[comentariul pentru textul de saptamana trecuta va fi postat mai incolo]

Cartea a II-a

I

Virtutea fiind de doua feluri, dianoetica si etica, cea dianoetica se naste si se dezvolta mai ales prin intermediul invataturii (de aceea necesita experienta si timp), pe cand cea etica se dobandeste prin formarea deprinderilor, de unde si-a primit si numele, printr-o usoara deviatie a cuvantului ethos [cu eta in textul grecesc – inseamna caracter; ethos cu epsilon inseamna obicei, deprindere].

Se vede clar, de aici, ca nici una dintre virtutile etice nu este inoculata in noi de natura; caci nimic din ceea ce exista in mod natural nu poate fi schimbat prin deprindere; de exemplu, piatra, careia natura i-a dat o miscare descendenta, nu ar putea fi deprinsa cu miscarea inversa, nici daca cineva ar incerca sa-i imprime aceasta deprindere, aruncand-o de mii de ori in sus; nici focul nu ar putea fi deprins cu o miscare descendenta, nici nimic altceva din ceea ce exista in mod natural nu ar putea fi deprins cu ceva contrariu naturii sale.

Asadar, virtutile nu apar in noi nici in mod natural, nici contra naturii, ci ne-am nascut cu aptitudinea de a le primi, pentru a le perfectiona prin deprindere. Mai mult inca, din inzestrarea noastra naturala, aducem cu noi mai intai facultatile, pe care ulterior le punem in act (lucru evident in ceea ce priveste simturile, caci nu pentru ca am vazut de mai multe ori sau am auzit de mai multe ori am capatat simturile respective, ci, dimpotriva, le folosim pentru ca le avem si nu le avem pentru ca le-am folosit). Dar virtutile le dobandim dupa ce mai intai am depus o activitate, asa cum se intampla si in cazul artelor. Caci lucrurile pe care trebuie sa le facem invatand sunt cele pe care le invatam si facandu-le: de exemplu, construind case devii arhitect si cantand la cithara devii cithared [un fel de chitarist 🙂 ]. La fel, practicand dreptatea devii drept; practicand cumpatarea, cumpatat; practicand curajul, curajos.

Acest lucru il dovedeste si ceea ce se petrece in cetati, caci legislatorii ii fac pe cetateni sa devina buni, obisnuindu-i cu binele. Aceasta este intr-adevar intentia oricarui legislator, iar cei care nu o pun cum trebuie in aplicare nu-si pot atinge scopul; prin aceasta se si deosebeste o legislatie de alta, una buna de una rea.

Sa adaugam la acestea faptul ca din si prin aceleasi cauze se naste si piere orice virtute, ca si orice arta. Astfel, din practicarea cantatului la cithara iesi si citharezii buni si cei slabi. La fel si in cazul arhitectilor si al tuturor celorlalti specialisti; caci construind bine devii un bun arhitect, iar construind prost, unul prost. Daca nu ar fi asa, nu ar mai fi nevoie de nici un invatamant, ci toti am fi, inca de la nastere, buni sau rai in domeniul respectiv.

Acelasi lucru se poate spune si in privinta virtutilor: prin maniera de a actiona in relatiile cu ceilalti oameni, devenim unii drepti, altii nedrepti, iar prin felul de a reactiona in pericole, obisnuindu-ne sa ne temem sau sa cutezam, devenim unii curajosi, altii lasi. La fel si in ce priveste dorintele si impulsurile de manie: unii devin cumpatati si blanzi, altii neinfranati si irascibili, dupa modul in care se comporta in astfel de situatii, unii intr-un fel, altii in alt fel.

Intr-un cuvant, din acte asemanatoare se nasc dispozitii habituale de aceeasi natura. De aceea, trebuie sa fim atenti la calitatea actelor pe care le indeplinim, caci dupa diferentele dintre ele se modeleaza diferit si deprinderile. Si nu e de mica importanta felul in care ne obisnuim din frageda copilarie, ci de una foarte mare, ba chiar totala.