[primul post e aici]
Premier secret confié à Vénus (Primul secret incredintat lui Venus) de François Jouffroy
fotograf: Richard Higgins
Le soldat de Marathon annonçant la victoire (Soldatul de la Marathon anuntand victoria) de Jean-Pierre Cortot
fotograf: Richard Higgins
Les Trois Grâces (Cele trei gratii) de Jean-Jacques Pradier
fotograf: Richard Higgins
Hyacinthe de François Joseph Bosio
fotograf: Richard Higgins
Suzanne au bain (Suzanne la baie) de Pierre Nicolas Beauvallet
in dreapta: Innocence (Inocenta) de Romance Jean-Baptiste
in spate: The Bather (Femeie la baie) de Joseph-Charles Marin
fotograf: Richard Higgins
Pozele sunt facute la Muzeul Luvru. Unele imagini au fost editate pentru a se potrivi aici. Gasiti mai multe fotografii din aceeasi serie aici. Alte fotografii cu sculpturi frantuzesti de la Luvru gasiti aici.
Intrebare intrebatoare: nu s-a gasit nicio voce care sa categoriseasca si aceste statui ca atentand la pudoarea dumisale? Eu, una, le gasesc superbe si ma bucura ca, in ciuda uraciunii valurilor care m-au adus aici, am descoperit un loc interesant, pentru care imi voi face timp ca sa-l studiez mai pe indelete.
Si , Gramo, oamenii nu iubesc statuile, ci ceea ce ele reprezinta pentru ei. Tot asa cum nu iubim un caracter din desenele animate, ci imaginea pe care acela ne-o evoca sau o construieste. Pygmalion nu a iubit o statuie oarecare, ci pe Galateea, adica perfectiunea, asa cum o vedea el. Cand iubesti un om, iubesti intai o imagine pe care ti-o formezi despre el. Mai tarziu, imaginea aceea e suprapusa pe conturile fiintei reale, contururi fizice, psihice, psihologice etc. Pe alocuri, suprapunerea e perfecta sau pare perfecta. In clipa aceea, iubirea se transmuta de la virtual la real, de la imagine, la fiinta reala. Se impregneaza apoi in tot ceea ce defineste si caracterizeaza acea fiinta. Se ajunge, in final, ca datorita iubirii sa intregim in mintea noastra sau in suflet sau habar n-am unde acel contur al fiintei iubite, nemaibagand in seama ca pe alocuri suprapunerea de care vorbeam e estompata sau chiar lipseste. Iubim oamenii pe care ii cunoastem pentru ca despre ei avem o imagine. Si ii iubim pentru calitatile lor si in ciuda defectelor pe care le au. Cam asa vad eu lucrurile.
Pingback: De ce iubim statuile? (3) at Gramo`s World