[ok, asta chiar e ultimul post care include o lectie din manualul de filosofie propus ca o alternativa la orele de “dezvoltarea vorbirii si a gandirii” din clasa I; cartea a aparut impreuna cu manualul pentru invatatori/invatatoare la Ed. Humanitas, nu vreau sa incalc copyright-ul]
Promotorii programului in ro (doamnele Mihaela Miroiu, Olga Stefanescu si alte persoane) au obtinut rezultate foarte bune colaborand cu invatatori si invatatoare din cateva scoli primare, dar programul n-a putut fi continuat datorita rezistentelor opuse de Ministerul Educatiei.
Din cate imi aduc aminte, cei care s-au ocupat de acest program au realizat traduceri pentru toate manualele, incepand cu cel pt. clasa I si terminand cu manualul pentru clasa a 8-a, dar manualele pentru ceilalti ani nu au mai fost publicate.
[start here]
Astazi Stefan a spus:
– Cind am sa cresc, am sa ma fac pilot de incercare.
Si Matei a zis:
– Eu o sa ma fac actor de cinema.
Iar Diana a spus:
– Eu o sa ma fac doctorita.
“De ce s-or grabi ei atîta sa creasca?” – mi-am spus. “Mie imi place intotdeauna virsta pe care o am. Si nici nu mai vreau sa mai cresc pina cind nu ma gandesc la tot ce mi se intimpla.”
Stateam linga Sofia, asa ca m-am intors catre ea si i-am zis:
– Unii copii se gandesc doar la ziua de maine si niciodata la cea de azi.
– Asa-i, mi-a raspuns ea.
– De pilda, am spus, ma intereseaza corpul meu. As vrea sa stiu cum actioneaza.
– Da, a spus ea.
– Si mintea, i-am mai spus. Si despre ea as vrea sa stiu totul, si mai ales cum lucreaza.
– Da, a spus ea, inteleg.
– Si viata mea, am spus. Nu-mi pasa prea mult de ce va fi. Eu vreau sa stiu acum ce este. As vrea sa fiu in stare sa ma gandesc la ea si sa o cercetez la fel cum as face cu corpul si cu mintea.
– Da, a spus Sofia, ca altfel, daca nu poti, ar mai merita sa mai traiesti?
Intelegeti ce vreau sa spun? Sofia nu este numai desteapta. Ea este… ea este… of, stiu ce vreau sa spun, dar nu gasesc cuvintul.
Ce mai, orice ar fi asa de deosebit la Sofia, tocmai asta ma face sa simt pentru ea ceva ce nu mai simt pentru nimeni altcineva.
[end here]
dar ce te faci cu cei care “abia asteapta” sa … vina revelionul, sa vada cutarica tara, sa… multe? Aia traiesc si mai putin momentul, pe ei cum ii vindeci, cum ii inveti sa “traiasca” pana atunci?
nu i-as condamna pe niste oameni doar fiindca sunt entuziasmati sa iasa din tara, sa se plimbe s.a.m.d. (Gramo nu le are cu turismul, dar fiecare face ce vrea)
ca sunt oameni care nu se gandesc la nimic din ce li se intampla si, in sensul asta, nu “traiesc momentul cu adevarat”, well, that’s right, dar aia nu mai sunt de multa vreme copii,… 🙂
uite, sora-mea, spre exemplu, de cand avea 5 ani, tot “abia astepta” sa se intample ceva, iar atunci cand ajungea la momentul sperat, abia astepta sa vina un altul, si tot asa. Eu chiar ma intrebam daca pot sa-i fac ceva sa-si dea seama ca momentul “asta” e mai important decat ala ce urmeaza sa vina.