Am terminat de citit “Scurta istorie a tractoarelor in limba ucraineana” de Marina Lewycka. Recunosc ca am ajuns sa citesc cartea din cauza titlului; suna amuzant si incitant (nu stiam nimic despre autoare).
Personal, de-a lungul cartii nu am putut scapa de senzatia ca seamana cu “Samuraii” de Kristeva. Personajele principale, atat la Lewycka cat si la Kristeva, se declara feministe de stanga, au preocupari intelectuale si provin din estul Europei. In rest, nu prea sunt asemanari.
De fapt, nu vreau sa scriu despre carte. Cu aceasta ocazie mi-am amintit de un moment frumos din viata mea, intalnirea cu Rosi Braidotti din 2000 (pana atunci intalnirile mele cu feminismul erau legate de Kristeva, cativa colegi misogini care spunea ca feministele sunt nashpa, iar feminismul e un moft si cateva femei acre care isi spuneau feministe).
Si de unul mai putin placut: cat de dezamagitor a fost masterul de gen din Romania dupa ce am audiat cursurile despre feminism din Olanda.
Ce am gasit pe net: un interviu cu Marina Lewycka, un articol despre “Scurta istorie a tractoarelor in limba ucraineana” si cate ceva despre actiunea cartii la Polirom.
Foto: Loaded Shelf
dap, foarte dezamagitoare au fost si pt mine cursurile de la masteru de gen de la snspa. si m-am lasat si eu… erau asa, ca sa nu zici ca nu-s.
@nada: Pacat 🙁
Am vazut si cateva incercari reusite
* “Cartea neagra a egalitatii de sanse intre femei si barbati in Romania” – se poate citi gratuit pe site-ul Societatii de Analize Feministe Ana (vezi aici)
* Colectia “Studii de Gen” de la Polirom
Si la nivel institutional lucrurile stau prost. Acum cateva luni facusem o descoperire trista: organizatiile pentru femei nu sunt prezente online. Doar 2 organizatii din 40 isi prezinta online activitatile si proiectele din 2006, doar 15 au site.
Cat despre vizibilitatea in spatiul public a institutiilor si a lucrarilor academice, nu prea avem ce comenta.
da, am cartea neagra; mi-a dat-o o prietena care a participat la lansare. si din colectia de la Polirom am cateva cartulii.
cat priveste organizatiile, ar fi trebuit sa le vezi reprezentantele studente la masteru de gen si nu-ti mai puneai intrebari… erau cam pe nicaieri; faceau si ele un master, acolo, tot asa, sa fie…
cam asta e… bine, la noi majoritatea chestiilor ‘sanatoase’ sunt doar la nivel formal, pe hartie, nu si in viata reala.
trist… australia sau noua zeelanda imi par din ce in ce mai tentante 😀