[in curand vor veni si comentariile pentru ultimele doua texte]

VII

Aceasta problema nu trebuie sa fie insa tratata numai in linii generale, ci trebuie sa o adaptam cazurilor particulare, pentru ca, printre demonstratiile privitoare la actiuni, cele generale sunt mai lipsite de continut, pe cand cele ce se refera la cazurile particulare sunt mai aproape de adevar; si pentru ca actele sunt legate de cazurile particulare, expunerea noastra trebuie sa concorde cu acestea. Le vom desprinde din descrierea ce urmeaza.

Asadar, curajul este linia de mijloc intre frica si temeritate; dintre excese, cel comis prin absenta fricii nu a primit inca un nume (multe au ramas de altfel nenumite), dar cel ce comite un exces de indrazneala este numit temerar, iar cel ce se teme excesiv sau ii lipseste cu totul indrazneala este numit las.

In privinta placerilor si durerilor – nu in cazul tuturor, si mai putin in cel al durerii – linia de mijloc este cumpatarea, exces este desfraul. Cei ce resping cu desavarsire placerile sunt extrem de putini, de aceea acest fel de oameni nu au primit un calificativ; sa-i numim insa insensibili.

Privitor la oferirea si primirea de bunuri materiale, linie de mijloc este generozitatea, exces si insuficienta sunt risipa si avaritia. In acest caz, excesul si insuficienta se afla in totala opozitie: risipitorul cheltuie excesiv si primeste insuficient; avarul primeste excesiv si cheltuie insuficient.

Desigur, acum expunem lucrurile doar sumar si in linii generale. Sa ne multumim cu atat pentru moment; vom explica mai tarziu toate acestea cu mai multa precizie.

In sfarsit, in legatura cu bunurile materiale mai exista si alte atitudini: linia de mijloc este marinimia (omul marinimos deosebindu-se de cel generos prin aceea ca unul are resurse mari, altul mici), excesul fiind aici lipsa de gust si vulgaritatea, insuficienta fiind meschinaria. Acestea se deosebesc de cele privitoare la generozitate, dar in ce mod difera vom spune mai tarziu.

In ce priveste onorurile si dispretul fata de ele, linia de mijloc este grandoarea sufleteasca; excesul este, ca sa spunem asa, un fel de vanitate, iar insuficienta – micimea sufleteasca. Si, asa cum spuneam despre generozitate ca se deosebeste de marinimie prin aceea ca se manifesta prin mijloace mai modeste, tot astfel, fata de grandoarea sufleteasca, legata de mari onoruri, exista si o aspiratie spre onoruri mai modeste; caci se poate aspira spre onoruri in masura cuvenita, dupa cum si mai mult sau mai putin decat trebuie, iar ce ce exagereaza in aspiratia spre onoruri este numit ambitios, cel ce le dispretuieste – indiferent, cel ce pastreaza masura neavand un calificativ anume. Si nu au nume nici trasaturile de caracter corespunzatoare, in afara de cea a ambitiosului, care este ambitia. De aceea, extremele isi revendica locul de mijloc si nise intampla sa-l numim pe cel ce pastreaza masura cand ambitios, cand indiferent si, de asemenea, sa-l laudam cand pe ambitios, cand pe indiferent.

Din ce cauza facem aceasta vom explica in cele ce urmeaza; acum sa vorbim insa si despre celelalte virtuti, in maniera indicata mai sus. Asadar, si in ce priveste mania exista exces, insuficienta, moderatie; acestea neavand o denumire propriu-zisa, deoarece il numim bland pe omul moderat, calea de mijloc o vom numi blandete. Dintre extreme, pe cel ce comite excesul sa-l numim irascibil, iar viciul corespunzator, irascibilitate; pe cel lipsit total de manie sa-l numim flegmatic, iar insuficienta respectiva apatie.

Mai exista si alte trei medietati, care prezinta o oarecare asemanare una fata de alta, dar se si deosebesc intre ele. Toate trei privesc relatiile dintre oameni in ce priveste vorbele sau actele lor, dar se deosebesc intre ele prin aceea ca una se raporteaza la adevarul din aceste relatii, celelalte la natura lor placuta. Dintre ultimele doua, una este legata de amuzament, alta de tot ce priveste viata. Trebuie, desigur, sa vorbim si despre acestea, pentru a observa mai bine ca, in toate, linia de mijloc este demna de lauda, in timp ce extremele nu sunt nici convenabile, nici laudabile, ci demne de a fi blamate. Si dintre aceste comportamente, pentru cele mai multe ne lipseste o notiune care sa le defineasca, dar trebuie sa incercam, ca si in cazul celorlalte, sa le cream un nume corespunzator, pentru claritate si pentru facilitarea intelegerii.

Astfel, in privinta adevarului, pe cel ce pastreaza masura sa-l numim sincer, iar masura sinceritate; tendinta spre exagerare s-o numim laudarosenie, iar pe cel ce o manifesta laudaros, si tendinta spre diminuare disimulare, iar pe cel ce o manifesta disimulator.

In ce priveste agreabilul, omul moderat este cel vesel, iar starea sa de spirit este veselia; excesul il vom numi bufonerie si pe cel care-l comite, bufon, iar pe cel caruia-i lipseste cu totul veselia il vom numi necioplit si caracteristica sa, grosolanie.

Cat despre celalalt fel de agreabil, cel din viata, omul agreabil cu masura este cel amabil, iar masura justa este amabilitatea; cel ce exagereaza, daca e dezinteresat, este un om care doreste sa placa, iar daca o face din interes este un lingusitor. In sfarsit, cel lipsit de amabilitate si dezagreabil in orice imprejurare este un om ursuz si certaret.

Si in afecte, si in tot ce are tangenta cu ele, exista o cale de mijloc; astfel, desi pudoarea nu este o virtute, omul decent este laudat; pentru ca, si aici, unul pastreaza masura, altul o depaseste, ca timidul, care se rusineaza de toate, sau omul indecent, care e cu totul lipsit de pudoare; omul decent este in schimb cel care pastreaza masura justa.

Indignarea, la randul ei, este linia de mijloc intre invidie si rautate, sentimente legate de placerea sau durerea generate de ceea ce se intampla celor din jur; caci cel ce se indigneaza pe drept este afectat de prosperitatea celor care n-o merita, pe cand invidiosul, depasind acest sentiment, se simte afectat de bunastarea oricui, iar omul rautacios este atat de departe de a se intrista de nenorocirile altcuiva, incat chiar se bucura de ele.

Dar despre acestea vom avea prilejul sa mai vorbim si in alta parte. Cat despre dreptate, dat fiind ca despre ea nu se poate vorbi in ansamblu, vom trata mai tarziu despre ea divizand-o in doua parti si aratand in ce mod fiecare dintre ele reprezinta o medietate. La fel vom proceda si cu virtutile dianoetice.