cand pe cei irascibili, calificandu-i drept adevarati barbati. Dar cel ce se indeparteaza doar putin de ceea ce este bine nu va fi blamat, fie ca se abate spre exces, fie spre insuficienta; va fi blamat, in schimb, cel ce se abata mai mult, pentru ca astfel greseala lui nu mai poate trece neobservata.

Nu e usor de spus pana la ce punct si in ce masura cineva e blamabil; caci asemenea lucruri tin de cazurile particulare si judecarea lor depinde de un anume simt. E limpede insa macar atat, anume ca dispozitia habituala ce pastreaza linia de mijloc este in toate imprejurarile laudabila, numai ca trebuie mereu sa oscilam cand spre exces, cand spre insuficienta, ca sa putem atinge mai usor echilibrul acestei linii de mijloc si desavarsirea.