[textul de saptamana trecuta este aici, pagina proiectului este aceasta; cu capitolul de saptamana asta se incheie Cartea I]
XIII
Pentru ca fericirea este o activitate a sufletului conforma cu virtutea perfecta, sa ne ocupam de virtute; vom putea astfel intelege mai bine si cele privitoare la fericire.
De virtute se pare ca se preocupa in gradul cel mai inalt si adevaratul om politic, pentru ca el urmareste sa faca din cetateni oameni capabili si obedienti fata de legi; un exemplu de acest fel il avem in legislatorii cretanilor si lacedemonienilor si poate ca au mai existat si altii ca ei. Iar daca acest studiu in sine apartine artei politice, este evident ca cercetarea de fata va concorda cu intentiile noastre initiale.
Evident, virtutea pe care trebuie s-o examinam este cea specific umana, asa cum si binele pe care-l cautam este cel specific uman si fericirea de asemenea. Numim insa virtute umana nu pe cea a corpului, ci pe cea a sufletului; iar fericirea o privim ca activitate a sufletului. Asa stand lucrurile, este de al sine inteles ca omul politic trebuie sa aiba cunostinte privitoare la suflet, la fel cum cel ce trateaza ochii trebuie sa cunoasca intreg corpul; si asta cu atat mai mult cu cat politica este mai demna de pretuire si mai valoroasa decat medicina.
Asadar, dupa cum medicii cei mai inzestrati depun multe straduinte pentru cunoasterea generala a corpului, si omul politic trebuie sa acorde atentie celor privitoare la suflet, dar sa faca aceasta in scopul precizat mai sus si in masura in care ii este necesar pentru ceea ce urmareste; caci, a examina prea amanuntit toate acestea ar fi poate un lucru mult mai dificil decat ce si-a propus.
Despre suflet am expus si in scrierile exoterice [un fel de texte de popularizare] suficiente date, pe care le putem utiliza aici; de pilda, faptul ca sufletul presupune o parte irationala si alta rationala. Daca aceste doua parti sunt distincte una fata de alta, ca partile corpului si ca orice lucru divizibil, sau daca sunt doua doar conceptual, dar inseparabile prin natura, ca partea convexa si cea concava a unei circumferinte, nu ne intereseaza in momentul de fata.
La randul ei, partea irationala a sufletului pare sa comporte o facultate comuna tuturor organismelor vii, chiar si plantelor; ma refer la principiul nutritiei si al cresterii. O asemenea facultate a sufletului poate fi intr-adevar presupusa la tot ce se nutreste, de la fiintele aflate in stare embrionara pana la cele ce au atins stadiul final al dezvoltarii, si este mai logic sa admitem ca ea este aceeasi la toate decat ca la fiecare ar exista o alta.
Virtutea acestei facultati se arata deci a fi comuna tuturor fiintelor si nu specific umana; caci aceasta parte <a sufletului>, adica aceasta facultate, pare sa fie activa mai ales in somn; dar in somn omul bun si cel rau pot fi recunoscuti extrem de greu. De aici si afirmatia ca, “timp de jumatate din viata, nimic nu-i deosebeste pe cei fericiti de cei nefericiti”. Si asta pe buna dreptate, pentru ca somnul inseamna inertie a sufletului, daca ne gandim la calitatea dupa care il consideram bun sau rau, in afara de eventualitatea ca unele impresiuni din starea de veghe sa poata ajunge intr-o masura infima pana la el si in acest caz visele oamenilor virtuosi sunt mai bune decat ale celorlalti, oricare ar fi ei. Dar destul despre acestea; facultatea vegetativa trebuie lasata la o parte, deoarece, prin natura sa, ea nu participa la virtutea specific umana.
Se pare insa ca exista si o alta facultate naturala a sufletului irational, care participa totusi intr-un fel la ratiune. Caci, si la omul temperat, si la cel nestapanit, laudam facultatea de a rationa si partea sufletului dotata cu ratiune, ea fiind aceea care conduce cu justete spre ceea ce este mai bine. Dar se mai manifesta in ei si un fel de instinct, contrariu ratiunii, cu care se afla in conflict si careia-i opune rezistenta. Pentru ca, asa cum partile paralizate ale corpului, cand vrei sa le misti spre dreapta, se intorc, dimpotriva, spre stanga, tot astfel se intampla si cu sufletul: impulsurile oamenilor nestapaniti ii mana spre contrariul a ceea ce este rational. E adevarat ca la corpuri observam ceea ce deviaza, pe cand la suflet nu; asta nu inseamna insa ca nu trebuie sa presupunem si in suflet existenta a ceva in afara ratiunii, care ii este contrariu si ii opune rezistenta.
In ce fel aceasta parte difera de ratiune nu ne intereseaza aici. Dar si ea pare, asa cum spuneam, sa participe la ratiune. Cel putin la omul stapanit, ea se supune ratiunii; si se pare ca este inca si mai supusa ratiunii la cel cumpatat si la cel curajos, caci la ei totul este in armonie cu ratiunea.
Asadar, se pare ca partea irationala a sufletului este, la randul ei, dubla: caci facultatea vegetativa nu are nimic comun cu ratiunea, pe cand facultatea apetitiva si dorinta in general participa intr-un fel la ratiune, in masura in care ea este docila si i se supune acesteia. Lucrurile se petrec intocmai ca atunci cand ascultam de sfaturile unui parinte sau ale prietenilor si nu ca in studiul matematicii. (Ca partea irationala a sufletului se supune intr-un fel ratiunii o dovedeste si practica admonestarilor, ca si a tuturor reprosurilor si incurajarilor)
Dar daca trebuie sa admitem ca si aceasta parte participa la ratiune, atunci si partea rationala va fi dubla, la randul ei, o parte din ea fiind rationala in sine si in mod suveran, cealalta ascultatoare ca fata de un tata.
Dupa aceasta distinctie se imparte si virtutea: unele virtuti le numim dianoetice, iar pe celelalte etice, dianoetice fiind intelepciunea speculativa, inteligenta, intelepciunea practica, iar etice generozitatea sau moderatia. Caci, referindu-ne la caracter, nu spunem ca cineva este intelept sau inteligent, ci bland sau cumpatat. Il laudam totusi si pe omul intelept pentru dispozitiile sale habituale; or, dispozitiile habituale laudabile le numim virtuti.