Intr-o zi un catel a nimerit cu botul intr-o urzica. A simtit el ca e ceva in neregula. Asa ca s-a dat inapoi cat a putut de repede. Dar prea tarziu. Deja il pisca botul. Sau poate il ustura, nu putem fi siguri. In orice caz, era ceva neplacut. Pe langa catel a trecut in zbor o barza si a spus: ‘Hihi!’ Si atat.

Mai tarziu, catelul s-a facut mare si a invatat sa se feresca de urzici. Dar intr-o zi, ferindu-se de o urzica, a picat intr-o groapa adanca si si-a frant o labuta. Pe fundul gropii era un gandac, care traia acolo, asa ca el nu-si rupsese nici un piciorus ca sa ajunga in groapa.

Iar catelul schelalaia de durere: ‘Of, of, of!’ Gandacul i-a spus: ‘De ce te plangi acum? Acum e prea tarziu, oricum, trebuia sa fii atent la timp!’ Catelul s-a oprit din schelalait si s-a gandit: ‘Iata un gandac intelept!’

Iar atunci i-a spus gandacul: ‘Gata? Asa repede ti-a trecut durerea?’ Catelul a raspuns: ‘Nu, inca ma doare, dar nu are rost sa ma plang, faptul e consumat.’ Gandacul a continuat, insa: ‘Pai daca nu te plangi inseamna ca nu te mai doare.’

Iar catelul nu stia ce sa mai spuna. Gandacul s-a plictisit si a plecat. Intr-un fel sau altul,
catelul a reusit si el sa iasa din groapa. Iar dupa ani si ani de zile obisnuia sa le povestesca nepotilor sai aceasta intamplare.